Live

Ce este Turnul 22, baza militară din Iordania unde trei militari americani au fost uciși

Data publicării:
Turnul 22 se află în apropiere de garnizoana Al Tanf. FOTO: Profimedia Images

Turnul 22, avanpostul militar din Iordania unde trei militari americani au fost uciși într-un atac cu dronă, se află într-un loc important din punct de vedere strategic, transmite Reuters.

Se cunosc puține informații despre bază, dar potrivit celor existente, avanpostul militar include sprijin logistic și 350 de trupe ale armatei și forțelor aeriene americane.

Turnul 22 se află în apropiere de garnizoana Al Tanf

Turnul 22 se află în apropiere de garnizoana Al Tanf, care este situată peste graniță, în Siria, și care găzduiește un număr mic de trupe americane. Tanf a jucat un rol-cheie în lupta împotriva Statului Islamic și și-a asumat un rol ca parte a strategiei SUA de a limita acumularea militară a Iranului în estul Siriei.

Turnul 22 este situat suficient de aproape de trupele americane Al Tanf pentru a le putea sprijini, contracarând în același timp militanții susținuți de Iran din zonă și permițând trupelor să supravegheze rămășițele Statului Islamic din regiune.

Armata iordaniană este unul dintre cei mai mari beneficiari ai finanțării militare externe a Washingtonului.

Țara are sute de instructori americani și este unul dintre puținii aliați regionali care organizează exerciții extinse cu trupele americane pe tot parcursul anului.

De la începutul conflictului sirian în 2011, Washingtonul a cheltuit sute de milioane de dolari pentru a ajuta Ammanul să înființeze un sistem elaborat de supraveghere cunoscut sub numele de Programul de Securitate a Frontierelor pentru a opri infiltrarea militanților din Siria și Irak.

Deocamdată, nu se cunosc informații referitoare la tipul armelor care sunt ținute în bază.

Trei soldați americani au fost uciși într-un atac cu dronă în Iordania

Trei militari americani au fost ucişi şi mai mulţi alţii răniţi într-un atac cu dronă împotriva trupelor SUA staţionate în nord-estul Iordaniei în apropierea frontierei cu Siria, a anunţat, duminică, preşedintele american, Joe Biden, care a atribuit atacul grupărilor pro-iraniene.

Iranul a dezminţit luni orice legătură cu atacul cu dronă care a ucis duminică trei militari americani şi a rănit alte zeci în nord-estul Iordaniei, transmite Reuters. Agenţia observă că preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, care a pus atacul pe seama unor militanţi susţinuţi de regimul de la Teheran, se confruntă cu presiuni politice pentru o reacţie directă împotriva Iranului, cu riscul de a declanşa un conflict mai extins.

Nasser Kanaani, purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, a susţinut că acuzaţiile conform cărora ţara sa este implicată în atacul de lângă frontiera Iordaniei cu Siria sunt „nefondate”, iar continuarea loviturilor americane în Siria şi Irak, precum şi războiul din Gaza vor intensifica instabilitatea din regiune. Oficialul a afirmat că „grupurile de rezistenţă” nu primesc ordine din partea Iranului.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mărturii cutremurătoare ale martorilor care au văzut cum s-a întâmplat atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Două aeroporturi de lângă Moscova, închise din cauza atacurilor ucrainene. O clădire rezidențială, lovită de o dronă

Partenerii noștri