Live

Ce a spus Vladimir Putin după întâlnirea cu Joe Biden

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin a răspuns întrebărilor jurnaliștilor la o conferință de presă susținută după summitul cu Joe Biden de la Geneva Foto: Profimedia

Președintele rus Vladimir Putin și-a împărtășit impresiile după întâlnirea de miercuri cu omologul american Joe Biden - primul lor summit - într-o conferință de presă susținută la Geneva, în care a mărturisit că a întâlnit un interlocutor „foarte diferit de președintele Trump”.  Putin nu a ratat însă ocazia de a-și construi o imagine în favoarea lui, pozând în liderul rațional, dar ferm, care vorbește de la egal la egal cu omologul de la Casa Albă. 

Liderul rus a folosit vechea sa strategie: atunci când a fost criticat sau când i s-au pus întrebări dificile despre situația internă, nu s-a ferit să răspundă cu „înțepături” la adresa americanilor. Întrebat despre Navalnîi și detenția opozanților politici, Putin a făcut o comparație cu acuzațiile aduse celor care au luat parte la asaltul de la Capitoliu din 6 ianuarie. Președintele rus a spus că cei care au fost la Capitoliu au mers cu „cereri politice” și au sfârșit prin a fi închiși. 

Vladimir Putin a constatat însă că Joe Biden este „un om de stat experimentat”, în contrast cu predecesorul său de la Casa Albă, D0nald Trump. Cu toate acestea, președintele rus spune că a avut o întâlnire „foarte constructivă”, că președintele american este un politician „echilibrat” și a dat asigurări că nu a fost „nici urmă de ostilitate” și că „au vorbit aceeași limbă”.

El și Joe Biden au convenit, de altfel, ca ambasadorii rus și american, rechemați fiecare în țară după criza diplomatică intervenită în urmă cu câteva luni, să se întoarcă la posturile lor. În plus, discuțiile despre controlul armamentului vor fi reluate.

Citiți și: SUA și Rusia, declarație comună despre stabilitatea strategică: Un război nuclear nu trebuie să aibă loc niciodată

Conferința de presă a lui Vladimir Putin a durat o oră și a intervenit la capătul a trei ore de discuții cu Joe Biden. Liderul de la Kremlin a răspuns întrebărilor reporterilor ruși și din presa internațională, iar Joe Biden urma să aibă propria sa discuție cu jurnaliștii.

Programarea unor conferinţe de presă separate a însemnat că nu a existat nimic din jovialitatea care a însoţit întâlnirea din 2018, la Helsinki, dintre Putin şi predecesorul lui Biden, Donald Trump, când Putin i-a oferit lui Trump o minge de fotbal. De asemenea, acum nu a existat nicio masă comună, remarcă Reuters.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Deputații ruși au aprobat o creștere impresionantă a cheltuielilor militare anul viitor. Care este procentul alocării

General britanic: „Suntem pregătiți să luptăm cu Putin în Europa de Est. Chiar în seara asta”

Avertismentul UE: Un tir cu rachetă intercontinentală în Ucraina ar „marca o escaladare clară” din partea lui Putin

„Putin folosește Ucraina ca teren de antrenament”. Ce spune Zelenski despre atacul rusesc cu rachete asupra orașului Dnipro

Partenerii noștri