Live

Cauza morții în cazul pasagerei din avionul Southwest Airlines

Data publicării:
FOTO: Facebook

Jennifer Riordan este pasagera în vârstă de 43 de ani din avionul Southwest Airlines care și-a pierdut viața în incidentul aviatic, după ce motorul stâng al aeronavei a explodat, a perforat fuzelajul și a spart hubloul lângă care se afla femeia, scrie Sky News

Riordan se afla lângă fereastră, pe rândul cu numărul 14 al avionului. În momentul în care hubloul s-a spart, ea a fost practic „aspirată” pe jumătate în afara aeronavei, aflându-se afară de la talie în sus. Ceilalți pasageri au reușit să o tragă înapoi în cabină și au început să o resusciteze până când avionul a aterizat de urgență, dar pentru femeie nu s-a mai putut face nimic și a fost declarată moartă de către echipajele medicale.

Medicul legist care a examinat trupul neînsuflețit al femeii a declarat că aceasta a murit din cauza traumelor suferite la nivelul capului, gâtului și corpului și ar fi fost lovită inclusiv de mai multe tije desprinse din motor.

Jennifer Riordan, care lucra ca director executiv într-o bancă, avea doi copii și locuia în Albuquerque, New Mexico, scrie metro.co.uk. Ea se întorcea acasă în momentul în care unul dintre motoarele avionului în care se afla a explodat.

Femeia a murit după ce mai multe bucăți de șrapnel din motor au lovit geamul lângă care se afla, iar scaunul ei s-a rupt și a tras-o în afara avionului.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

TAROM își modifică temporar politica de bagaje. Ce echipamente sportive pot fi transportate gratuit în sezonul de iarnă

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Primul avion a decolat de pe aeroportul din Damasc, după căderea regimului Assad. Unde se îndreaptă acesta

Avertismentul ANPC pentru românii care călătoresc cu avionul de sărbători: Feriţi-vă de taxele ascunse la bilete

Partenerii noștri