Live

Cât de precise au fost rachetele lansate de Rusia până acum. China și Coreea de Nord au arsenale și tactici similare (analiză Reuters)

Data actualizării: Data publicării:
În primele ore ale invaziei rusești au fost lansate peste 100 de rachete de la sol și din mare, majoritatea dintre ele fiind rachete balistice cu rază scurtă de acțiune, dar și rachete de croazieră și rachete sol-aer. Foto: Profimedia Images

Rusia a folosit sute de rachete balistice și de mare precizie în primele zile ale invaziei Ucrainei, dar analiștii și oficialii americani spun că o mare parte din apărarea ucraineană rămâne intactă, se arată într-o analiză Reuters. Efectele bombardamentelor cu rachete rusești sunt monitorizate cu atenție de întreaga lume și, în mod special, de China și Coreea de Nord, țări care au dezvoltat în ultimii ani arsenale tot mai avansate de rachete balistice, dar și de guvernele occidentale care consideră Rusia un adversar și sunt interesate de eficiența rachetelor rusești în condiții de război.

Utilizarea rachetelor balistice cu rază scurtă de acțiune (RBRS) este urmărită îndeaproape, ca pe un studiu de caz, de China, Coreea de Nord și alte țări care au dezvoltat în ultimii ani arsenale cu astfel de arme din ce în ce mai avansate.

Rusia a lansat până duminică dimineața peste 320 de rachete. Potrivit estimărilor americanilor, în primele ore ale invaziei rusești au fost lansate peste 100 de rachete de la sol și de pe mare, majoritatea dintre ele fiind RBRS, dar și rachete de croazieră și rachete sol-aer.

Aceste date fac ca în războiul din Ucraina să se fi efectuat cele mai intense bombardamente cu RBRS dintre două state vecine, potrivit unui analist din SUA. „Ceea ce am văzut în Ucraina corespunde cu felul în care armata multor țări, precum China sau Coreea de Nord, și-ar putea folosi rachetele balistice de mare precizie în viitoare conflicte”.

Lansator de rachete Iskander. Foto: Profimedia Images

Iskander-M, racheta balistică pe care s-a bazat Rusia până acum în războiul din Ucraina

Rusia, cel mai probabil, și-a folosit singurul tip de RBRS pe care îl mai are în uz, Iskander-M, potrivit lui Timothy Wright, analist în cercetare la Institutul Internațional pentru Studii Strategice.

Utilizată pentru prima dată în luptă în 2008 în Georgia, Iskander este proiectată să dezorienteze sistemele de apărare antirachetă zburând la o altitudine joasă și schimbându-și traiectoria în timpul zborului pentru a lovi ținte aflate la cel mult 500 de kilomteri cu o acuratețe între 2 și 5 metri, potrivit Centrului pentru Strategii și Studii Internaționale (CSSI).

„Probabil că are capacitatea de a ținti și distruge cu precizie obiectivul asupra căruia s-a tras”, a spus Wright, adăugând că Rusia pare să dețină în jur de 150 de lansatoare, care pot fi înarmate și cu rachete de croazieră.

Se pare că există dovezi că Rusia ar fi folosit și OTR-21 Tochka, un tip de RBRS despre care se credea că a fost retrasă din activitate, a spus Wright. „Dacă rachetele erau în depozit, Rusia s-ar putea să fi decis să le folosească în loc să le elimine”.

Rămâne neclar ce au vizat rachetele și câte daune au provocat, din cauza confuziei specifice unui război în derulare, dar analiștii au spus că se pare că au avut loc niște atacuri asupra bazelor aeriene ucrainene.

„Am observat daune la anumite aeroporturi și par să fie destul de precise”. Unele atacuri cu arme neidentificate executate asupra bazelor aeriene au părut totuși destul de limitate și, în unele cazuri, țintite greșit, cum ar fi lovirea unor aeronave din rezervă, în loc de distrugerea celor active, potrivit lui Joseph Dempsey, cercetător în domeniul apărării.

Dacă războiul va continua, Rusia va încerca să distrugă ce a mai rămas din apărarea antiaeriană a Ucrainei în următoarele zile, care include unități antiaeriene ce au reușit să doboare mai multe aeronave rusești de la izbucnirea războiului. Foto: Profimedia Images

Ucraina folosește sisteme de apărare de pe vremea Războiului Rece, însă Rusia nu a reușit să le neutralizeze

Ucraina are un sistem de rachete antiaeriene rusești S-300v fabricate pe vremea Războiului Rece care are și capacitatea de a contracara rachetele balistice, a spus Wright. Nu este clar dacă a fost folosit vreun astfel de sistem împotriva rachetelor rusești, însă unele din ele par să fi fost deja distruse în bombardamente.

Un oficial american a spus că există indicii potrivit cărora unele dintre rachetele rusești au eșuat în timpul lansării. „Nu este vorba de o majoritate, dar credem că unele dintre lansări nu au avut succes.”

Rusia nu și-a demonstrat toate capacitățile aeriene și de rachete și, cel mai probabil, își vor mări numărul de atacuri în zilele următoare pentru a distruge ce a mai rămas din apărarea Ucrainei, inclusiv a unităților antiaeriene care au reușit să doboare mai multe aeronave rusești, se spune într-un raport al Institutului pentru Studiul Războiului.

„Rusia nu a pus la pământ aviația ucraineană și nici nu a reușit să paralizeze trupele terestre, ceea ce le-a permis ucrainenilor să înregistreze mai multe succese”, se spune în raport. „Eșecul Rusiei de a distruge efectivele cheie ucrainene reprezintă o surpriză în ceea ce privește operațiunile Rusiei și probabil că au permis Ucrainei să își sporească apărarea.”

În calitate de moștenitor al marelui arsenal de rachete ale Uniunii Sovietice, Rusia se mândrește cu cel mai larg inventar de rachete balistice și de croazieră din lume, potrivit CSSI.

DF-26, racheta balistică multifuncțională a Chinei cu o rază de acțiune de până la 4.000 de kilometri. Foto: Profimedia Images

Până în 2030, Asia va fi plină de rachete convenționale rapide și sofisticate

Alte țări își cumpără sau își dezvoltă propriile rachete noi, împinse de îngrijorările legate de securitate și de dorința de a-și reduce dependența față de alți furnizori. Până în 2030, Asia, în mod special, va fi plină de rachete convenționale care pot zbura mai departe și mai repede, pot lovi mai puternic și sunt mai sofisticate decât în trecut.

China produce DF-26 în masă, o rachetă balistică multifuncțională cu o rază de acțiune de până la 4.000 de kilometri, în timp ce Statele Unite dezvoltă noi arme menite să contracareze Beijingul în zona Pacificului.

Taiwan și Japonia își sporesc, de asemenea, capacitățile lansatoarelor de rachete, precum și a sistemelor de apărare concepute pentru a combate amenințările cu rachete.

Ministrul Apărării din Coreea de Sud a declarat luni că țara sa va accelera dezvoltarea diferitelor „rachete balistice cu rază lungă, de ultraprecizie și de mare putere și că are capacitatea de lovire cu care va copleși țintele strategice” pentru a contracara arsenalul tot mai mare al Coreei de Nord.

Deși nu și-a testat rachetele balistice intercontinentale (RBI), care au raza cea mai lungă de acțiune, începând din 2017, Coreea de Nord a inaugurat o serie de RBRS noi, inclusiv una care pare să fie influențată de designul rachetei rusești Iskander.

La fel ca Iskander, cele mai noi rachete ale Coreei de Nord, inclusiv armele „hipersonice” testate în ianuarie, sunt proiectate pentru a fi mai rapide și mai manevrabile decât versiunile mai vechi, ceea ce le permite să evite sistemele de apărare. Foto: Profimedia Images

Coreea de Nord are în arsenal rachete bazate pe rachetele rusești Iskander

La fel ca Iskander, cele mai noi rachete ale Coreei de Nord, inclusiv armele „hipersonice” testate în ianuarie, sunt proiectate pentru a fi mai rapide și mai manevrabile decât versiunile mai vechi, ceea ce le permite să evite sistemele de apărare.

Analiștii spun că, deși astfel de RBRS nu pot ajunge în Statele Unite, ar putea fi folosite în primul val de atacuri în cazul în care ar izbucni un război, lovind apărările aeriene, baze aeriene și alte ținte similare modului în care Rusia și-a folosit rachetele în timpul invaziei în curs de desfășurare.

„Armata nord-coreeană și chineză iau notițe la greu în acest moment”, a spus și un fost ofițer de informații american.

Citește și: Pumnul lui Putin şi „Mâna Moartă” a Moscovei. Ce înseamnă punerea forţelor nucleare ruseşti în stare de alertă

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Păstrează două gloanţe: unul pentru inamic şi unul pentru a te împuşca”. Cum sunt spălați pe creier militarii nord-coreeni din Kursk

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

Soldații nord-coreeni luptă ca în Primul Război Mondial, spune un expert militar. Ce vrea Putin să demonstreze, de fapt

Partenerii noștri