Live

Casa Albă îl apără pe Joe Biden după ce și-a grațiat fiul. Ce a declarat purtătoarea de cuvânt

Data publicării:
Casa Albă. Foto: Profimedia Images

Casa Albă a precizat luni că preşedintele Joe Biden l-a graţiat pe fiul său Hunter pentru a-l proteja de viitoare urmăriri judiciare declanşate de către oponenţii politici ai preşedintelui democrat, dar decizia sa a atras critici dure, unii democraţi afirmând că a subminat încrederea în statul de drept, relatează Reuters.

Biden, al cărui mandat se încheie pe 20 ianuarie când Donald Trump îşi va intra în atribuţii, a semnat duminică un decret de graţiere necondiţionată pentru Hunter Biden şi a afirmat că fiul său a fost urmărit selectiv în instanţă şi vizat nedrept de oponenţii politici ai preşedintelui.

Preşedintele în exerciţiu al SUA a declarat în trecut că nu îşi va graţia fiul, inclusiv într-un interviu pentru ABC News în iunie când a fost întrebat dacă exclude acest lucru şi a răspuns afirmativ.

Decizia sa surprinzătoare a fost criticată dur de oponenţii săi politici republicani, dar şi de democraţi care au afirmat că erodează încrederea în sistemul judiciar, un concept pentru care aceştia obişnuiau să-l critice pe Trump.

Hunter Biden a fost inculpat pentru fraudă fiscală şi posesie de armă de foc după ce a fost atacat ani de zile de republicani în Congres, care l-au acuzat că a făcut afaceri folosindu-se de numele tatălui său, dar nu au reuşit să prezinte legături clare în acest sens.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe Karine Jean-Pierre a apărat luni acţiunea preşedintelui şi a precizat că Joe Biden credea că Hunter se va confrunta cu noi neplăceri din partea adversarilor săi, pe care nu i-a numit. Aceasta s-a numărat printre oficialii Casei Albe care au afirmat în repetate rânduri în trecut că Biden nu îşi va graţia fiul.

„Unul dintre motivele pentru care preşedintele a făcut graţierea este pentru că nu părea că oponenţii săi politici vor renunţa la asta. Nu părea că vor trece mai departe. Ei vor continua să încerce să-i pună fiul sub acuzare. Asta este ceea ce a crezut", le-a spus ea ziariştilor la bordul Air Force One în timpul unei călătorii spre Angola.

Jean-Pierre a subliniat că nu este pentru prima dată când un preşedinte a graţiat un membru al familiei. Bill Clinton l-a graţiat pe fratele său vitreg Roger înainte de finalul mandatului său, în timp ce Trump l-a graţiat pe Charles Kushner, tatăl ginerelui său Jared Kushner.

Karine Jean-Pierre a spus că Biden crede în Departamentul de Justiţie, în pofida afirmaţiei sale că procesul fiului său din sistemul judiciar a fost „infectat" de politică.

„Două lucruri pot fi adevărate în acelaşi timp: preşedintele crede în sistemul judiciar şi în Departamentul Justiţiei, dar crede de asemenea că fiul său a fost vizat pe criterii politice", a spus ea.

Ea a refuzat să furnizeze detalii suplimentare referitor la modul în care Biden s-a răzgândit sau dacă recentele alegeri în urma cărora republicanii au câştigat atât Casa Albă, cât şi ambele camere ale Congresului au jucat un rol.

Republicanii l-au acuzat pe Biden că minte, în timp ce democraţii sunt divizaţi în privinţa subiectului. Dacă guvernatorul de Colorado Jared Polis a sugerat că Biden a pus familia mai presus de ţară, fostul procuror general Eric Holder a afirmat că graţierea a fost justificată.

„Joe Biden are o oportunitate de a face mai mult decât să-şi protejeze fiul. El poate arăta aceeaşi compasiune pe care a arătat-o faţă de fiul său milioanelor de oameni ţinuţi în închisori pentru delicte nonviolente", a postat mişcarea Black Lives Matter pe X.

New York Times a relatat că Biden a fost preocupat că presiunea proceselor ar putea avea impact asupra abstinenţei fiului său şi că pare să nu fi luat în considerare altceva decât o graţiere deplină.

Hunter Biden a pledat vinovat în septembrie la o acuzaţie de fraudă fiscală în Los Angeles şi urma să-şi primească pedeapsa pe 16 decembrie din partea judecătorului Mark C. Scarsi, numit de Donald Trump. În iunie, Hunter Biden a fost găsit vinovat de un juriu pentru declaraţii false în timpul unor verificări pentru deţinerea unei arme de foc. Şi în acest caz pedeapsa urma să fie pronunţată în această lună.

Biden a declarat duminică că fiul său a fost vizat selectiv şi tratat diferit de alţii în situaţii similare. „Nicio persoană rezonabilă care analizează faptele din dosarele lui Hunter nu poate ajunge la altă concluzie decât aceea că Hunter a fost vizat pentru că este fiul meu şi acesta este un lucru greşit", a spus preşedintele în exerciţiu al SUA. Duminică seară, avocatul lui Hunter Biden a cerut anularea actelor de punere sub acuzare a clientului său.

Editor : A.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce a promis Trump că va face în prima săptămână la Casa Albă, pe lângă pace în Ucraina „în 24 de ore”

Joe Biden l-a grațiat pe fiul său, Hunter. Ce a spus președintele SUA

Ce planuri are Kamala Harris după ce a fost învinsă de Trump la alegerile prezidențiale. „Rămâne în luptă”

Joe Biden i-a grațiat pe curcanii Peach şi Blossom la Casa Albă, în ultima ceremonie de Ziua Recunoștinței din mandatul său

Partenerii noștri