Live

Care este, de fapt, poziția Chinei față de invazia Rusiei? Înalți oficiali arată mai degrabă cu degetul spre SUA

Data actualizării: Data publicării:
Xi Jinping și Vladimir Putin FOTO: Profimedia Images

Liderii mondiali au condamnat atacul Rusiei asupra Ucrainei și au anunțat, pe rând, sancțiuni, însă China s-a abținut și mai curând a părut că aruncă vina asupra Statelor Unite și aliaților săi, potrivit CNN.

Un oficial guvernamental chinez a evitat joi întrebările cu privire la condamnarea acțiunilor Rusiei sau despre „invazie”. Iar ministrul adjunct de externe al Chinei, Hua Chunying, care a vorbit anterior despre menținerea păcii prin dialog și a spus că situația „nu este ceea ce am sperat să vedem”, s-a grăbit să arate cu degetul către SUA, dând de înțeles că Washingtonul este „vinovat” și a „pus gaz pe foc”, referindu-se la avertismentele SUA din ultimele săptămâni cu privire la o invazie iminentă.

China a adoptat o atitudine responsabilă și a convins toate părțile să nu incite la război... Cei care urmează exemplul SUA în a pune gaz pe foc și apoi să transfere vina asupra altora sunt cu adevărat iresponsabili”, a spus ea.

Comentariile au fost făcute la începutul săptămânii, apoi, cu o zi înainte de invazie, Hua a pus criza și pe seama „extinderii NATO spre est, până la ușa Rusiei”.

Aparițiile lui Hua sunt oarecum neobișnuite, spune CNN, pentru că ea nu a mai făcut declarații publice de când a fost promovată în funcția de ministru adjunct pentru afaceri externe, în octombrie. Comentariile ei au fost întoarse pe toate părțile în mass-media oficială de stat din China și pe platformele sociale.

„Războiul nu este deloc amuzant”

În timp ce mass-media de stat din China a prezentat poziția oficială a guvernului, pe Weibo, platforma similară Twitter din China, a fost distribuit un discurs al președintelui rus Vladimir Putin, cu peste 360 ​​de milioane de vizualizări, dar și postări despre modul în care cetățenii ucraineni au reacționat în urma atacului, cum ar fi o imagine cu oamenii care au făcut coadă pentru a dona sânge, cu 62 de milioane de vizualizări.

Subiectul „Președintele Ucrainei spune că țările occidentale renunță complet la Ucraina” a fost cel mai accesat, adunând peste 1 miliard de vizualizări și zeci de mii de comentarii.

Multe dintre aceste comentarii de pe platformă au fost critice la adresa Ucrainei și a președintelui Volodimir Zelenski, pentru că sunt „pro-Occident”, aplaudând poziția lui Putin. Însă au fost și utilizatori cu alte păreri: „Războiul nu este deloc amuzant”. Acest comentariu a primit peste 60.000 de aprecieri.

Paginile web ale principalelor mijloace media de stat din China au adoptat o abordare reținută, citând declarații și știri atât din partea ucraineană, cât și din partea rusă, dar punându-se accent pe sancțiunile aplicate Rusiei.

People's Daily, principala publicație a partidului comunist, a evidențiat comentariile Ministerului de Externe din China, potrivit cărora SUA „au crescut tensiunile și au încurajat războiul”.

Marți a fost „scăpată” online o notă internă a publicației de stat Beijing News prin care angajaților li se spune să nu publice știri „negative despre Rusia sau pro-Occident”. Mesajul a apărut pe rețelele sociale, dar a fost șters rapid. Dar este revelator cu privire la poziția adoptată de China față de invazia Rusiei din Ucraina.

Relațiile dintre China și Rusia

La începutul acestei luni, liderul chinez Xi Jinping și Vladimir Putin au avut o întâlnire, în ajunul Jocurilor Olimpice de la Beijing, care a arătat legătura puternică pe care o au.

Însă o susținere totală a acțiunilor Rusiei ar pune China în dezacord cu Occidentul. De asemenea, ar contrazice poziția Chinei în ceea ce suveranitatea statelor și integritatea teritorială, pucteazî CNN.

Ministrul de externe al Chinei Wang Yi și omologul său rus Serghei Lavrov au vorbit joi la telefon, iar Wang și-a exprimat înțelegerea față de „preocupările legitime” ale Rusiei cu privire la problemele de securitate, dar a spus că țara lui „respectă întotdeauna suveranitatea și integritatea teritorială a tuturor țărilor”, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe din China.

China se abține în a recunoaște invazia Rusiei și evită întrebările pe această temă

China a continuat să se abțină în a recunoaște invadarea Ucrainei de către Rusia, iar la briefing-ul de vineri al ministerului afacerilor externe au fost evitate peste 30 de întrebări legate de agresiunea rusă și de situația actuală din Ucraina.

„Suveranitatea și integritatea teritorială a tuturor țărilor ar trebui respectate”, a răspuns mecanic purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Wang Wenbin.

Wang a precizat încă o dată că China „înțelege preocupările legitime ale Rusiei cu privire la problemele de securitate”.

China a răspuns, de asemenea, unui atac voalat al președintelui american Joe Biden, de joi, potrivit căruia orice țară care susține Rusia ar fi „suspectă de asociere”.

„Țările cu adevărat vinovate sunt cele care se amestecă în afacerile interne ale altor țări și duc războaie străine în numele democrației și al drepturilor omului”, a spus Wang vineri, întrebat fiind despre poziția fațpă de comentariile președintelui Biden.

Wang a mai spus că China își va continua „cooperarea comercială normală” cu Rusia „în spiritul respectului reciproc, al egalității și al beneficiului reciproc” și a condamnat sancțiunile occidentale spunând că nu sunt o „modalitate eficientă de a rezolva problemele”.

Când a fost întrebat dacă China se va distanța de viitoarea rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU care condamnă acțiunile Moscovei, Wang a spus că „va trata chestiunile relevante în conformitate cu scopurile și principiile Cartei ONU, pe baza poziției consecvente a Chinei”.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Ceartă între Zelenski și Fico: Slovacia amenință că taie livrările de curent către Kiev, dacă Ucraina oprește tranzitul gazelor rusești

Replica dură a lui Zelenski la „provocarea” lui Putin: „Un tâmpit”

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Partenerii noștri