Live

Cadavre cu urme de tortură, găsite în localitățile ucrainene de unde rușii au fugit

Data publicării:
Parchetul ucrainean anunță că a deschis anchete pentru crime de război după ce a găsit cadavre ale unor civili torturați în zonele din Harkov eliberate de sub ocupația rusă Foto: Profiomedia Images

Pe măsură ce ucrainenii redobândesc controlul în localități care au fost ocupate de ruși în regiunea Harkov, din nord-est, apar temeri că ororile care s-au întâmplat în martie la Bucha și în alte localități din preajma Kievului sunt, de fapt, o regulă a soldaților lui Putin: au torturat populația civilă, s-au dedat la jafuri în masă și distrugeri.

Patru corpuri ale unor civili ucişi au fost găsite cu „urme de tortură” în localitatea Zaliznicine din regiunea Harkov, recent recucerită de Kiev de la forţele ruse, a anunţat luni Parchetul ucrainean. Și la Hrakove, un alt sat din aceeaşi regiune, unde corespondenţi ai AFP au constatat distrugeri ce atestă violenţa luptelor care s-au dat aici, au fost descoperite încă de la sfârșitul săptămânii trecute cadavrele a doi civili, cu urme de tortură şi găuri de glonţ în ceafă, potrivit Parchetului ucrainean, care a deschis investigații privind posibile crime de război.

Potrivit Parchetului ucrainean, cele patru cadavre de la Zaliznicine au fost găsite duminică şi „aveau semne de tortură".

„Trei fuseseră îngropaţi pe terenurile familiilor lor, iar al patrulea a fost îngropat în curtea fabricii de azbest, în faţa gării feroviare”, a precizat Parchetul pe pagina sa de Facebook, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Potrivit informațiilor preliminare din anchetă, cele patru persoane au fost ucise de către militari ruşi în timpul ocupaţiei satului”, arată Parchetul ucrainean, care menționează mărturii ale localnicilor. Ei sunt cei care le-au semnalat forțelor de ordine ucrainene că militarii ruși le-au ucis concetățenii.

Localitatea Zaliznicine din regiunea Harkov a trecut de săptămâna trecută sub control ucrainean.

Și la Hrakove, unde cele două cadavre au fost exhumate vineri, localnicii sunt cei care le-au spus autorităților unde au fost îngropați consătenii lor.

Autoritățile au exhumat două cadavre la Hrakove în cadrul unei anchete privind crime de război în acest sat eliberat de sub ocupație rusă Foto: Profimedia Images

Pe de altă parte, serviciul de informații al Ministerului ucrainean al Apărării Soldații afirmă că soldații ruși au comis jafuri în masă pe măsură ce fugeau din regiunea Harkov. Soldații au încărcat în mașinile lor „generatoare, telefoane și computere. Au fost înregistrate chiar și cazuri de jafuri în școli; până și barele orizontale ale spalierelor și alte echipamente sportive au fost luate din sălile de sport”, susține sursa citată de „The Guardian”.

Ucraina a anunţat în ultimele zile câştiguri teritoriale importante în regiunea Harkov, la frontiera cu Rusia, în nord-estul ţării, care se afla parţial sub ocupaţie rusă de la începutul războiului.

Forţele ruse au fost acuzate de numeroase abuzuri în timpul perioadei în care au ocupat zona de la periferia Kievului, în special în localitatea Bucha, de unde s-au retras la sfârşitul lunii martie. Moscova a negat toate crimele de care este acuzată şi susţine că este vorba de falsificări, reamintește AFP.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

„Rachetă balistică venind dinspre nord!”. Explozii puternice în Kiev, după un atac rusesc masiv. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

Marea Britanie ar putea trimite trupe în Ucraina pentru a-i instrui pe soldaţii ucraineni, sugerează ministrul apărării

Partenerii noștri