Live

Bulgaria atacă Rusia: „Baionetele armatei sovietice au adus o jumătate de secol de represiune”

Data publicării:

Bulgaria critică o expoziţie organizată de Ambasada rusă la Sofia pe tema „eliberării Europei de Est de nazism”, afirmând că „baionetele armatei sovietice” au adus popoarelor din regiune „o jumătate de secol de represiune”, informează agenţia de ştiri Reuters, citată de MEDIAFAX.

Ministerul de Externe al Bulgariei a îndemnat misiunea diplomatică rusă la Sofia „să nu se poziţioneze în sprijinul unei teorii istorice dubioase” care consideră drept eliberare pătrunderea trupelor sovietice în ţară, în anul 1944.

Mai mult, MAE de la Sofia a transmis că poziţia Ambasadei ruse constituie o imixtiune în afacerile interne ale Bulgariei.

Ministerul a menţionat rolul critic al URSS în lupta împotriva Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, adăugând însă că Uniunea Sovietică a izolat ţările est-europene de restul continentului în timpul Războiului Rece.

„Baionetele armatei sovietice au adus popoarelor din Europa Centrală şi de Est o jumătate de secol de represiune, o reprimare a conştiinţei civile, o dezvoltare economică deformată şi o separare de ţările europene dezvoltate”, afirmă autorităţile bulgare.

Expoziţia, intitulată „75 de ani de la eliberarea Europei de Est de nazism”, urmează să se deschidă pe data de 9 septembrie la Centrul rus de cultură şi informare din Sofia.

În urma unei lovituri de stat ce a avut loc pe date de 9 septembrie 1944, la o zi după intrarea Armatei Roşii în Bulgaria, ţara a intrat în orbita Uniunii Sovietice, fiind unul dintre cei mai obedienţi sateliţi ai Moscovei, până la înlăturarea regimului comunist, în 1989.

În ciuda acestei reacţii critice, Bulgaria are în general relaţii amicale cu Rusia, principalul său furnizor de energie.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Gigi Becali a reacționat imediat: ce informații a primit despre Călin Georgescu, în urmă cu o lună: "Un prieten mi-a spus!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un mercenar britanic care lupta pentru Ucraina a fost capturat de ruși în Kursk

Atac ucrainean asupra regiunii Kursk. Apărarea rusă susține că a doborât mai multe rachete și drone

Amiral american: Exportul de tehnologie militară dinspre Rusia către China ar putea schimba echilibrul de putere în războiul submarin

Un copil de șapte ani a primit o ofertă de muncă de la o firmă rusă de IT. „Este un Mozart al codurilor informatice”

Partenerii noștri