Live

Budapesta respinge acuzația că folosește mesajul Rusiei împotriva sancțiunilor UE. „Sprijinim Ucraina de mult mai devreme decât alții”

Data publicării:
Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto. Foto: Profimedia Images

Guvernul Ungariei consideră că acuzaţiile legate de folosirea narativei ruseşti cu privire la sancţiunile UE sunt scandaloase, şi le respinge cu fermitate, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, luni, la Bruxelles, transmite Hirado.hu.

Potrivit unui comunicat al Ministerului ungar de Externe, emis în pauza şedinţei Consiliului Afacerilor Externe al UE, şeful diplomaţiei ungare transmite că în ceea ce priveşte evenimentele din Ucraina şi impactul acestora „a avut loc o dezbatere ideologică, prea emoţională, şi nu prea a mai existat loc pentru gândire raţională şi lucidă”.

Potrivit ministrului, a analiza dacă Uniunea Europeană oferă suficient sprijin Ucrainei în comparaţie cu Statele Unite reprezintă „o concurenţă inutilă, creată artificial”. În acest sens, politicianul ungar a subliniat că în lume nu există vreo economie care să aibă de suferit atât de mult de pe urma sancţiunilor, precum cea a UE, unde inflaţia a crescut vertiginos. „Şi, desigur, ştim exact cine are de câştigat din asta”, a spus Szijjártó.

Péter Szijjártó a spus că măsurile de sancţionare dispuse nu au avut absolut deloc efectul scontat, nu au ajutat la încheierea mai rapidă a războiului, însă luni au existat deja persoane care „au contestat însăşi existenţa acestui argument”.

Péter Szijjártó a subliniat că în dezbaterea cu privire la un posibil al nouălea pachet de sancţiuni, unii au ajuns să spună că cei care critică sancţiunile, utilizează narativa rusească.

`Acest lucru este scandalos, acest lucru trebuie respins cât mai ferm posibil”, a subliniat ministrul ungar.

„Poate că alţii nu înţeleg asta, dar pe noi nu ne interesează ce cred ruşii despre ceea ce spunem noi. Nu ne interesează nici ce se crede la Bruxelles despre ceea ce spunem şi gândim noi. Ne pasă de un singur lucru: ca toate problemele existente să le putem analiza din punctul de vedere al propriilor noastre interese naţionale”, a subliniat Szijjártó.

„Chiar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. (…) Chiar trebuie să observăm că sancţiunile produc prejudicii extraordinare economiei europene”, a spus ministrul de externe.

Szijjártó a declarat că nu sunt legitime argumentele cu privire la motivul pentru care nu ar trebui să existe negocieri directe sau indirecte între părţile implicate în război.

„Este nevoie de pace, este nevoie de negocieri de pace, iar pentru asta, părţile implicate trebuie să discute între ei, şi asta cât mai curând posibil”, a atras atenţia şeful diplomaţiei ungare.

În ceea ce priveşte programul de ajutor financiar planificat pentru Ucraina, Szijjártó a reiterat că Ungaria este pregătită să sprijine în continuare Kievul exclusiv pe bază bilaterală, astfel nu va contribui la un împrumut european comun. „Viitorul comun nu se află în direcţia datoriei comune”, a spus Szijjártó.

„Am început să sprijinim Ucraina mult mai devreme decât acei europeni care acum se erijează drept cei mai buni prieteni ai Ucrainei”, a adăugat ministrul ungar de externe.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Oficiali americani contrazic Ucraina privind atacul cu „rachetă intercontinentală”. Ce spun aceștia

Ungaria va instala un sistem de apărare aeriană la graniţa cu Ucraina. „Ameninţarea escaladării războiului este mai mare ca niciodată”

Ungaria se anunță pregătită să renunțe la petrolul rusesc. Care e însă prețul pe care UE ar trebui să-l plătească

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Partenerii noștri