Live

BREXIT. Demisia lui Boris Johnson ascunde o tentativă de debarcare a premierului Marii Britanii? Răspunsul unui fost ambasador

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Semnal de alarmă în BREXIT după demisiile lui David Davis și Boris Johnson, doi dintre „cerberii” din avangarda divorțului Marii Britanii de UE. Cum ar trebui interpretate aceste decizii? Iată care este explicația lui Peter Westmacott, fostul ambasador al Regatului Unit în SUA.

Ministrul britanic al Brexitului David Davis a demisionat duminică, la două zile după ce premierul Theresa May a obţinut acordul Guvernului pentru a propune menţinerea unei relaţii comerciale post-Brexit strânse cu UE.

Luni, Boris Johnson și-a dat demisia din funcția de ministru de Externe al Marii Britanii.

Ce înseamnă ieșirea celor intempestivă a celor doi din scenă?

„Cred că plecarea lui David Davis este într-o oarecare măsură mai semnificativă, deoarece el era persoana responsabilă de negocierile cu Comisia Europeană. Boris Johnson nu are nicio legătură cu treaba asta. El este doar un ornament care a ocupat funcția de șef la Externe și care făcea probleme constant, criticând poziția premierului în chestiunea Brexit. Acum, faptul că a părăsit guvernul poate însemna că poate agita apele și mai mult din afara guvernului, dar în cadrul administrației. Dar, sincer, eu cred că ieșirea lui elimină un ghimpe din talpa premierului și poate alinia miniștrii pe calea cea bună”, spune Peter Westmacott într-un interviu oferit think tank-ului Atlantic Council.

Ar putea Boris Johnson să râvnească, de fapt, la poziția Theresei May? Fostul ambasador crede că, deocamdată, este „greu de spus” dacă fostul ministru de Externe vânează fotoliul de premier al Regatului.

Pentru ca Boris Johnson să o poată îndepărta pe May de la butoanele guvernului ar trebui să existe o „largă nemulțumire în rândul Partidului Conservator” față de premier, subliniază Westmacott.

„Theresa May se va opune oricătei tentative de a fi debarcată” și este puțin probabil ca Boris Johnson să obțină un sprijin în parlamentul britanic sau să fie pe placul Partidului Conservator, mai este de părere Peter Westmacott.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham - Liverpool 3-6

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage

Partenerii noștri