Live

Bogdan Aurescu: Este prematur să vorbim despre un calendar anume privind intrarea în Schengen

Data publicării:
Ministrul de externe, Bogdan Aurescu. Foto: Profimedia Images

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, luni, la Digi24, că „este prematur” să se vorbească despre „un calendar anume” în ceea ce priveşte aderarea României la Spaţiul Schengen.

Şeful diplomaţiei române se află la Consiliul Afaceri Externe, care se desfăşoară la Bruxelles.

În acest context, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, el a evocat discuţia cu omologul german, Annalena Baerbock.

„Germania trebuie spus că ne susţine în mod foarte ferm şi activ şi doreşte să întreprindă demersuri foarte bune pe lângă toţi factorii de decizie, inclusiv pe lângă Austria, pe lângă Comisia Europeană”, a precizat ministrul Afacerilor Externe.

Aurescu a vorbit şi de perspectiva începerii consultărilor pe tema dosarului Schengen, în contextul preşedinţiei suedeze a Consiliului Uniunii Europene.

„Preşedinţia suedeză este extrem de hotărâtă să trateze cu prioritate acest subiect”, a spus el.

De asemenea, Bogdan Aurescu a amintit că pe 29 ianuarie sunt organizate alegeri în Austria, ţara care s-a opus aderării României la spaţiul de liberă circulaţie european. „Înainte de această dată, este greu de estimat care va fi poziţia Austriei”, a completat ministrul român.

Potrivit acestuia, retrimiterea la post a ambasadorului ţării noastre la Viena reprezintă un „gest de deschidere din partea României”.

„Toate aceste gesturi şi demersurile noastre vor continua, trebuie să se acumuleze şi trebuie să vedem ce anume se degajă din acest tip de proces.

În altă ordine de idei, nu trebuie să uităm că Bulgaria mai are de discutat și cu Olanda, nu doar cu Austria. Prin urmare, există o serie de solicitări din partea Olandei care trebuie să-și găsească un răspuns din partea autorităților de la Sofia.

Deci toate aceste elemente trebuie puse împreună și trebuie trasă, apoi, o concluzie. Este prematur acum să vorbim despre un calendar anume”, a mai spus Bogdan Aurescu.

În ceea ce priveşte perspectiva dosarului Schengen, ministrul român de Externe a afirmat: „Nu putem să facem abstracţie de realităţi obiective, cum sunt de exemplu cele legate din Austria sau de situaţia migraţiei pe ruta balcanică, unde România nu este plasată. (...) Acesta este şi motivul pentru care cancelarul Austriei se află în Bulgaria şi nu în România”.

Comentând votul împotriva aderării României, el a apreciat că „Austria a arătat că este singurul stat european care se opune României pentru a adera la Spaţiul Schengen, iar toate celelalte state membre susţin această aderare”.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

MAE: Nouă cetăţeni români evacuaţi din Mayotte, după ciclonul Chido, cu o aeronavă a forţelor aeriene franceze

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Partenerii noștri