Live

Bill Gates a promis să iasă din topul celor mai bogați oameni din lume. În viitor vrea să renunțe la întreaga avere

Data actualizării: Data publicării:
Bill Gates. Foto; Profimedia Images

Miliardarul Bill Gates, cofondator al gigantului de tehnologie Microsoft, plănuiește să-și direcționeze toată averea către Bill and Melinda Gates Foundation, fundația caritabilă pe care a pornit-o alături de fosta sa soție, pentru ca în cele din urmă să „iasă” de pe lista celor mai bogați oameni ai planetei, notează BBC News.

Într-un mesaj pe twitter, Bill Gates a anunțat transferul în această lună a 20 de miliarde de dolari către fundația Bill and Melinda Gates Foundation, pentru a-i permite acesteia să își crească cheltuielile, în acțiunile pe care le derulează, de la 5 la 9 miliarde de dolari pe an, începând cu 2025.

Uitându-mă în viitor, plănuiesc să îmi direcționez toată averea către fundație. Voi coborî în topul celor mai bogați oameni de pe planetă și într-un final nu voi mai face parte din acesta”, a precizat Bill Gates.

Miliardarul i-a mulțumit cu această ocazie și investitorului Warren Buffet pentru contribuția financiară pe care a avut-o de-a lungul timpului la dezvoltarea fundației, precizând că  „datorită generozității sale incredibile, fundația a putut să aibă planuri atât de ambițioase”.

Warren Buffett, alături de Bill Gates și fosta lui soție, au pornit în 2010 o inițiativă numită „The Giving Pledge” prin care filantropii se angajează să își direcționeze o mare parte din avere către cauze caritabile, fie pe parcursul vieții, fie prin testamentele care rămân în urma lor.

Al patrulea cel mai bogat om din lume a mai spus că are „obligația” de a-și returna resursele către societate. „Am obligația de a-mi returna resursele către societate în moduri care au cel mai mare impact pentru reducerea suferinței și îmbunătățirea vieților”, a mai spus Bill Gates, manifestându-și în același timp speranța că și alte persoane cu averi impresionante și privilegii vor intensifica acest efort și îi vor urma exemplul.

Conform clasamentului realizat de publicația financiară Forbes, Bill Gates are în prezent o avere estimată la 118 de miliarde de dolari.

Fundația Gates lucrează în mai multe țări pentru a eradica boli precum malaria, pentru a îmbunătăți educația și pentru a combate salubritatea deficitară.

În 2020 era considerată a doua cea mai mare fundație caritabilă din lume, deținând 49,8 miliarde de dolari în active și fiind susținută de alți filantropi precum investitorul Warren Buffett.

Prin donația sa anuală, fundația este cel mai mare donator privat al Organizației Mondiale a Sănătății și al doilea după SUA. Preocupările cu privire la acest lucru au devenit mai accentuate după ce fostul președinte Donald Trump a amenințat că va retrage finanțarea SUA.

Gates a deținut titlul Forbes de cea mai bogată persoană din lume între 1995 și 2010 și din nou din 2013 până în 2017.

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, l-a doborât de pe primul loc în 2017, înainte ca directorul executiv al Tesla și SpaceX, Elon Musk, să ajungă cel mai bogat om din lume în 2022.

Citește și: Bill Gates lovește în criptomonede: „Se bazează 100% pe teoria prostului mai mare”

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Şase răniţi, între care patru copii, într-un atac asupra unui centru de vaccinare din Gaza (OMS)

Organizația Mondială a Sănătății anunță pierderea contactului cu personalul său de la ultimul spital funcțional din nordul Fâșiei Gaza

Egiptul a scăpat de „virusul antic” care „i-a chinuit pe faraoni”. Un pas cu adevărat istoric, spune șeful OMS

Organizația Mondială a Sănătății spune că Israelul interzice specialiștilor medicali să intre în Gaza

Partenerii noștri