Live

Biden spune că Putin „a pierdut deja războiul în Ucraina”: „Nu există nicio posibilitate pentru el să câştige”

Data actualizării: Data publicării:
Biden spune că preşedintele rus „a pierdut deja războiul” în Ucraina. Foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin „a pierdut deja războiul” în Ucraina, a afirmat joi omologul său american Joe Biden, afirmând că se aşteaptă ca Moscova să fie împinsă să negocieze de contraofensiva ucraineană, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Putin deja a pierdut războiul. Nu există nicio posibilitate pentru el să câştige războiul în Ucraina. Eu sper, este aşteptarea mea, ca Ucraina să facă progrese semnificative în ofensiva sa şi ca asta să ducă la o reglementare negociată într-un moment sau altul”, a declarat Biden în cadrul unei conferinţă de presă de la Helsinki. 

Liderul american a mai afirmat că preşedintele rus Vladimir Putin va decide în cele din urmă că nu este în interesul Rusiei să continue războiul.

Între timp însă, „nimeni nu poate adera la NATO în timpul unui război”, pentru că asta ar garanta un al treilea război mondial, a subliniat Biden, potrivit Reuters.

Biden a mai spus miercuri, la Vilnius, că Vladimir Putin a crezut că NATO se va rupe după invazia Rusiei în Ucraina, însă „a greșit”, adăugând că Alianța este „mai puternică și mai unită ca niciodată”, potrivit Sky News.

„Putin a crezut că NATO se va rupe - a gândit greșit. NATO este mai puternică, mai energizată și mai unită ca niciodată”, a spus Joe Biden, în timpul discursului. El a adăugat că Vladimir Putin a „pariat probabil că NATO se va rupe” atunci când a lansat invazia în Ucraina anul trecut.

„A crezut că liderii democrați vor fi slabi, dar a crezut greșit", a spus Biden, în timp ce era aplaudat de mulțimea de la Vilnius. De asemenea, președintele a mai explicat că el crede că SUA nu pot prospera fără o Europă sigură.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Partenerii noștri