Live

Video Biden face gafă după gafă. A spus „președintele Putin” în loc de Zelenski și „vicepreședintele Trump” în loc de Kamala Harris

Data actualizării: Data publicării:
Joe Biden Foto: Profimedia

Preşedintele american Joe Biden a avut un nou moment de confuzie joi, vorbind despre „vicepreşedintele Trump” în loc de colega sa Kamala Harris, în cursul unei conferinţe de presă, la încheierea summitului NATO.

Cu câteva ore mai devreme, liderul democrat, confruntat cu un vârtej de întrebări în jurul acuităţii sale mentale, îl anunţase pe „preşedintele Putin” în timp ce îl întâmpina la summit pe şeful statului ucrainean Volodimir Zelenski, după care s-a corectat.

Şi acum vreau să-i dau cuvântul preşedintelui Ucrainei, care are atât curaj, atâta determinare. Doamnelor şi domnilor, preşedintele Putin”, a declarat democratul, în vârstă de 81 de ani, care s-a îndepărtat de microfon înainte de a realiza greşeala şi de a reveni afirmând: „Îl va învinge pe preşedintele Putin. Preşedintele Zelenski. Sunt atât de concentrat să-l învingem pe Putin”.

În contextul îngrijorărilor legate de starea sa de sănătate Biden a precizat că toate examinările neurologice la care a fost supus au arătat că este „bine”.

Am avut trei examinări neurologice intense şi ample” efectuate de un neurolog, ultimul „în februarie”, a amintit el, adăugând că este „în formă bună”.

Sunt bine. Sunt testat în fiecare zi cu privire la capacităţile mele neurologice” ca urmare a „deciziilor pe care le iau în fiecare zi”, a explicat Biden.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Filosofia diplomatică a țării cu cea mai mare populație musulmană din lume: „Un singur dușman, prea mult, 1000 de prieteni, prea puțin”

Putin: „În 2021 Biden mi-a propus să fie amânată aderarea Ucrainei la NATO, pentru că nu era pregătită”. Ce i-ar fi răspuns rusul

Vulturul cu cap alb a fost declarat pasărea națională a SUA, după 250 de ani

Biden a comutat pedeapsa a 37 de condamnaţi la moarte. Trump: „Nu are nici un sens”

Partenerii noștri