Belgia își recheamă de îndată ambasadorul din Coreea de Sud, după ce soția lui a fost implicată într-o nouă altercație
Ambasadorul Peter Lescouhier urma să revină în Belgia luna aceasta, după incidentul din aprilie petrecut în Coreea de Sud, când soția lui a fost filmată lovită o femeie într-un magazin din Seul, provocând un scandal național, scrie CNN.
În cazul celui mai recent incident, Xiang Xueqiu, soția ambasadorului Lescouhier, a fost implicată într-o "altercație fizică" cu un angajat al sistemului de salubrizare a primăriei Seul, în cartierul Hannam, luni, la ora locală 9.25 dimineața.
Potrivit poliției coreene, conflictul a început când angajatul primăriei mătura o alee într-un parc, iar mătura lui a atins-o pe Xiang. Bărbatul le-a declarat polițiștilor că soția ambasadorului a început să țipe la el și l-a lovit cu palma peste față de două ori. Apoi, acesta a împins-o, iar ea a căzut pe jos.
Angajatul primăriei a chemat poliția, iar cei doi au recunoscut că s-au lovit reciproc, dar niciunul nu a vrut să depună plângere. Ofițerii de poliție au transportat-o pe Xiang la o clinică din apropiere, după ce soția ambasadorului a acuzat dureri de spate.
Un purtător de cuvânt al Ministerului belgian de Externe a confirmat pentru CNN că Xiang a fost implicată "într-o altercație" într-un parc din Seul. "Circumstanțele altercației rămân neclare", se arată în răspunsul autorităților belgiene.
"În urma incidentului cu doi angajați ai unui magazin, s-a stabilit ca ambasadorul să revină alături de soția lui în țară în luna iulie. Având în vedere noua situație, luând în calcul responsabilitatea pe care un ambasador o are față de țara gazdă și dorința noastră de a menține relațiile excelente pe care le avem cu statul sud-coreean, premierul adjunct Sophie Wilmès a transmis luni că dorește ca Peter Lescouhier să revină în țară, fără întârziere", a adăugat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe belgian.
Ministerul de Externe din Coreea de Sud a anunțat că "va verifica toate informațiile și va coopera în mod activ cu agențiile implicate dacă este nevoie". "Ministerul va răspunde sever dacă se descoperă un act ilegal legat de personalul diplomatic aflat în Coreea de Sud", se arată în răspunsul oferit CNN.
După incidentul din aprilie, ambasadorul Peter Lescouhier și-a cerut scuze în numele soției lui, precizând că regretă situația și că "poate ea a avut motive să se înfurie privind felul în care a fost tratată în magazin, însă recurgerea la violență fizică este total innaceptabilă".
Editor : V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News