Live

Beijingul se confruntă cu "cel mai sever test Covid". China raportează primele decese din ultimele șase luni

Data actualizării: Data publicării:
Beijingul se confruntă cu "cel mai sever test Covid". Foto: Profimedia Images

La Beijing au fost înregistrate primele trei decese provocate de Covid din ultimele şase luni, în timp ce numărul îmbolnăvirilor crește. Oficialii din capitala chineză consideră că sunt în fața celui mai dificil test de până acum, transmite BBC

După aceste decese, unele districte ale orașului cu peste 21 de milioane de locuitori au fost din nou închise.

Milioane de oameni din întreaga țară sunt, de asemenea, în carantină.

Cei care călătoresc în capitală vor trebui, de asemenea, să facă teste în primele trei zile ale vizitei şi să rămână în casă până când vor primi undă verde. Milioane de alte persoane din această ţară vastă se află, de asemenea, sub izolare Covid, în timp ce cazurile continuă să crească în ciuda eforturilor autorităţilor. Duminică, au fost înregistrate 24.730 de cazuri noi, apropiindu-se de vârful zilnic de infectare a ţării din aprilie.

Infectările cu noul coronavirus sunt tot mai multe, în ciuda măsurilor extrem de stricte, care au adus oamenii la disperare și au dat naștere la proteste. Strategia controversată „zero Covid” vizează eradicarea și a celui mai mic focar. Cu toate acestea, țara a ajuns la circa 25.000 de cazuri noi pe zi, aproape de vârful din aprilie.

Liu Xiaofeng - directorul adjunct al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Beijing - a descris situația ca fiind complexă și cea mai gravă văzută până acum în oraș. Un purtător de cuvânt al municipalității a avertizat că Beijingul se confruntă cu „o situație sumbră și complicată de prevenire și control al epidemiei”, potrivit China Daily .

În ultimele zile, un val de furie s-a manifestat în mediul online după informațiile că un copil a murit din cauză că nu a putut primi la timp tratament medical din cauza restricțiilor Covid.

La începutul acestei luni, au avut loc demonstrații furioase în orașul Lanzhou, după ce un tată a reclamat că fiul lui cel mic a murit la spital din cauză că tratamentul i-a fost întârziat. În octombrie, o fată de 14 ani a murit în provincia Henan după ce s-a îmbolnăvit într-un centru de carantină Covid .

Zilele acestea se împlinesc 3 ani de când am auzit pentru prima dată despre noul coronavirus și boala pe care o provoacă. Acesta s-a răspândit rapid în lume și a provocat o pandemie care încă nu s-a încheiat.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

Partenerii noștri