Live

Barack Obama nu îşi va declara susţinerea în alegerile primare pentru fostul său vicepreşedinte, Joe Biden

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Olivier Douliery-Pool/Getty Images

Barack Obama nu îşi va anunţa susţinerea pentru Joe Biden în cadrul alegerile primare ale Partidului Democrat până la momentul Convenţiei, spun surse apropiate de fostul preşedinte, citate de CNN.

Joe Biden a avut parte de o campanie cu multe probleme: deşi la momentul anunţului său privind candidatura la nominalizarea democrată pentru alegerile din 2020 el era favorit pentru a îl înfrunta pe Donald Trump, în cadrul alegerilor a avut o prestaţie slabă.

La întrunirile electorale din Iowa şi Nevada şi la alegerile primare din New Hampshire, Biden nu a reuşit să se impună în faţa principalului său rival, senatorul de Vermont, Bernie Sanders. Norocul fostului vicepreşedinte ar putea să se schimbe, însă, având în vedere că urmează competiţii în state în care el este cotat cu şanse mai bune. Biden a câştigat, sâmbătă, alegerile primare din Carolina de Sud cu 48%.

Următorul test electoral pentru campania lui Biden îl reprezintă ziua de marţi, în care vor fi puse la bătaie o treime dintre voturile delegaţilor democraţi. Deşi victoria sa în Carolina de Sud a repus pe linia de plutire o campanie în plin picaj, sondajele nu arată foarte bine pentru Biden. Bernie Sanders este din nou favoritul pentru a câştiga majoritatea statelor, inclusiv cele două state cu un număr mare de delegaţi – California şi Texas.

Cu toate acestea, Barack Obama este reticent în a îşi anunţa direct sprijinul pentru fostul său vicepreşedinte. Persoane din anturajul său spun că Obama nu are în plan să anunţe că îl susţine pe Biden sau pe oricare dintre ceilalţi candidaţi.

Obama spune că este „sceptic că o declaraţie de susţinere a sa ar putea duce la o schimbare substanţială în dinamica cursei”. El mai spune că o astfel de declaraţie ar putea chiar să aibă chiar efectul contrar celui scontat pentru Joe Biden.

Pe de altă parte, apropiaţii fostului preşedinte spun că Obama ar vrea mai degrabă să fie cel care să ajute la reunificarea partidului după un sezon de alegeri polarizant. „Obama este pregătit să joace un rol activ în reconsolidarea partidului în jurul celui care va fi nominalizat şi să lucreze pentru a îl înfrânge pe Donald Trump”.

În trecut, Barack Obama i-a criticat pe candidaţii democraţi pentru atacurile pe care le lansează unii împotriva celorlalţi în ceea ce priveşte „puritatea ideologică”.

Editor: Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Joe Biden consideră că sunt „scandaloase” mandatele de arestare emise de CPI pe numele lui Netanyahu și Gallant

După ce a autorizat atacurile cu rachete americane asupra Rusiei, Biden trimite Ucrainei mine antipersonal

Joe Biden împlinește astăzi 82 de ani, fiind cel mai vârstnic președinte în funcție din istoria SUA

Prim-ministrul britanic Keir Starmer sugerează utilizarea rachetelor Storm Shadow de către Ucraina pentru a lovi Rusia

Partenerii noștri