Live

Barack Obama, discurs la COP26 despre pericolul schimbarilor climatice: „Nu ne putem permite să fim deznădăjduiți”

Data actualizării: Data publicării:
Apariția lui Obama la o conferință internațională de o așa mare amploare este deja o mișcare neobișnuită pentru un fost președinte al SUA, precum și critica lui publică la adresa „succesorului său”, Donald Trump. Sursă foto: Profimedia Images

Fostul președinte american, Barack Obama, participă luni la conferința ONU privind schimbările climatice de la Glasgow, alături de emisarul special al SUA pentru climă, John Kerry, într-un efort prin care administrația Biden încearcă să convingă lumea că America tratează cu seriozitate combaterea schimbărilor climatice, scrie CNN

Pe lângă așteaptarea ca fostul lider de la Casa Albă, renumit pentru popularitatea sa la nivel mondial, să-și exprime regretul pentru cei „patru ani de ostilitate activă față de știința climatică” ai fostului președinte american Donald Trump și pentru abordarea actuală unei mari părți din Partidul Republican, care neagă problemele de mediu și încălzirea globală, Barack Obama își exprimă la COP26 îngrijorarea mult mai profundă și mai largă privind faptul că politica din întreaga lume nu se încadrează în ceea ce trebuie făcut pentru a salva planeta.

„Recunosc că trăim într-un moment în care cooperarea internațională s-a atrofiat, în parte din cauza pandemiei de COVID-19, în parte din cauza creșterii naționalismului și a impulsurilor tribale în întreaga lume, în parte din cauza lipsei de conducere din partea Americii timp de patru ani a anumitor probleme multilaterale”, e una din afirmațiile rostite de Obama pe scena de la Glasgow.

În același timp, fostul președinte american spune că „nu suntem încă de unde ar trebui să fim” și subliniază că majoritatea țărilor „nu au reușit să îndeplinească planurile de acțiune” privind schimbările climatice, care au fost stabilite în Acordul de la Paris. Ca urmare a acestor aspecte, consecințele „devin tot mai evidente”, spune Obama, potrivit BBC News

Discursul lui Obama vine la o săptămână după discursul președintelui SUA, Joe Biden, care și-a cerut scuze în fața liderilor mondiali reuniți la summitul climatic din Marea Britanie pentru acțiunile lui Donald Trump în ceea ce privește schimbările climatice și mai ales pentru faptul că fost administrație americană a retras SUA din Acordul Climatic semnat în 2015 la Paris. 

Totodată, discursul lui Barack Obama vine pe fondul îndoielilor internaționale majore potrivit cărora președintele Biden, Congresul SUA și America sunt serioși în privința angajamentelor climatice. 

SUA, deși a semnat acordul privind încetarea finanțării proiectelor pe bază de combustibili fosili în străinătate, a fost acuzată de către activiștii de mediu că face parte dintre cele mai mari economii dependente de cărbune din lume, alături de Australia, China și India, care nu au semnat angajamentul de la COP26 privind renunțarea la utilizarea și finanțarea cărbunelui până în 2040 în interiorul granițelor. 

Îndoielile lui Barack Obama

Barack Obama declară în intervenția sa la COP26 că schimbările climatice ar trebui să fie singura problemă care transcende politica. De asemenea, fostul președinte american, în mandatul căruia s-a semnat Acordul de la Paris, de la COP21, va spune că are propriile îndoieli că acest lucru este posibil.

„Așa cum sunt sigur că este adevărat pentru voi toți, există momente în care mă simt descurajat, când viitorul pare sumbru și când mă îndoiesc că omenirea își poate uni forțele pentru a acționa înainte de a fi prea târziu. Totuși, ori de câte ori simt o asemenea descurajare, îmi reamintesc că cinismul este recursul lașilor. Nu ne putem permite să deznădăjduiți”, susține Barack Obama în fața delegațiilor din aproximativ 200 de țări, care negociază până pe 12 noiembrie un acord ferm pentru ca schimbările climatice să fie controlate.

Apariția lui Obama la o conferință internațională de o așa mare amploare este deja o mișcare neobișnuită pentru un fost președinte al SUA, precum și critica lui publică la adresa „succesorului său”, republicanul Donald J. Trump.

De asemenea, neobișnuită va fi și critica lui Obama la adresa unor lideri străini care conduc state puternice. Se așteaptă ca fostul președinte al SUA să-i critice pe președintele chinez Xi Jinping și pe președintele rus Vladimir Putin pentru că au absentat în totalitate de la summitul COP26.

Conform documentului obținut de CNN, Obama numește această decizie de neparticipare „deosebit de descurajatoare”, adăugând că „planurile lor naționale reflectă ceea ce pare a fi o absență periculoasă a urgenței, o dorință de a menține status quo-ul din partea ambelor țări”.

Barack Obama spune că tinerii au dreptul să fie frustrați 

De altfel, Barack Obama are un mesaj și pentru tinerii activiști climatici, spunându-le că au dreptate să fie frustrați că se vorbește mai multe decât se acționează împotriva încălzirii globale.

„În cea mai mare parte a vieții voastre, ați fost bombardați cu avertismente despre cum va arăta viitorul vostru dacă nu este abordată la timp criza climatică. Ați crescut urmărindu-i pe mulți dintre adulții care sunt în măsură să facă ceva în privința asta, fie acționând ca și cum problema nu ar exista, fie refuzând să ia deciziile grele necesare pentru a o rezolva”, transmite Barack Obama noii generații de activiști climatici.

Reluând o temă pentru care a pledat și în campaniile sale politice, Obama face un apel la tineri să nu renunțe la politică. „Votați ca și cum viața voastră ar depinde de asta”, spune fostul lider al SUA, deoarece „adevărul rece și greu de digerat este că nu vom avea planuri mai ambițioase privind schimbările climatice decât dacă guvernele le susțin”.

Barack Obama subliniază și că tinerii trebuie să-și regândească abordarea. „Protestele sunt necesare. Campaniile cu hashtag pot răspândi gradul de conștientizare. Dar pentru a construi o coaliție amplă necesară pentru acțiuni îndrăznețe, va trebui să convingem oamenii care fie nu sunt de acord cu noi în prezent, fie sunt pur și simplu sunt indiferenți. Pentru a-i schimba pe acești oameni, nu putem pur și simplu doar să strigăm asupra lor, să-i tweet-uim sau să le creăm disconfort blocând traficul prin proteste. Va trebui să ascultăm obiecțiile și reticența oamenilor obișnuiți, să le înțelegem realitățile și să lucrăm cu ei, astfel încât acțiunile serioase împotriva schimbărilor climatice să nu le afecteze viața în mod negativ", susține Barack Obama.

Barack Obama va pleda pentru angajamentul climatic al lui Joe Biden 

Barack Obama mai insistă asupra faptului că guvernele locale și multe companii private din SUA și-au menținut angajamentul de a atinge obiectivele Acordului de la Paris, în ciuda retragerii de către Trump a guvernului federal din acest acord.

Obama spune că lumea ar trebui să creadă în angajamentul actual al președintelui american Joe Biden și vam ia menționa că are încredere în faptul că planul mai amplu denumit „Build Back Better", care prevede măsuri climatice mai extinse, va trece în curând de Congresul american, în ciuda blocajelor înregistrate la Washington DC săptămâna trecută, care au condus la un vot numai asupra una dintre pilonii planului, cel privind proiectele de infrastructură.

Totodtă, Barack Obama laudă „progresele semnificative” realizate de liderii mondiali prin acordurile încheiate săptămâna trecută în Scoția, precum cele pentru combaterea emisiilor de metan și stoparea defrișărilor, precum și cel semnat de două mai multe state și organizații internaționale, fără a include Statele Unite, pentru a pune capăt subvențiilor pentru proiectele de infrastructură bazate pe combustibili fosili și angajamentul de a înceta complet utilizarea cărbunelui.

Barack Obama pe scena COP26 de la Glasgow. Sursă foto: Profimedia Images

În cadrul participării la COP26, Barack Obama se va întâlni cu mai multe grupuri de lideri climatici, precum și cu lideri de afaceri și filantropice, dar și aleși locali din scoția și din Marea Britanie. 

Obama, un avocat pentru accelerarea luptei împotriva schimbărilor climatice 

Fostul președinte american a susținut abordarea problemelor de mediu în timpul mandatelor sale, dar fostul președinte american, Donald Trump, cel care i-a succedat, a fost unul dintre marii negaționiști ai crizei climatice. Acesta a încercat să elimine multe dintre politicile de mediu abordate de administrația Obama pentru a limita emisiile de gaze cu efect de seră în atmosferă. De la preluarea mandatului său, Joe Biden a inversat multe dintre acțiunile anti-climatice ale administrației Trump și și-a redirecționat prioritățile mandatului către angajamente mai ambițioase pentru a aborda criza climatică.

Notă editorială: Discursul lui Barack Obama poate fi urmărit aici.

Citește și: Secretarul general al ONU, la summit-ul pentru climă: „Ne săpăm singuri groapa. Să nu ne sinucidem cu carbon!”

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Teroriștii Hamas anunță că vor armistițiu în Fâșia Gaza și îi cer ajutorul lui Donald Trump

România are numai avantaje în piața de energie electrică, dar nu profită de ele: „Este o ruptură între stat și firme”

Trump promite „o armată puternică” și sfârșitul războaielor: „Trebuie să regăsim o ţară mare”

„Trebuie să se oprească”. Trump spune că războiul din Ucraina este o prioritate pentru viitoarea sa administrație de la Casa Albă

Partenerii noștri