Live

Banca Angliei: Regatul Unit va intra în cea mai lungă recesiune din istoria sa

Data publicării:
Dobânda de politică monetară a fost crescută de Banca Angliei la 3% de la 2,25%, cea mai mare creștere din 1989 și până astăzi. Foto: Profimedia Images

Banca Angliei avertizează că Regatul Unit se va confrunta cu cea mai lungă recesiune de când au început să se facă măsurători, în condițiile în care rata dobânzii de politică monetară a fost crescută cel mai mult în ultimii 33 de ani, relatează BBC.

În prognoza sa în privința economiei britanice, banca centrală transmite că țara se va confrunta cu o „scădere foarte problematicăde doi ani și că rata șomajului aproape că se va dubla.

Dobânda de politică monetară a fost crescută de Banca Angliei la 3% de la 2,25%, cea mai mare creștere din 1989 și până astăzi. Costurile împrumuturilor sunt la cel mai mare nivel din 2008, an în care sistemul bancar din Regat era aproape de colaps.

Ratele dobânzilor au crescut constant din decembrie 2021, când costurile de trai au crescut accelerat, lăsând mulți britanici în sărăcie.

Recesiunea este definită ca fiind scădere economică pe perioada a trei trimestre consecutive. Banca Angliei apreciază că deși recesiunea care urmează nu va fi cea mai profundă din istoria țării, ea va fi cea mai lungă, urmând să continue până în prima jumătate a lui 2024.

Banca Angliei consideră că creșterea dobânzii de politică monetară va face creditele mai scumpe și va încuraja oamenii să nu mai cheltuie, pentru a micșora presiunea pusă pe prețuri și pentru a micșora inflația.

Deși efectele vor fi bune pentru cei care economisesc, cei care au credite vor suferi din cauza dobânzilor mai mari.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciolacu recunoaște că România a fost deja afectată de criza economică din Europa. „Nu intrăm în recesiune”

Ungaria a intrat în recesiune după două trimestre consecutive de contracţie a PIB-ului

Războiul din umbră care ar putea arunca Rusia într-o criză economică. Arabia Saudită amenință că va inunda piața cu petrol

Europa pare să se îndrepte spre recesiune. Motivul: Germania şi Franţa se confruntă cu probleme politice şi economice

Partenerii noștri