Live

Avertismentul SUA pentru Rusia a inclus chiar sala Crocus ca posibilă țintă a ISIS. Rușii se plâng că informațiile au fost „prea vagi”

Data publicării:
Serghei Narîșkin, șeful spionajului rusesc. Foto: Profimedia Images

Șeful spionajului din Rusia, Serghei Narîșkin, a recunoscut că regimul Putin a primit informații și avertismente din partea SUA cu privire la un posibil atac terorist, dar spune că acestea au fost „prea vagi”, relatează The Moscow Times. De cealaltă parte, americanii spun că informațiile au fost concrete și că au indicat inclusiv sala de concerte Crocus ca posibilă țintă a teroriștilor, scrie The Washington Post.

„Serviciul Federal de Securitate (FSB, succesorul KGB-ului – n. red.) a primit informații de la serviciile americane că un astfel de lucru este, din nefericire, posibil.

Dar așa cum au spus și colegii noștri ruși, informația a fost prea vagă și nu ne-a permis să-i identificăm cum trebuie pe cei care au comis această oribilă crimă”, a declarat Serghei Narîșkin, șeful Serviciului de Informații Externe (SVR) din Rusia.

Și șeful FSB a recunoscut, săptămâna trecută, că a primit „informații generale” de la SUA despre un posibil atac.

Avertismentele private și publice din partea Statelor Unite, dar și un raport al Iranului, aliat al Rusiei, prin care Kremlinul era avertizat de o „operațiune teroristă de amploare” au ridicat semne de întrebare cu privire la eșecul rușilor de a preîntâmpina acest atac monstruos.

În același timp, oficialii ruși, inclusiv dictatorul Putin, au profitat de tragedie pentru a da vina pe Ucraina, în modul cinic obișnuit al regimului de la Kremlin.

Luni, serviciul de presă al SVR a acuzat administrația Biden că „îl acoperă” pe Volodimir Zelenski și că „exagerează” rolul organizației teroriste ISIS-K, responsabilă de atac. Gruparea afgană a revendicat atacul la câteva ore.

Anterior, Putin spusese că avertismentele SUA cu privire la atac au fost „eforturi de intimidare și destabilizare a societății”.

Avertismentele scrise ale SUA au inclus chiar sala Crocus ca posibilă țintă a teroriștilor

Cu peste două săptămâni înainte de atacul terorist din Moscova, guvernul Statelor Unite le-au transmis oficialilor ruși informații clare despre un posibil atac, referindu-se direct chiar la sala de concerte Crocus, ca fiind o potențială țintă, dezvăluie The Washington Post, citând oficiali americani cu informații despre subiect.

Nivel crescut de specificitate transmis în aceste avertismente subliniază încrederea pe care serviciile americane o aveau în informațiile lor că ISIS se pregătea de un atac care urma să ducă la moartea unui număr mare de civili.

Informațiile SUA contrazic direct susținerilor rușilor, care au recunoscut că americanii i-au informat, dar s-au plâns că avertismentele au fost „prea vagi”.

Putin a respins avertismentele SUA public, chiar cu trei zile înainte de atacul sângeros din 22 martie, referindu-se la acestea drept „șantaj de-a dreptul” și „eforturi de a intimida și destabiliza societatea noastră”.

Deși SUA împărtășește în mod frecvent informații despre posibile atacuri teroriste cu țările țintă, pe baza unei politici a guvernului SUA cu numele de „datoria de a avertiza”, nu este uzual ca adversarii geopolitici să fie avertizați, pentru că astfel ar putea fi compromis felul în care serviciile americane obțin informații.

De această dată, însă, informațiile arătau că americanii din Rusia erau și ei amenințați de acest atac. Pe 7 martie, ambasada americană a anunțat public că „monitorizează rapoarte care arată planuri iminente de a ținti adunări mari la Moscova, inclusiv la concerte” și i-a avertizat pe cetățenii săi să evite adunările mari pe pacursul următoarelor 48 de ore.

În ciuda lipsei măsurilor de securitate accentuate la Crocus, există indicii că regimul rus, cel puțin inițial, a luat în serios avertismentul americanilor.

La o zi după ce Rusia a primit informația, FSB a anunțat că a oprit un atac al ISIS la o sinagogă din Moscova.

Un angajat de la Crocus, care se ocupa de garderobă în noaptea atacului, a spus că personalul de la Crocus fusese informat cu privire la posibilitatea unui atac terorist, la puțin timp după avertismentele americanilor din 7 martie.

„Am fost avertizați că ar putea urma un atac terorist și am fost instruiți ce să facem și unde să-i ducem pe oameni”, a spus Islam Khalilov într-un interviu online.

În ciuda acestor informații, rămâne neclar de ce Rusia a refuzat să accentueze securitatea la Crocus și a lăsat atacul terorist să se desfășoare. Unii oficiali americani au speculat că, văzând că amenințarea nu se materializeză imediat după 7 martie, rușii au lăsat garda jos, asumând că informațiile SUA sunt incorecte.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Serie de explozii în locuri publice din Rusia. Principalii suspecți: pensionari, victime ale unor escrocherii

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Partenerii noștri