Live

Bill Gates atrage atenția asupra următoarei crize mondiale, „dacă vom evita un război”

Data actualizării: Data publicării:
Bill Gates. Foto: Getty Images

Miliardarul Bill Gates a vorbit într-un interviu despre pericolele cu care se confruntă omenirea și avertizează că, în viziunea sa, dacă omenirea va evita un război la nivel mondial, care ar putea avea loc ținând cont de toate conflictele active acum în lume, o nouă pandemie este de așteptat să aibă loc în următorii 25 de ani, relateză CNBC.

„O mulțime de tulburări” în lumea de astăzi ar putea declanșa «un război major», a declarat Bill Gates pentru emisiunea CNBC Make It. Și chiar „dacă vom evita un război mare... atunci, da, va exista o altă pandemie, cel mai probabil în următorii 25 de ani”.

Oamenii de știință consideră, de obicei, pandemiile ca fiind evenimente probabile, chiar inevitabile, în timp. Acestea devin din ce în ce mai frecvente, din cauza unor factori precum schimbările climatice și creșterea populației, arată cercetările, potrivit sursei citate.

Pentru Bill Gates și alți susținători ai sănătății globale, întrebarea nu este dacă o altă pandemie va apărea în curând - ci dacă națiunile vor fi mai pregătite decât au fost pentru epidemia de Covid-19. „Țara de la care lumea se aștepta să conducă și să fie un model nu a reușit să îndeplinească aceste așteptări”, a spus Gates, referindu-se la Statele Unite ale Americii.

Miliardarul a scris o carte intitulată „Cum să prevenim următoarea pandemie” în 2022, în care a criticat diverse guverne, inclusiv SUA, pentru că nu au fost pregătite corespunzător în 2020. În carte, el a formulat mai multe recomandări pentru țările din întreaga lume, inclusiv politici mai stricte de carantină, investiții în monitorizarea bolilor și stimularea cercetării și dezvoltării de vaccinuri.

Deși s-au înregistrat unele progrese, prin creșterea cheltuielilor pentru pregătirea în caz de pandemie în SUA și în alte țări, Gates a spus că răspunsul global nu a fost încă suficient. „Deși unele dintre lecțiile pandemiei de Covid-19 au fost învățate, au fost mult mai puține decât m-aș fi așteptat, din păcate”, a declarat miliardarul.

Disesnsiunile politice despre care mulți cred că au împiedicat răspunsul lumii la Covid-19 stau încă în calea pregătirii adecvate pentru următoarea epidemie, a mai declarat Gates: „Încă nu am reușit să ne punem de acord cu privire la ceea ce am făcut bine și ceea ce nu am făcut bine... Poate că, în următorii cinci ani, acest lucru se va îmbunătăți. Dar, până acum, este destul de surprinzător”.

Citește și: Agențiile UE responsabile cu sănătatea au reacționat deficitar la debutul pandemiei de Covid-19. La fel s-ar întâmpla și acum | CCE

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Armata lui Putin a atacat orașul Dnipro cu rachete balistice. Un centru de reabilitare a fost distrus

Frontul ucrainean se poate prăbuși, avertizează mai mulți experți. Cum a devenit Kursk o „catastrofă strategică”

Frankfurter Allgemeine Zeitung: Plan de pregătire a Germaniei în cazul unui război cu impact mai direct decât invazia din Ucraina

ISW: Loviturile aeriene în interiorul Rusiei sunt cruciale pentru slăbirea potențialului armatei lui Putin pe întreg câmpul de luptă

Partenerii noștri