Live

Aventura inedită a unor pasageri care au trecut din 2022 în 2023 fără a prinde miezul nopţii

Data actualizării: Data publicării:
Aventura inedită a unor pasageri care au trecut din 2022 în 2023 fără a prinde miezul nopţii. FOTO: Twitter

Pasagerii unei companii aeriene care au rămas blocaţi pe o insulă îndepărtată din Pacific după o aterizare de urgenţă în drum spre Sydney: S-au bucurat de aventura lor neaşteptată şi idilică, dar nu au mai prins momentul trecerii în noul an, scrie The Guardian.

Zborul de la Los Angeles a aterizat forțat la Pago Pago, în Samoa Americană, din cauza temerii că unul dintre motoarele avionului ar avea o problemă. De îndată ce au aflat, localnicii din Pago Pago s-au mobilizat şi i-au dus pe pasageri într-un tur al insulei şi le-au servit bere pe o plajă pustie.

Între timp, a fost trimis un alt avion care să-i ducă mai departe la Sydney, însă din cauza diferenţei de fus orar, practic avionul urma să decoleze în dimineaţa din ajunul Anului Nou şi ajungea la destinaţie în dimineaţa Anului Nou, fără a mai prinde miezul nopţii în acest timp.

Mai exact, aeronava de înlocuire trebuia să plece din Pago Pago Pago la ora locală 3 dimineaţa, pe 31 decembrie, şi urma să ajungă la Sydney la ora locală 7.15, pe 1 ianuarie.

Samoa Americană se află chiar la est de linia internaţională pentru demarcaţia datei, ceea ce înseamnă că pasagerii aflaţi la bord nu au avut parte de miezul nopţii de 31 decembrie. La scurt timp după decolare, ei s-au trezit direct în 2023, fiind duminică, puţin după ora 4 dimineaţa.

Linia internaţională pentru demarcaţia datei (International Date Line - IDL) este o delimitare imaginară acceptată la nivel internaţional pe suprafaţa Pământului, situată între Polul Sud şi Polul Nord şi care serveşte drept graniţă între o zi calendaristică şi următoarea. Ea trece prin Oceanul Pacific, urmând aproximativ linia de longitudine de 180°, dar are unele deviaţii pentru a ocoli unele teritorii şi grupuri de insule. Traversarea liniei de demarcaţie spre est scade data cu o zi, în timp ce traversarea liniei de datare spre vest o creşte.

Unii pasageri s-au plâns de timpul prea lung, în opinia lor, de care a avut nevoie compania United Airlines pentru a trimite un zbor de înlocuire și au fost nemulțumiți că au ratat ocazia de a petrece Revelionul la Sydney.

Alţii au declarat că s-au bucurat de această aventură inedită, de timpul petrecut pe insula exotică şi de ospitalitatea localnicilor.

Printre pasageri se aflau fiul în vârstă de 30 de ani al lui Leonie Butta și cele două nepoate. Bunica în vârstă de 60 de ani a monitorizat conturile de urmărire a zborurilor pe rețelele sociale când a observat schimbarea cursului, dar nu a putut obține informații de la United Airlines când a încercat să sune.

„Decizia luată de United a fost perfectă. Nu există un alt loc unde să te oprești în acea zonă a Pacificului. A fost o decizie foarte bună, de ce nu au comunicat-o tuturor? M-am gândit: „Dumnezeule. Acesta este un vis? Poate că asta nu s-a întâmplat? Poate că avionul tocmai a plecat?

Până acum nu știam că acest loc există. Localnicii au aflat la ora 3 dimineața că un avion plin de pasageri care se îndrepta spre Sydney sosește în câteva ore. S-au adunat pentru a se asigura că toată lumea va primi ajutor. Le-au adus mâncare, le-au găsit cazare cu piscină, iar fiul meu spunea că le-au adus chiar și bere. Râdea și spunea: uite la berea pe care mi-au adus-o și la fetele înoată în piscină. Pentru ei, a fost o aventură – un sfârșit de an frumos. Acum, asta face parte din povestea lor de vacanță.”, a povestit bătrâna.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

TAROM își modifică temporar politica de bagaje. Ce echipamente sportive pot fi transportate gratuit în sezonul de iarnă

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Primul avion a decolat de pe aeroportul din Damasc, după căderea regimului Assad. Unde se îndreaptă acesta

Avertismentul ANPC pentru românii care călătoresc cu avionul de sărbători: Feriţi-vă de taxele ascunse la bilete

Partenerii noștri