Live

„Au fost puși să-și sape singuri groapa”. Un soldat rus povestește cum au fost executați doi mercenari Wagner pentru că „erau speriați”

Data actualizării: Data publicării:
Vladislav Izmailov a fost recrutat de grupul Wagner dintr-o închisoare din Samara. Foto: Twitter/NEXTA

Un soldat rus capturat de ucraineni povestește cum a asistat la execuția colegilor săi din trupele de mercenari Wagner, după ce aceștia și-au arătat „frica” pe câmpul de luptă din Ucraina. Vladislav Izmailov, în vârstă de 26 de ani, a fost recrutat în trupele Wagner dintr-o închisoare din Samara, din sud-vestul Rusiei, potrivit Newsweek.

Izmailov susține că a fost recrutat de renumita unitate de mercenari, Grupul Wagner, pe 27 septembrie, când fondatorul acesteia, Evgheni Prigojin, a vizitat închisoarea în care acesta era închis.

I s-a oferit un contract pe șase luni în schimbul libertății și scutirea de pedeapsa penală. Alți aproximativ 300 de oameni din închisoarea respectivă au fost de acord să lupte în Ucraina.

Bunica lui Izmailov și iubita lui i-au confirmat identitatea și au spus că a fost închis de mai multe ori.

Înainte de a povesti experiența în prima linie a războiului, Izmailov a spus că vrea să acorde un interviu pentru că „a decis să spună tot adevărul”.

El a spus că „totul s-a dovedit a fi diferit” când el și colegii săi soldați au ajuns în Ucraina după un curs de pregătire de două săptămâni.

„Au spus că rata mortalității a fost scăzută. Dar, de fapt, rata mortalității este foarte mare. Puțini rămân în viață și va fi dificil să treacă prin aceste șase luni în viață”, a spus Izmailov.

Când a fost întrebat în legătură cu rapoartele potrivit cărora soldații ruși sunt executați dacă încearcă să-și abandoneze pozițiile pe linia frontului, Izmailov a spus că a asistat la moartea a doi soldați din unitatea sa după ce aceștia „și-au arătat frica” în luptă.

„La primul asalt, am fost al doilea grup. Echipa de evacuare era înaintea mea. Erau doi oameni acolo care erau doar speriați. Artileria trăgea. S-au speriat, erau pentru prima dată într-un război. Și apoi aceștia doi au fost executați la bază”, a spus Izmailov.

„Și-au săpat propriul mormânt, pur și simplu au fost împușcați și îngropați”, a declarat Izmailov.

Potrivit Idel.Realities,  în aprilie 2017, Izmailov a primit o pedeapsă de un an și opt luni de închisoare pentru că a jefuit un prieten și a furat o mașină.

Grupul Wagner a recrutat un număr mare de condamnați pentru războiul lui Putin din Ucraina. Unitatea de mercenari a recrutat în coloniile penale din regiunile îndepărtate ale Rusiei.

Rudele prizonierilor care ispășesc pedepse în Sankt Petersburg au declarat pentru presa de investigație Important Stories că Grupul Wagner oferă 200.000 de ruble (3.164 de dolari) și o amnistie pentru șase luni de serviciu „voluntar” în regiunea Donbas – dacă prizonierii revin în viață.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Președintele Iranului se duce la Moscova. Se întâlnește cu Putin și semnează un acord de cooperare

Compania israeliană El Al a suspendat zborurile între Tel Aviv și Moscova din cauza riscurilor de siguranță aeriană

Rusia a arestat patru suspecți care ar fi implicați într-un plan ucrainean de asasinare a ofițerilor ruși de rang înalt

Rusia a declarat stare de urgență. Scurgeri masive de țiței în Marea Neagră, ca urmare a eșuării mai multor petroliere

Partenerii noștri