Video Aterizare de urgență pentru un avion British Airways. Cabina pasagerilor s-a umplut de fum
Un avion al British Airways a aterizat de urgenţă luni la Valencia după ce cabina pasagerilor a fost cuprinsă de fum dintr-un motiv necunoscut, relatează The Telegraph, citat de Agerpres.
Pasagerii au putut fi văzuţi în timp ce erau scoşi din avion pe toboganul de evacuare al aeronavei aflate pe pista aeroportul spaniol într-o înregistrare postată online.
Un fum gros cenuşiu pare să fi umplut cabina pasagerilor.
@matthewbennett pic.twitter.com/JMGH7NQl0u
— Miguel J. Galindo (@MJGalindo) August 5, 2019
„Tocmai am fost evacuată dintr-un zbor la Valencia, după ce avionul s-a umplut cu fum. Nu am primit nici apă, nici primul ajutor. Oamenii plâng. Nu este aici nici un reprezentant al BA (British Airways). Ajutor”, a postat pe Twitter Zannah Marchand.
#british_airways shocking handling of the emergency scenario at Valencia. Plane full of smoke, no oxygen, no announcements on the plane and no staff dealing with anything in the airport. The most terrifying experience of my life and no reaction from you. Shocking!! pic.twitter.com/N4ljWSogRn
— Stephen McConnon (@smcconnon) August 5, 2019
Miguel Galindo a declarat că fiica sa Balma s-a aflat în avion şi a realizat înregistrarea cu fumul care a umplut cabina.
BA422 landed in VLC with smoke on the cabin and passengers leaving through evacuation ramp. @britishairways what is happenning? No info to passengers pic.twitter.com/FPcZbaC15d
— Miguel J. Galindo (@MJGalindo) August 5, 2019
„Este bine acum, dar se pare că au zburat zece 10 minute cu o cabină plină de fum, fără nicio informaţie de la echipaj, în timp ce măştile de oxigen nu au putut fi eliberate”, a spus el.
„Suntem izolaţi pe aeroportul din Valencia şi nimeni de la BA nu ne-a spus un cuvânt de când avionul s-a umplut de fum. Nu ni s-a dat mâncare, nu avem bagaje şi nu primim informaţii. Cineva să ne spună ce se întâmplă”, s-a plâns Joanne Waterman.
Lucy Brown, care s-a aflat la bordul avionului cu patru copii îngroziţi, a declarat pentru Daily Mirror: „Suntem recunoscători că toată lumea este în siguranţă, dar dacă asta s-ar fi întâmplat cu o jumătate de oră mai devreme, totul se putea termina diferit. A fost un miros oribil. Oamenii aproape că s-au sufocat”.
#BritishAirways #Valencia #EmergencyLanding Still waiting to hear what actually happened on our British Airways flight from LHR to Valencia in which our cabin filled with smoke in the last 10 minutes of flight, had to disembark via emergency chutes. No comms 60 mins and counting! pic.twitter.com/UywuesxHeC
— Gayle Fitzpatrick (@gaylem1978) August 5, 2019
Avionul, un Airbus 321, a decolat de pe Aeroportul Heathrow luni după-amiază. Deocamdată, nu a fost anunțat oficial câte persoane se aflau la bord, dar avioanele de acest tip pot transporta în jur de 200 de persoane.
„Suntem la curent cu incidentul în care a fost implicat unul dintre avioanele noastre la Valencia. Vom da publicităţii mai multe informaţii imediat ce vom dispune de ele”, a precizat British Airways într-un comunicat.
Editare web: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News