Live

Galerie Foto Atentatele care au schimbat lumea. 22 de ani de la atacurile din 11 septembrie 2001

Data publicării:
Pe 11 septembrie 2001 şi-au pierdut viaţa 2.977 persoane în New York, Washington, Pensylvania. Sursa foto: Profimedia Images

Americanii comemorează 22 de ani de la 11 septembrie 2001, adunându-se luni la memoriale, la unităţi de pompieri, la primării, relatează News.ro.

Atacurile cu avioane deturnate au făcut aproape 3.000 de victime şi au remodelat politica externă americană şi temerile interne.

Comemorările au loc pretutindeni, începând de la locurile atacurilor - la World Trade Center din New York, Pentagon şi Shanksville, în Pennsylvania - până în Alaska şi nu numai.

Preşedintele american Joe Biden este aşteptat la o ceremonie la o bază militară din Anchorage. Aflat în drum spre Washington, după o deplasare în India şi Vietnam, vizita preşedintelui aminteşte că impactul atacurilor de la 11 septembrie 2001 a fost resimţit în fiecare colţ al naţiunii, oricât de îndepărtat ar fi. Joe Biden, un democrat, va fi primul preşedinte care va comemora 11 septembrie în Alaska sau oriunde în vestul SUA. El şi predecesorii săi au mers până acum la unul sau altul dintre locurile atacurilor, în majoritatea anilor, deşi republicanul George W. Bush şi democratul Barack Obama au marcat fiecare aniversarea şi pe peluza Casei Albe. Într-un an, Obama a comemorat evenimentul făcând o vizită militarilor de la Fort Meade, în Maryland.

Prima-doamnă Jill Biden urmează să depună o coroană de flori la memorialul 11 septembrie de la Pentagon.

La Ground Zero, în New York, vicepreşedinta Kamala Harris urmează să se alăture ceremoniei din piaţa Memorialului şi a Muzeului Naţional 11 septembrie. Evenimentul nu va cuprinde însă discursuri din partea unor personalităţi politice, ci oferă în schimb podiumul rudelor victimelor pentru o citire de câteva ore a numelor celor decedaţi.

„Dacă numele lor este rostit cu voce tare, ei nu dispar”, a declarat James Giaccone, care şi-a pierdut fratele în atacurile de la 11 septembrie. „Este o zi care a schimbat istoria”, spune el.

În acea zi de 11 septembrie „am fost o singură ţară, o singură naţiune, un singur popor, aşa cum ar trebui să fie. Acesta a fost sentimentul - că toată lumea s-a unit şi a făcut tot ce a putut, acolo unde a fost posibil, pentru a încerca să ajute”, a spus Eddie Ferguson, şeful pompierilor-salvatori din comitatul Goochland din Virginia. Este un loc care se află la mai mult de 160 de kilometri de Pentagon şi de peste trei ori mai departe de New York.

Dar un memorial local, făcut din oţelul turnurilor gemene distruse ale World Trade Center, reaminteşte de acest sentiment de comuniune. Comitatul predominant rural, cu 25.000 de locuitori, organizează nu doar una, ci două comemorări aniversare: o slujbă de dimineaţă dedicată primilor salvatori care au intervenit şi o ceremonie, seara, în onoarea tuturor victimelor.

Alte comunităţi din întreaga ţară aduc un omagiu prin momente de reculegere, clopote, priveghi la lumina lumânărilor şi alte activităţi. În Columbus, Indiana, dispecerii de la 911 transmit un mesaj de comemorare către radiourile poliţiei, pompierilor şi unităţilor de urgenţă din întregul oraş de 50.000 de locuitori, care organizează, de asemenea, o ceremonie publică de comemorare.

Cercetaşii şi cercetaşele vor ridica şi coborî drapelul la o comemorare în Fenton, Missouri, unde un „Memorial al eroilor” include o bucată de oţel din World Trade Center şi o placă în onoarea uneia dintre victimele de la 11 septembrie 2001, Jessica Leigh Sachs. Unele dintre rudele ei locuiesc în suburbia din St. Louis cu 4.000 de locuitori.

„Suntem doar o comunitate micuţă”, a declarat primarul Joe Maurath, dar „este important pentru noi să continuăm să ne amintim de aceste evenimente. Nu doar de 11 septembrie, ci de toate evenimentele care ne fac liberi”, a spus el.

Comitatul Monmouth din New Jersey, de unde erau unele dintre victimele atentatelor, a declarat 11 septembrie zi liberă în acest an, pentru ca oamenii să poată participa la comemorări.

Ca un alt mod de a marca aniversarea, mulţi americani fac luni muncă voluntară.

În Pennsylvania, unde unul dintre avioanele deturnate s-a prăbuşit după ce pasagerii au încercat să ia cu asalt cabina de pilotaj ocupată de terorişti, este programată o comemorare şi o depunere de coroane la Memorialul Naţional al Zborului 93 din Stoystown. Soţul vicepreşedintei Harris, Doug Emhoff, este aşteptat să participe la ceremonie.

Site-ul memorial va oferi şi un nou videoclip educaţional, un tur virtual şi alte materiale pentru profesori, care vor putea fi folosite în sălile de clasă. Educatori şi un total de peste 10.000 de elevi s-au înregistrat pentru a avea acces la programul gratuit „Ziua naţională a învăţării”, care va fi disponibil până în toamnă, spun organizatorii.

„Trebuie să transmitem mesajul către generaţia următoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al memorialului, Katherine Hostetler, ranger al Serviciului Parcurilor Naţionale.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Senatul american a aprobat bugetul pe 2025 pentru apărare. La cât ajunge suma uriașă alocată Pentagonului

Obiectivele de modernizare a armatei chineze, sabotate de corupția din sistem, arată Pentagonul

Zeci de drone misterioase, observate în New Jersey lângă facilități militare și terenul lui Trump. FBI nu are nicio explicație

Partenerii noștri