Live

Atentat sinucigaș la Kabul. Cel puțin șase oameni au murit

Data publicării:
Cel puţin şase civili au fost ucişi în capitala afgană într-un atentat sinucigaş. Foto: Profimedia Images

Cel puţin şase civili au fost ucişi în capitala afgană într-un atentat sinucigaş comis în apropiere de sediul Ministerului de Externe din Kabul, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului afgan de Interne, Abdul Nafy Takor.

Atacatorul a fost luat la ţintă de forţele afgane, dar explozibilelele pe care le transporta "au explodat, ucigând şase civili şi rănind alţii", a indicat pe Twitter purtătorul de cuvânt citat.

Explozia s-a produs în faţa unui centru de afaceri, nu departe de sediul Ministerului de Externe, a relatat un corespondent AFP, potrivit Agerpres.

Acesta este primul atentat de la începutul Ramadanului săptămâna trecută în Afganistan. Anul trecut, mai multe atentate fuseseră comise în ţară în timpul acestei luni sacre pentru musulmani.

Este a doua oară în mai puţin de trei luni când un atentat este comis în apropierea Ministerului afgan de Externe.

În 11 ianuarie, un atentat sinucigaş comis în faţa intrării acestui minister, revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic, făcuse 10 morţi şi 53 de răniţi, potrivit Misiunii de Asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan (UNAMA).

Un martor a relatat că a văzut un bărbat înarmat cu un Kalaşnikov pe urmă şi având un rucsac care a explodat.

Violenţa în Afganistan s-a diminuat considerabil după revenirea la putere a talibanilor în august 2021, dar situaţia s-a deteriorat începând de anul trecut, Statul Islamic revendicând mai multe atacuri sângeroase.

La 12 decembrie, cinci cetăţeni chinezi au fost răniţi în atacul comis de bărbaţi înarmaţi la un hotel din capitala afgană, unde se cazaseră oameni de afaceri chinezi.

Acest raid a fost revendicat de Statul Islamic, la fel ca şi atacul împotriva Ambasadei Pakistanului la Kabul în decembrie. Islamabadul denunţase atunci o "tentativă de asasinat" împotriva ambasadorului său.

În septembrie, doi angajaţi ai Ambasadei Rusiei la Kabul şi patru afgani fuseseră ucişi în împrejurimile clădirii într-un atentat sinucigaş de gruparea jihadistă.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atentat eşuat asupra Curţii Supreme din Brazilia: două explozii în apropierea clădirii. Țara găzduiește summitul G20 săptămâna viitoare

SUA oferă o sumă uriașă în schimbul informațiilor legate de un atentat care a avut loc acum 30 de ani

Imagini cu explozia de la atacul terorist din Ankara

Guvernul de la Kabul cere explicaţii Teheranului după ce zeci de afgani ar fi fost ucişi la frontieră

Partenerii noștri