Live

Atac cu cuțitul în sud-estul Norvegiei. Patru persoane înjunghiate, printre care și soția atacatorului

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Cel puțin patru persoane au fost înjunghiate în atacuri cu cuțitul în Numedal, în sud-estul Norvegiei, a anunțat vineri poliția locală, citată de Reuters.

ACTUALIZARE. Autorul prezumtiv al atacului cu cuţit care a avut loc vineri în sud-estul Norvegiei este căsătorit cu una dintre persoanele pe care le-a rănit, a informat poliţia, precizând că este vorba despre o familie de sirieni, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Putem confirma că există o legătură familială între autorul atacului şi una din persoanele înjunghiate”, a indicat inspectorul de poliţie Odd Skei Kosvteit, după ce iniţial s-a crezut că victimele au fost alese la întâmplare. „Este o familie din Siria, iar autorul şi una dintre persoanele rănite sunt căsătoriţi”, a adăugat el într-un comunicat.

Un bărbat rănit şi soţia suspectului au fost evacuaţi cu elicopterele spre un spital. Atacul a avut loc între un mic magazin şi un liceu în satul Nore og Ulvdal.

Agresorul a fost neutralizat de trecători înainte de sosirea poliţiei, a indicat aceasta. Potrivit presei, atacatorul a fost prins de un şofer de autobuz şi de liceeni.

ȘTIREA INIȚIALĂ. Cel puțin patru persoane au fost înjunghiate în atacuri cu cuțitul în Numedal, în sud-estul Norvegiei, a anunțat vineri poliția locală, citată de Reuters.

„În acest stadiu: trei persoane rănite şi o persoană rănită grav”, a scris poliţia pe Twitter.

După câteva minute, poliţia a informat pe acelaşi canal că are „controlul asupra autorului presupus” al agresiunii şi că acesta şi-ar fi ales victimele la întâmplare.

Conform unor martori citaţi de media norvegiene, la locul incidentului au ajuns numeroase echipaje de poliţie, ambulanţe şi trei elicoptere dotate cu echipamente medicale.

Incidentul s-a produs în valea Numedal, în satul Nore, potrivit media norvegiene.

Regiunea este situată la nord de Kongsberg, oraş unde un atac cu arc şi cuţit a făcut cinci morţi în luna octombrie. Autorul agresiunii, un danez care, potrivit experţilor, suferă de tulburări psihice, este judecat începând de joi în Norvegia, scrie Agerpres.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucigașul în masă Anders Breivik vrea eliberare condiționată. Procurorii se opun: „Nimeni în Norvegia nu a comis acte atât de grave”

Fiul cel mare al prinţesei moştenitoare Mette-Marit a Norvegiei a fost arestat pentru viol

„Dacă vom fi atacați, nu vom renunța niciodată”. Cum se pregătesc țările nordice pentru un război între NATO și Rusia

A fost balena Hvaldimir un „spion” al Rusiei? Noi date ar putea elucida misterul despre cum a ajuns în Norvegia

Partenerii noștri