Atacatorul din Colorado a omorât 6 oameni de supărare că nu fusese invitat la o petrecere. Cine sunt persoanele ucise
Anchetatorii din Colorado spun că atacatorul care a împușcat mortal șase persoane la o petrecere aniversară din weekend era supărat că nu a fost invitat și el.
Poliția spune că Teodoro Macias, 28 de ani, și-a împușcat mortal iubita, pe Sandra Ibarra-Perez, 28 de ani, și cinci rude, după care s-a sinucis. Atacul a avut loc în Colorado Springs, duminică dimineață. Petrecerea a fost organizată pentru trei persoane, rude între ele, două dintre ele fiind ucise, relatează BBC.
Această tragedie a avut loc la mai puțin de două luni după un atac soldat cu 11 morți dintr-un magazin alimentar din orașul Colorado Boulder.
Poliția spune că atacatorul din Colorado Springs a avut un „conflict” cu familia vizată la un eveniment anterior și era „un iubit gelos”.
„La baza acestui act oribil este violența domestică", a declarat șeful poliției din Colorado Springs, Vince Niski. „Când Macias nu a fost invitat la un eveniment de familie, s-a răzbunat deschizând focul”.
El a mai spus că atacatorul a fost extrem de posesiv de-a lungul relației pe care a avut-o cu iubita lui, relație care a durat aproximativ un an.
Trei adolescenți au plecat de la petrecere cu puțin timp înainte de atac și astfel au scăpat cu viață. Trei copii, în vârstă de 2, 5 și 11 ani, au asistat la atac, însă nu au fost răniți, spun polițiștii. În casă au fost găsite 17 cartușe.
Marți, poliția din Colorado Springs a anunțat numele victimelor:
- Sandra Ibarra-Perez, 28 de ani
- Melvin Perez, 30 de ani
- Joana Cruz, 53 de ani (mama lui Melvin)
- Jose Gutierrez Cruz, 21 de ani (fratele lui Melvin)
- Mayra Perez, 32 de ani (soția lui Melvin)
- Jose Ibarra (cumnatul lui Melvin)
Atacul a avut loc duminică dimineață, când petrecerea era pe sfârșite.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News