Live

Atac masiv asupra Kievului. Dronele rusești au lovit pentru a cincea oară de la începutul lunii

Data actualizării: Data publicării:
Dronă rusească în timpul unui atac asupra Kievului. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto- Profimedia Images

Kievul a fost vizat în cursul nopţii de duminică spre luni de un al cincilea atac masiv cu drone ruseşti de la începutul lunii septembrie, dar apărarea aeriană a distrus toate UAV-urile care reprezentau o ameninţare pentru capitala ucraineană, relatează Ukrainskaia Pravda.

ACTUALIZARE 10:30: O explozie s-a produs la Kiev în dimineața zilei de 8 septembrie, distrugând parțial o clădire cu două etaje, anunță primarul Kievului, Vitalii Klitsciko

Klitsciko a raportat că explozia de origine necunoscută în prezent a avut loc în incinta unei companii de transport auto din districtul Holosiivskii din Kiev. O clădire cu două etaje a fost parțial distrusă.

Primăria afirmă că nu a avut loc niciun incendiu, dar este posibil ca oamenii să fie prinși sub dărâmături. Serviciile de urgență lucrează la fața locului. Fotografii care arată locul probabil al exploziei circulă pe rețelele de socializare.

Știrea inițială

„Al cincilea atac aerian asupra Kievului de la începutul lunii septembrie! Noaptea trecută, armata rusă a folosit din nou UAV-uri de atac, de tip Shahed, lansate din regiunea Kursk”, a anunţat şeful administraţiei militare a Kievului, Serhii Popko. „Dronele au lovit Kievul după miezul nopţii, în mai multe valuri”, a precizat oficialul pe canalul său de Telegram.

El a adăugat că raidul aerian din Capitală a durat mai mult de o oră, scrie News.ro.

Potrivit acestuia, toate dronele de atac ruseşti care ameninţau Kievul au fost distruse la periferia capitalei de către forţele şi mijloacele de apărare aeriană.

Potrivit datelor preliminare, nu au existat distrugeri sau victime în oraş.

 

Editor : M.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kremlinul neagă informațiile potrivit cărora soția lui Assad ar fi cerut divorțul. De ce Asma nu se poate întoarce la Londra

MAE rus: „Autoritățile române ar trebui să retragă acuzațiile cu privire la așa-zisa ingerință a Rusiei în alegerile prezidențiale”

Rusia își sporește influența internațională jucând cartea nucleară. Și, nu, nu este vorba de bomba nucleară

Reacția Chișinăului după ce spionajul rus a acuzat-o pe Maia Sandu că pregătește cucerirea Transnistriei

Partenerii noștri