Live

Apple anunță o vulnerabilitate uriașă prin care hackerii puteau controla complet dispozitivele iPhone, iPad și computerelor Mac

Data publicării:
Foto: Getty Images

Apple a dezvăluit vulnerabilități grave de securitate pentru iPhone, iPad și computerele și laptopurile din seria Mac, care le-ar fi permis unor potențiali atacatori să preia controlul complet asupra dispozivelor, scrie The Guardian.

Miercuri, Apple a anunțat că este la curent cu informațiile potrivit cărora această vunerabilitate ar fi fost exploatată de hackeri. Compania a publicat două informări de securitate pe acest subiect.

Experții în securitate online au sfătuit utilizatorii de produse Apple să-și instaleze ultimul update de software pe dispozitivele vulnerabile: telefoane de la iPhone 6S în sus, mai multe modele de iPad inclusiv cele de generația a 5-a, toate modelele iPad Pro și iPad Air 2, toate computerele Mac cu varianta MacOS Monterey. Sunt afectate și câteva modele de iPod.

Potrivit lui Rachel Tobac, CEO SocialProof Security, compania Apple dă de înțeles că prin această vulnerabilitate un hacker ar putea avea "acces total la dispozitiv" și ar putea "executa orice comandă ca și cum ar fi utilizatorul". Ea mai spune că ar trebui să acorde atenție sporită problemei jurnaliștii sau activiștii, care ar putea fi țintele spionajului de stat.

Apple nu a oferit informații despre câți utilizatori sunt afectați de vulnerabilitate, citând mereu un cercetător care a rămas anonim.

Expertul în securitate Will Strafach a declarat că nu a văzut nicio analiză tehnică a vulnerabilității pentru care Apple tocmai a anunțat o rezolvare. Compania americană a recunoscut în trecut vulnerabilități similare, și, în aproximativ 12 cazuri după estimările lui Strafach, a menționat că știa că aceste vulnerabilități au fost exploatate.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

TikTok va fi eliminat din magazinele de aplicații din SUA. Apple și Google trebuie să ia măsuri, avertizează doi deputați americani

Nvidia a detronat Apple și a devenit cea mai valoroasă companie din lume

Apple pierde lupta cu UE. Compania trebuie să returneze Irlandei 13 miliarde de euro

Cea mai mare operațiune de streaming piratat din lume a fost eliminată. Site-urile ilegale au fost vânate de marile studiouri din SUA

Partenerii noștri