Live

Anunț surpriză. Controversatul președinte filipinez Rodrigo Duterte spune că se retrage din politică

Data publicării:
Rodrigo Duterte. Foto: Profimedia Images

Controversatul președinte al Filipinelor, Rodrigo Duterte, a făcut, sâmbătă, un anunț neașteptat – el spune că se va retrage din politică, alimentând, astfel, speculațiile conform cărora el îi urmează să-i dea locul fiicei sale, relatează Reuters.

„Îmi anunț, astăzi, retragerea din politică”, a spus Duterte alături de senatorul Christopher Go, un apropiat al său din partidul de guvernământ.

Duterte, în vârstă de 76 de ani, cunoscut pentru declarațiile sale controversate sau revoltătoare, își încheie mandatul de președinte și nu mai poate candida la al doilea, conform constituției filipineze.

Observatorii se așteptau, însă, ca acesta să candideze pentru funcția de vicepreședinte, într-o încercare de a ocoli constituția și a rămâne la putere, o mișcare căreia majoritatea populației i se opune.  

„În acord cu voința poporului, care mi-a încredințat președinția acum mulți ani, le spun acum concetățenilor mei că voi face voința lor”, a spus Duterte care i-a îndemnat pe oameni să sprijine candidatura apropiatului său.

Peste 60 de milioane de filipinezi vor vota în Mai 2022 pentru alegerea unui nou președinte, nou vicepreședinte și pentru peste 18.000 de legislatori și oficiali guvernamentali.

Duterte este cunoscut drept un personaj foarte controversat

Observatorii politici au suspectat multă vreme că Duterte încearcă să o promoveze pe fiica sa în cea mai înaltă funcție în stat și că va încerca să candideze alături de ea pentru vicepreședinție. Sara Duterte-Capio a decis, însă, să candideze pentru un nou mandat ca primăriță a orașului Davao.

Un politician nonconformist și controversat, cunoscut pentru afinitățile pentru China și pentru disprețul față de SUA, a făcut deseori afirmații controversat sau revoltătoare care au ajuns în atenția presei internaționale.

În timpul pandemiei de coronavirus, Duterte le-a transmis anti-vacciniștilor: „Nu-mi pasă dacă muriți” și le-a spus că au de ales între „vaccin sau închisoare”. El a luat în considerare inclusiv instituirea măsurii prin care cei care îi infectează pe alții cu coronavirus să fie acuzați de omucidere.

Citiți și: Președintele filipinez ordonă uciderea celor care încalcă măsurile de carantină: Mort. Dacă îmi faci probleme, te bag în mormânt

Anterior, Duterte a distrus cu buldozere mașini de 5,5 milioane de dolari, a spus că „a fost un pic gay” dar „s-a vindecat cu ajutorul femeilor frumoase”, s-a întrebat „Cât poate fi Dumnezeu de prost?”, a cerut armatei să „îl împuște dacă devine dictator”, și l-a numit pe Kim Jong-un „un prost cu o față grăsană care pare blândă”.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham - Liverpool 3-6

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Miliardarul Elon Musk se implică și în alegerile din Europa. Ce a declarat despre partidul de extremă dreaptă din Germania

Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage

Orban schimbă regulile electorale pentru a-și păstra puterea la Budapesta. Cum vrea liderul maghiar să-și păstreze majoritatea

E oficial: Donald Trump a câștigat votul în Colegiul Electoral, învingând-o pe Kamala Harris cu un scor zdrobitor: 312 la 226

Partenerii noștri