Live

Antony Blinken avertizează că Rusia una spune şi alta face: „Noi ne concentrăm pe aceasta din urmă”

Data publicării:
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken. Foto: Profimedia

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat, marți, că nu vede semne că discuțiile dintre Ucraina și Rusia „avansează într-un mod eficient”, deoarece Statele Unite nu au văzut „semne de seriozitate reală” din partea Rusiei, transmite CNN.

„Există ceea ce spune Rusia și există ceea ce face Rusia. Noi ne concentrăm pe aceasta din urmă”, a declarat Antony Blinken la o conferință de presă comună cu ministrul marocan de externe Nasser Bourita.

Blinken a avertizat că afirmația Kremlinului potrivit căreia va reduce ostilitățile în jurul Kievului ar putea fi „un mijloc prin care Rusia încearcă din nou să devieze și să înșele oamenii să creadă că nu face ceea ce face”.

„Dacă ei cred cumva că un efort de a subjuga `doar` partea de est şi de sud a Ucrainei poate avea succes, atunci încă o dată se înșală profund”, a spus Blinken.

Secretarul de stat american Blinken a cerut Rusiei „să pună capăt agresiunii acum, să înceteze să mai tragă şi să-și retragă forțele”.

Rusia a anunțat că reduce semnificativ acțiunile militare în direcția Kiev și Cernihiv, după negocierile de marți de la Istanbul. Anunțul a fost făcut de ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Alexander Fomin.

El a spus că decizia a fost luată pentru a „crește încrederea reciprocă pentru negocierile viitoare, pentru a conveni și a semna un acord de pace cu Ucraina”.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zaharova vine cu noi acuzații nefondate la adresa Chișinăului. Ce a declarat acum purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe

Maia Sandu confirmă că o rachetă rusească a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova

Rusia a atacat Ucraina cu zeci de rachete și sute de drone, în dimineața de Crăciun. Zelenski: Ce poate fi mai inuman?

Ucraina spune că o rachetă rusească a intrat în spațiul aerian al României. MApN: „Nu a fost confirmată”

Partenerii noștri