Live

Americanii sunt îndemnați să părăsească Ucraina în cel mult 48 de ore, din cauza amenințării Rusiei

Data actualizării: Data publicării:
Tot mai multe state își îndeamnă cetățenii să părăsească Ucraina. Foto: Profimedia Images

Mai multe țări și-au îndemnat cetățenii să părăsească Ucraina, pe fondul avertismentelor privind o invazie rusă, relatează BBC. Ministerul de Externe din Marea Britanie a transmis că toți cetățenii englezi „ar trebui să plece acum, cât timp sunt încă disponibile mijloace de transport comerciale”. De asemenea, consilierul american pentru securitate naţională, Jake Sullivan, i-a avertizat vineri pe americanii din Ucraina că au între 24 și 48 de ore să plece, explicând cum ar putea arăta un atac al Rusiei asupra țării.

„Orice american din Ucraina ar trebui să plece cât mai curând posibil, în următoarele 24, până la 48 de ore”, a spus Sullivan, potrivit CNN.

„Evident că nu putem prezice viitorul, nu știm exact ce se va întâmpla. Dar riscul este acum suficient de mare și amenințarea este imediată, astfel încât situația cere prudență. Dacă un atac rusesc asupra Ucrainei continuă, este probabil să înceapă cu bombardamente aeriene și atacuri cu rachete care, evident, ar putea ucide civili fără a ține cont de naționalitatea lor”, a mai transmis consilierul american pentru securitate naţională.

În ciuda acestui mesaj, Sullivan a adăugat că nu este clar dacă Putin a decis să invadeze Ucraina.

„Vreau să fiu foarte clar. Președintele Putin nu a luat o decizie finală, dar avem un nivel suficient de îngrijorare pe baza a ceea ce vedem pe teren. Acest mesaj este unul urgent, pentru că suntem într-o situație urgentă", a spus Sullivan.

Joe Biden le-ar fi spus, vineri, celorlalți lideri NATO și UE că SUA consideră că Vladimir Putin a decis să declanșeze invazia în Ucraina, care ar putea avea loc în următoarele zile, potrivit unor surse diplomatice citate de The Guardian și Financial Times.

Recent, reprezentanții SUA au precizat că o invazie ar putea avea loc oricând și că „lucrurile ar putea degenera rapid”.

"Lucrurile ar putea scăpa rapid de sub control", a avertizat preşedintele american într-un interviu acordat NBC. Joe Biden a repetat că nu va trimite soldaţi pe teren în Ucraina, nici măcar pentru a evacua americani în cazul unei invazii ruse, pentru că asta ar putea declanşa "un război mondial".

"Când americanii şi ruşii încep să tragă unii în alţii, suntem într-o lume foarte diferită", a spus liderul de la Casa Albă.

"Cetăţenii americani ar trebui să plece, ar trebui să plece acum. Avem de-a face cu una dintre cele mai mari armate din lume", a spus Joe Biden referindu-se la armata rusă.

Tensiunile se mențin, deși Rusia a negat în repetate rânduri orice plan de invadare a Ucrainei, în ciuda mobilizării a peste 100.000 de militari în apropierea graniței. Mai mult, soldații ruși și bieloruși au început, joi, în vestul Belarusului, ample manevre militare comune care se vor desfășura pe durata a 10 zile. În jur de 30.000 de militari ruși participă la aceste jocuri de război, ceea ce reprezintă cea mai mare desfășurare de trupe ale Moscovei pe teritoriul Belarusului de la finalul Războiului Rece și până în prezent, potrivit Reuters.

Pe fondul exerciții militare masive cu Belarusul vecin, Ucraina a acuzat Rusia că îi blochează accesul la mare. 

Marea Britanie, SUA, Țările de Jos sau Letonia, printre țările care își îndeamnă cetățenii să părăsească Ucraina

Printre țările care își îndeamnă cetățenii să plece se numără și Țările de Jos, Japonia și Coreea de Sud. În avertismentul său, Letonia a adus în prim plan „o amenințare serioasă la adresa securității reprezentată de Rusia”.

Secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, și-a avertizat omologul de la Moscova că o invazie rusă a Ucrainei va avea „consecințe tragice” pentru ambele țări. Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a spus la rândul său că tensiunile militare tot mai mari în Europa „nu sunt vina Rusiei”.

Kremlinul este acuzat că pregăteşte o nouă operaţiune militară împotriva Ucrainei, după anexarea Peninsulei Crimeea în 2014. Acuzaţiile sunt respinse de Rusia, care susţine că vrea doar să-şi asigure securitatea în faţa ostilităţii Kievului şi NATO.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

„Ultima vizită în Ucraina în calitate de director CIA”. Volodimir Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu William Burns

Partenerii noștri