Live

Foto Alaska este lovită de o furtună mai puţin obişnuită. Vântul suflă cu 145 km/oră, iar valurile depășesc trei metri

Data actualizării: Data publicării:
Alaska este lovită de o furtună mai puţin obişnuită. Vântul suflă cu 145 km/oră, iar valurile depășesc trei metri. FOTO: Twitter NWS Fairbanks

O furtună de o putere rar întâlnită loveşte vestul Peninsulei Alaska, provocând valuri de peste trei metri şi inundaţii care au distrus mai multe case.

"Resturile taifunului Merbok vor lovi vestul statului Alaska (...) în weekend, cu valuri extreme, rafale de vânt cu forţă de uragan, eroziune de coastă şi ploi abundente", a  anunţat sâmbătă Serviciul american de meteorologie (NWS).

"Inundaţiile se vor înrăutăţi", a adăugat serviciul de meteorologie.

"Aceasta este, fără îndoială, cea mai puternică furtună atât de devreme toamna pe care am văzut-o în Marea Bering în ultimii 50 de ani", a declarat Rick Thoman, expert climatolog de la universitatea din Alaska.

În localitatea de coastă Golovin, "apa înconjoară şcoala, casele sunt inundate, cel puţin două case plutesc", au informat serviciile municipale din Fairbanks, al doilea oraş ca mărime din Alaska. Imaginile publicate pe reţelele sociale arată pagube considerabile. CNN a difuzat o înregistrare video arătând o casă care pluteşte pe un râu înainte de a rămâne blocată sub un pod.

NWS a descris "o mare foarte agitată" de-a lungul coastei în apropierea oraşului Nome, cu valuri de 3,3 metri. Au fost înregistrate rafale de vânt de până la 145 de kilometri pe oră, potrivit NWS, care prevede altele şi mai puternice.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Imagini apocaliptice. Cel mai puternic ciclon din 1934 a lovit teritoriul francez Mayotte. Numărul morților, necunoscut

Cel puțin 10 persoane au murit în inundațiile devastatoare din Indonezia

Furtuna Bora a făcut prăpăd pe insula grecească Rodos. Imagini ca la inundațiile din Spania

Fenomene meteo extreme în Indonezia: zeci de morți și victime prinse sub dărâmături. Alte țări afectate de inundații

Partenerii noștri