Live Text Rusia amenință că va lovi centrul de comandă de la Kiev. Biden anunță transfer de artilerie, blindate şi elicoptere către Ucraina
Pentru prima dată, președintele american Joe Biden l-a acuzat pe Vladimir Putin de genocid în Ucraina. Așa a descris liderul de la Casa Albă uciderea civililor în Ucraina. „Cuvintele adevărate ale unui lider adevărat”, a fost reacția imediată a președintelui Volodimir Zelenski. Anterior, Vladimir Putin declarase că negocierile de pace sunt într-un „punct mort” și a spus că acuzațiile Ucrainei privind crimele împotriva civililor în Bucha sunt „fake”.
Live Textul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.
Pentagon: „Moral scăzut”, „dezamăgire” și „frustrare” în rândul trupelor ruse
ACTUALIZARE 23:22 Forțele ruse au „moralul scăzut”, iar o parte din soldații tineri se confruntă cu sentimente de „dezamăgire”, a spus miercuri purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, într-o conferință de presă, rugat să evalueze starea de spirit a forțelor ruse.
De asemenea, Kirby a mai afirmat că și comandanții trupelor ruse sunt „frustrați”, atât din cauza trupelor pe care le conduc, dar și din cauza colegilor.
U.S. officials see indications that many Russian military units are suffering from “low morale and disenchantment by some of their younger enlisted troops,” Pentagon spokesperson John Kirby says.
— ABC News (@ABC) April 13, 2022
“Their leaders are also frustrated.” https://t.co/g3uB89FTtz pic.twitter.com/O9drGrpBXJ
Biden anunţă un nou ajutor militar de 800 de milioane de dolari pentru Ucraina
ACTUALIZARE 22:34 Preşedintele american Joe Biden a anunţat miercuri un nou ajutor militar al SUA pentru Ucraina, în valoare de 800 de milioane de dolari, în special echipamente grele, a arătat Casa Albă într-un comunicat.
Această nouă tranşă de ajutor va conţine „echipamente foarte eficace pe care le-am mai livrat” Ucrainei, precum şi „noi capacităţi”, în special „sisteme de artilerie”, muniție şi „mijloace de transport blindate”, care să facă față atacului pe care se aștaptă să-l declanșeze Rusia în estul Ucrainei, a mai precizat președintele american.
Administraţia SUA a dat de asemenea undă verde transferului de elicoptere și va ajuta la transferul de echipamente de la aliați către Ucraina.
Rusia amenință că va lovi centul de comandă de la Kiev
ACTUALIZARE 21:39 Moscova a amenințat miercuri că va lovi centrele de comandă ale Ucrainei, inclusiv la Kiev, ca răspuns la ceea ce consideră acte de sabotaj și atacuri ale soldaților ucraineni pe teritoriul Rusiei.
„Observăm încercări de sabotaj și lovituri din partea trupelor ucrainene asupra unor obiective d epe teritoriul Federației Ruse. Dacă aceste incidente continuă, Forțele Armate al Federației Ruse vor lovi centrele de decizie, inclusiv în Kiev, lucru de la care armata rusă s-a abținut până acum”, a transmis miercuri Ministerul Apărării de la Moscova, prin vocea purtătorului de cuvânt.
Amenințarea Moscovei vine după ce un pod feroviar important de pe teritoriul Rusiei, în apropiere de granița cu Ucraina, a fost parțial distrus în ceea ce ar putea fi un act de sabotaj săvârșit împotriva armatei ruse, care încearcă să își intensifice asaltul asupra regiunii Donbas din estul Ucrainei.
Pozele cu podul din Belgorod parțial distrus, care au fost publicate inițial de presa locală din Rusia și de guvernatorul regiunii, arată o secțiune a podului care a fost împinsă în sus de o posibilă explozie.
De asemenea, în urmă cu mai multe zile, un depozit de combustibil de lângă orașul rusesc Belgorod, tot în apropierea graniței, a sărit în aer, Ucraina revendicând inițial atacul, după care a revenit și a spus că nu a fost implicată în incident.
Joe Biden a discutat cu Volodimir Zelenski despre ajutorul american pentru Ucraina (Casa Albă)
ACTUALIZARE 20:55 Preşedintele american Joe Biden l-a sunat miercuri pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski pentru a-l „ţine la curent cu sprijinul continuu al SUA” pentru Ucraina, a anunțat Casa Albă, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Zelenski a transmis la rândul său pe Twitter că cei doi lideri au „discutat despre un nou plan de ajutor militar şi potenţial economic”, evocând totodată „crimele de război” comise în ţara sa şi sancţiunile adoptate de occidentali împotriva Rusiei.
Convorbirea, care a durat aproape o oră, a avut loc în timp ce, potrivit Pentagonului, Washingtonul se pregăteşte să anunţe o livrare masivă de noi echipamente militare.
Presa americană evocă echipamente grele în valoare totală de câteva sute de milioane de dolari. Până acum SUA au refuzat să livreze Ucrainei astfel de echipamente.
Continued constant dialogue with @POTUS. Assessed Russian war crimes. Discussed additional package of defensive and possible macro-financial aid 🇺🇦. Agreed to enhance sanctions.
— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) April 13, 2022
Rusia susține că deține controlul deplin asupra portului din Mariupol
ACTUALIZARE 20:35 Ministerul rus al Apărării a declarat că portul maritim Mariupol este acum sub controlul său. Cu toate acestea, se pare că orașul-port din sudul Ucrainei nu se află încă sub controlul total al armatei ruse.
Miercuri, un consilier al primarului din Mariupol, Petro Andriuschenko, a respins informațiile rușilor potrivit cărora peste 1.000 de pușcași marini ucraineni s-ar fi predat în orașul-port asediat.
Forțele ruse sunt „gata să atace” în estul Ucrainei
ACTUALIZARE 20:20 Rusia este pregătită să lanseze atacuri în Donbas, potrivit forţelor armate ale Ucrainei. De asemenea, se pare că forțele sunt gata să atace și în orașul Herson, din sud, potrivit Sky News.
„În direcțiile Donețk și Herson, conform informațiilor disponibile, inamicul este pregătit pentru acțiuni ofensive”, au spus forțele armate ucrainene, într-o postare pe Facebook.
Totodată, ministerul francez al apărării este de părere că forțele ruse intenționează să lanseze o „ofensivă la scară largă” pentru a „cuceri” Donbasul.
„În următoarele câteva zile, poate în aproximativ 10 zile, Rusia și-ar putea relansa eforturile cu o ofensivă pe scară largă în est și sud pentru a cuceri regiunile Donețk și Lugansk […] sau chiar pentru a împinge rezistența ucraineană până la râul Nipru”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al ministerului francez al apărării.
Forțele ruse s-au retras din jurul Kievului și Cernihovului în ultimele săptămâni, concentrându-și eforturile spre estul și sudul Ucrainei.
Rușii nu au reușit să ia capitala așa cum era planificat, așa că se pare că strategia lor este acum de a tăia accesul Ucrainei la mare în sud și de a crea un coridor pe uscat între Crimeea anexată și estul Ucrainei.
Zeci de femei au protestat în fața Ambasadei Rusiei cu pungi pe cap și fără pantaloni
ACTUALIZARE 19:50 În fața clădirii Ambasadei Rusiei la Tallinn, un grup de mai multe femei a denunțat miercuri violențele soldaților ruși comise în timpul războiului din Ucraina, mai cu seamă față de violurile la care au fost supuse femeile rămase în țara invadată.
Imaginile au fost distribuite inclusiv pe paginile oficiale de internet ale Parlamentului Ucrainei. Mesajul organizatorilor a fost: „Soldații ruși violează și ucid femei și copii nevinovați în Ucraina. Cei care susțin acest război susțin, de asemenea, și crimele de război”.
Potrivit publicației locale Err News, este a treia zi consecutivă de proteste în Tallinn. Marți, manifestanții au mers cu măști de gaze în fața clădirii care găzduiește delegația ungară, țară pe care o critică pentru decizia de a-i plăti Rusiei pentru gaze în ruble. Luni, în fața Ambasadei Germaniei, au cerut sancțiuni mai dure împotriva Federației Ruse, în urma crimelor comise de ruși la Bucha.
🇪🇪 In #Tallinn, women arranged a demonstration next to the Russian embassy to protest against the mass rape of Ukrainian women by Russian soldiers.
— Verkhovna Rada of Ukraine - Ukrainian Parliament (@ua_parliament) April 13, 2022
World must know the truth!
Photo: Priit Mürk / ERR#StopPutin #StopRussia #StandWithUkraine pic.twitter.com/vxQas1vig0
Kremlinul respinge acuzațiile de genocid ale președintelui SUA Joe Biden
ACTUALIZARE 19:37 Rusia a respins „categoric” acuzaţiile americane de genocid în Ucraina. „Categoric nu suntem de acord cu ei”, a comentat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov după declaraţiile preşedintelui SUA Joe Biden, informează miercuri DPA, potrivit Agerpres.
„Considerăm inacceptabile încercările de a răsturna situaţia în acest fel”, a spus Peskov, potrivit agenţiei de presă Interfax. „Chiar mai mult, aşa cum am spus-o deja, este greu de acceptat din partea preşedintelui Statelor Unite ale Americii”, a adăugat el.
Biden l-a acuzat marţi pe preşedintele rus Vladimir Putin de genocid în legătură cu atrocităţile din Ucraina. „Da, l-am numit genocid. A devenit din ce în ce mai clar că Putin încearcă să şteargă ideea chiar de a fi - a putea fi - ucrainean”, a spus Biden.
Acum o săptămână şi jumătate, poze cu cadavre a sute de civili în oraşul ucrainean Bucea de la periferia Kievului au provocat groază în întreaga lume.
Un atac cu rachetă asupra refugiaţilor la gara Kramatorsk de asemenea a şocat lumea. Kievul dă vina pe soldaţii ruşi pentru crimă şi vorbeşte despre genocid. Moscova neagă orice responsabilitate pentru atac, aminteşte DPA.
Atacul cu rachetă asupra gării din Kramatorsk a avut loc la 8 aprilie. Autorităţile ucrainene au dat vina pe Rusia pentru atac, dar numărul de serie al rachetei şi traiectoria de zbor indică forţele armate ucrainene, potrivit agenţiei oficiale de presă TASS.
Cancelarul Austriei, după vizita la Putin: Am vrut să îl privesc în ochi și să-l confrunt. Acum nu se poate să renunțăm la gazul rusesc
ACTUALIZARE 19:22 Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat miercuri că întreruperea gazului rusesc „nu este posibilă” în acest moment și a îndemnat Uniunea Europeană să se gândească la sancțiuni care rănesc Rusia mai mult decât țările membre ale blocului comunitar.
Oficialul spune că a mers luni la Moscova pentru a-l privi în ochi pe Vladimir Putin și pentru a-l confrunta direct, potrivit CNN.
Oficial ucrainean: 100 de civili, găsiți morți în Sumî, cu semne de tortură
ACTUALIZARE 18.43 În zilele care au trecut de când forțele ruse au părăsit regiunea Sumî din nord-estul Ucrainei, autoritățile spun că au fost descoperite tot mai multe cadavre.
„Sunt peste 100 de morți în rândul civililor din regiunea Sumî. Din nefericire, acest număr crește în fiecare zi”, a declarat miercuri, în cadrul unui briefing de presă, Dmitro Zhivitski, șeful administrației militare regionale Sumî, citat de CNN. „O mulțime de oameni care au fost găsiți morți erau cu mâinile legate, aveau semne de tortură, erau împușcați în cap”, a adăugat oficialul ucrainean.
Oficialul a mai afirmat că sunt „oameni care sunt ținuți prizonieri (de ruși, n.r.) și zilnic se poartă negocieri pentru ca aceștia să fie eliberați sau să se facă un schimb (de prizonieri, n.r.)”. „O mulțime de oameni a căror soartă rămâne necunoscută până în prezent”, a precizat șeful administrației militare regionale Sumî.
Kremlinul nu-l vrea pe Medvedciuk, un apropiat al lui Putin, arestat de ucraineni
ACTUALIZARE 18.37 Kremlinul a evitat miercuri să răspundă într-un mod fără echivoc la propunerea Kievului de a elibera prizonieri deţinuţi în Rusia în schimbul deputatului şi omului de afaceri ucrainean Viktor Medvedciuk, un apropiat al lui Vladimir Putin, arestat în Ucraina, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Referitor la schimbul evocat cu atâta ardoare şi plăcere de diferite personalităţi de la Kiev, Medvedciuk nu este cetăţean rus, nu are nicio legătură cu operaţiunea militară specială (în Ucraina), este un politician străin”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
„Noi nu ştim absolut deloc dacă el doreşte ca Rusia să ia parte la rezolvarea cazului de calomniere care îl vizează”, a continuat Peskov.
Papa Francisc: Războiul este „un ultragiu adus lui Dumnezeu”, pacea „nu este niciodată o pace armată”
ACTUALIZARE 18:27 Papa Francisc a afirmat miercuri că războiul din Ucraina, asemeni altor conflicte, „reprezintă un ultragiu adus lui Dumnezeu, o trădare blasfemiatoare faţă de Domnul” nostru, în cadrul Audienţei generale desfăşurate în Sala Paul al VI-lea.
Suveranul pontif a abordat din nou tema războiului şi a precizat că acesta este „întotdeauna o acţiune a omului care conduce la idolatria puterii”.
Deşi papa nu a făcut de data aceasta un apel la încetarea conflictului militar din Ucraina, el a reflectat asupra războaielor şi „tentaţiei unei păci false, bazate pe putere, care conduce la ură şi la trădare faţă de Dumnezeu”, scrie EFE, potrivit Agerpres.
Suveranul pontif a citat cartea scriitorului rus Fiodor Dostoievski, „Legenda Marelui Inchizitor”, pe care a definit-o ca mereu actuală pentru că reprezintă logica lumească.
El a respins totodată ideea „unei păci armate”. „Pacea lui Iisus nu-i domină pe ceilalţi, nu este niciodată o pace armată, niciodată!”, a spus papa la încheierea audienţei.
Sfântul părinte le-a cerut credincioşilor ca în aceste zile să se aplece în faţa Crucii pentru a cere „pacea din inimă şi pacea pentru omenire”.
El a reamintit de asemenea că anul acesta credincioşii polonezi vor sărbători Paştele „într-un mod special: alături de mulţi invitaţi ucraineni”.
Rusia spune că transporturile de arme din SUA și NATO în Ucraina sunt ținte legitime
ACTUALIZARE 18:20 Rusia va considera vehiculele SUA și NATO care transportă arme pe teritoriul ucrainean drept ținte militare legitime, a declarat miercuri ministrul adjunct de externe Serghei Riabkov agenției de presă TASS într-un interviu citat de Reuters.
Orice încercare a Occidentului de a provoca daune semnificative armatei Rusiei sau aliaților săi separatiști din Ucraina vor fi „suprimate aspru”, a adăugat oficialul de la Moscova.
„Avertizăm că transporturile de arme SUA-NATO pe teritoriul ucrainean vor fi considerate de noi ținte militare legale”, a spus Riabkov.
„Îi facem pe americani și pe ceilalți occidentali să înțeleagă că încercările de a încetini operațiunea noastră specială, de a provoca daune maxime contingentelor și formațiunilor din republicile populare Donețk și Lugansk vor fi aspru reprimate”, a mai declarat Serghei Riabkov.
Roman Abramovici are înghețate active în valoare de şapte miliarde de dolari în Insula Jersey
ACTUALIZARE 18:08 Active în valoare de peste şapte miliarde de dolari aparţinând miliardarului rus Roman Abramovici au fost îngheţate de autorităţile din Insula Jersey, un paradis fiscal din Canalului Mânecii, transmite Bloomberg.
Abramovici se numără printre mai mulţi miliardari ruşi adăugaţi luna trecută pe lista persoanelor sancţionate de Marea Britanie şi Uniunea Europeană din cauza invadării Ucrainei de către Rusia iar între timp guvernele au început să ia măsuri pentru a pune sub sechestru iahturi şi alte active aparţinând miliardarilor ruşi.
Într-un comunicat de presă publicat miercuri, Guvernul local din Insula Jersey a anunţat că, în data de 12 aprilie, tribunalul regal a impus un ordin de îngheţare asupra unor active cu o valoare de peste şapte miliarde de dolari care sunt bănuite că ar avea legătură cu Roman Abramovici şi care fie sunt amplasate în Jersey fie sunt deţinut de entităţi încorporate în Jersey. De asemenea, poliţia din Jersey a efectuat percheziţii la o serie de locaţii care sunt bănuite că ar avea legătură cu activităţile de afaceri ale lui Abramovici, scrie Agerpres.
Ce se va întâmpla cu apărătorii Mariupolului dacă vor capitula. Expert în relații internaționale: „Îi așteaptă un spectacol de groază”
ACTUALIZARE 18:00 Rusia susține că peste 1.000 de soldați ucraineni au depus armele și s-au predat în orașul-port cheie Mariupol, situat în sudul țării. Kievul neagă acest lucru și susține că trupe de pușcași marini au reușit să treacă de liniile ruse și s-au alăturat Batalionului Azov - o miliție ultranaționalistă care acum face parte din forțele armate ucrainene. Dar dacă acești soldați ucraineni care încă mai apară Mariupolul ar fi obligați să capituleze, atunci îi vor aștepta lucruri „îngrozitoare” în mâinile rușilor, a explicat un reputat profesor de relații internaționale de la University College London, potrivit BBC.
Luptătorii Azov și pușcașii marini au reușit să apere în ultimele săptămâni mai multe zone ale orașului asediat, în ciuda resurselor din ce în ce mai puține și a unui asalt dur al forțelor ruse. Dacă pușcașii marini s-ar preda în masă, atunci o asemenea decizie nu ar fi surprinzătoare, spune Dr. Aglaya Snetkov, profesoară de politică internațională la University College din Londra.
„Proviziile lor s-au degradat, au rămas fără hrană, muniție și apă - soldații ucraineni au postat pe internet că singura lor opțiune este fie capitularea, fie moartea, dar autoritățile de la Kiev au respins această afirmație", a spus ea.
Dar dacă miile de luptători ai Batalionului Azov vor fi forțați în mod similar să se predea, atunci aceștia se vor confrunta cu un „spectacol de groază” în mâinile soldaților ruși, a adăugat Aglaya Snetkov.
UE crește la 1,5 miliarde de euro ajutorul militar pentru Ucraina. Până acum, ucrainenii au primit peste 60.000 de arme antitanc
ACTUALIZARE 17:55 Uniunea Europeană va suplimenta cu 500 de milioane de euro fondurile destinate livrările de arme către Ucraina. Suma alocată de UE în acest scop de la începutul invaziei ruse a ajuns astfel la circa 1,5 miliarde de euro. Ajutorul constă în arme, echipamente de protecţie pentru armata ucraineană şi materiale sanitare. informează agenţia EFE.
„Săptămânile următoare vor fi decisive. În timp ce Rusia se pregăteşte pentru o ofensivă în estul Ucrainei, este crucial să continuăm să ne intensificăm sprijinul militar destinat Ucrainei, pentru a-şi apăra teritoriul şi populaţia şi a preveni încă şi mai multă suferinţă”, a menţionat într-un comunicat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.
De la începerea invaziei ruse asupra Ucrainei, aceasta din urmă a primit din partea SUA şi a aliaţilor săi peste 60.000 de rachete antitanc şi peste 25.000 de rachete antiaeriene, a anunţat săptămâna trecută şeful Statului Major al armatei americane, generalul Mark Milley.
Dar Ucraina cere să primească mai multe arme occidentale, inclusiv arme grele, precum tancuri, insistând că are nevoie de acestea pentru a face faţă unei ofensive majore a trupelor ruse aşteptată în Donbas, regiune pe care Moscova se concentrează acum după ce şi-a retras trupele din nordul Ucrainei, informează Agerpres.
Olaf Scholz, reacție după refuzul Kievului de a-l primi în vizită pe președintele Germaniei: „Este un pic deranjant”
ACTUALIZARE 17:45 Cancelarul german Olaf Scholz a catalogat „deranjant” refuzul Kievului de a-l primi în vizită pe președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. În ceea ce îl priveşte, Olaf Scholz nu are planuri imediate de a se deplasa la Kiev.
Frank-Walter Steinmeier, mult timp un susţinător al reconcilierii cu Rusia, a declarat marţi că de la Kiev i s-a transmis că vizita sa nu este binevenită.
Un oficial ucrainean a negat ulterior că preşedintele Volodimir Zelenski a refuzat propunerea de vizită a lui Steinmeier.
„Preşedintele (Steinmeier) ar fi dorit să meargă în Ucraina şi să-i facă o vizită preşedintelui” Zelenski, a spus Scholz.
„Ar fi fost bine să-l primească. Nu doresc să comentez mai mult. Este un pic deranjant, ca să o spun politicos”, a adăugat cancelarul, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
Întrebat dacă are el însuşi în plan o vizită la Kiev, Scholz a răspuns că se află în contacte mai regulate cu Zelenski decât aproape orice alt politician occidental.
Și alți politicieni din coaliţia guvernamentală de la Berlin şi-au exprimat iritarea după refuzul Kievului de a-l primi în vizită pe președintele Germaniei.
Procurorul Curții Penale Internaționale a mers la Bucha: „Ucraina este o scenă a crimei”
ACTUALIZARE 17:21 Procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI), britanicul Karim Khan, a declarat miercuri, în timpul unei vizite la Bucha, că Ucraina este o „scenă a crimei”, relatează AFP, potriviti Agerpres.
„Ucraina este o scenă a crimei. Suntem aici pentru că avem motive întemeiate să credem că au fost comise crime care sunt de competenţa Curţii. Trebuie să risipim ceaţa războiului pentru a ajunge la adevăr”, a declarat el presei în cursul vizitei în această localitate de la periferia Kievului, unde sute de civili, potrivit autorităţilor ucrainene, au fost găsiţi ucişi după ocupaţia rusă.
Khan a precizat că o echipă medico-legală a CPI se pregăteşte să lucreze „pentru ca noi să putem într-adevăr separa adevărul de ficţiune”.
„Trebuie să ne păstrăm mintea deschisă şi să ne bizuim pe dovezi”, a adăugat el. „Legea trebuie să fie mobilizată şi aruncată în luptă pentru a proteja civilii”.
Jurnalişti de la AFP care au putut să se deplaseze la Bucha în 2 aprilie au văzut cadavrele a circa 20 de bărbaţi îmbrăcaţi în civil împrăştiate pe o rază de mai multe sute de metri pe o stradă a oraşului. Unul stătea întins lângă o bicicletă, alţii aveau lângă ei pungi de cumpărături. Un altul, întins pe o parte, avea mâinile legate la spate. Cel puţin două dintre aceste cadavre aveau răni mari la cap.
Reporterii AFP asistă de mai multe zile la exhumarea corpurilor din gropi comune la Bucha şi în alte localităţi de la periferia Kievului, care s-au aflat timp de mai multe săptămâni sub ocupaţia trupelor ruse.
Rusia pregătește o paradă de „Ziua Victoriei” în Mariupol - oficial local
ACTUALIZARE 17:04 Rusia pregătește o „paradă de Ziua Victoriei” în Mariupol, oraș aflat sub asediul forțelor ruse încă din primele zile ale invaziei, a declarat Petro Andriușcenko, un consilier al primarului, potrivit BBC.
Consilierul ucrainean spune despre Kostyantyn Ivașcenko, pe care trupele ruse l-au pus la conducere în anumite zone cucerite din Mariupol, că a primit ordin „să elibereze o parte din districtul central al orașului de moloz și trupuri neînsuflețite pentru a se asigura că poate avea loc o paradă pe 9 mai”.
„Judecând întreaga gamă de date, ocupanții plănuiesc să țină un `carnaval al victoriei` în Mariupol în caz că `operațiunea lor specială` este de succes”, a scris Andryușcenko, pe Telegram.
„Vestea bună este că nu există vehicule sau oameni în oraș care să desfășoare astfel de evenimente”, a continuat ucraineanul.
Parada ar coincide cu cea mai mare manifestație publică organizată în Federația Rusă, Ziua Victoriei, care are loc în fiecare an în data de 9 mai pentru a celebra victoria asupra Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial.
ONU cere Marii Britanii să nu găzduiască refugiate ucrainene în casele bărbaților singuri, de teama abuzurilor sexuale
ACTUALIZARE 16:53 Agenția ONU pentru Refugiați a cerut guvernului Marii Britanii să intervină pentru a împiedica bărbații singuri să găzduiască refugiate din Ucraina, de teamă că acestea ar putea fi exploatate sexual, relatează The Guardian.
În urma unor informații că prădători sexuali se folosescc de schema de ajutor Homes for Ukraine (Case pentru Ucraina) pentru a ținti persoane vulnerabile, Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați (UNHCR) a spus că „ar putea fi pus în aplicare un proces mai adecvat” pentru a se asigura că femeile singure și femeile cu copii sunt găzduite în casele unor familii sau cupluri.
Declarația vine în urma unor relatări potrivit cărora refugiații ucraineni, predominant femei și copii, sunt expuși riscului de exploatare sexuală în Marea Britanie.
Programul guvernamental Homes for Ukraine prevede ca gazdele britanice să intre în legătură cu refugiații ucraineni fără mijlocirea autorităților, iar oamenii recurg la grupuri nereglementate de pe rețelele sociale pentru a se conecta.
Ucrainenii cer Vaticanului să-i excludă pe ruși de la procesiunea Papei Francisc din Vinerea Mare
ACTUALIZARE 16:45 Decizia Vaticanului ca atât ucrainenii, cât și rușii să participe la procesiunea Papei Francisc din Vinerea Mare a provocat nemulțumiri în rândul liderilor catolici ucraineni, relatează Reuters. Anul acesta, o familie ucraineană şi o familie rusă vor purta crucea pe o porţiune din Via Crucis pe 15 aprilie, în Vinerea de dinaintea Paştelui Catolic, după doi ani de la suspendarea acestei procesiuni din cauza pandemiei de coronavirus.
Este vorba de familiile a două infirmiere, Irina din Ucraina şi Albina din Rusia, care lucrează la clinica universitară Campus Bio-Medico din Roma şi care îşi vor exprima sentimentele faţă de aceste vremuri de război după invazia rusă, potrivit textelor din Via Crucis publicate luni.
„Consider o astfel de idee inoportună, ambiguă și care nu ia în calcul contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei”, a declarat arhiepiscopul Sviatoslav Șevciuc, șeful Bisericii Catolice de rit bizantin din Ucraina.
Șevciuc, care l-a invitat pe suveranul pontif să viziteze capitala Ucrainei, a cerut Vaticanului să revizuiască decizia.
Într-o declarație, biroul arhiepiscopulului de la Roma a precizat că mulți ucraineni sunt "convinși că gesturile de reconciliere între popoarele noastre vor fi posibile numai atunci când războiul se va termina și cei vinovați de crime împotriva umanității vor fi condamnați".
Într-o postare pe Tweeter, ambasadorul Ucrainei la Vatican, Andrii Iuraș, a transmis că împărtășește îngrijorarea arhiepiscopului Șevciuc și că poartă discuții cu Vaticanul în acest sens.
Măcelul de la Kramatorsk: Gara din estul Ucrainei a fost bombardată cu muniție interzisă de legea internațională
ACTUALIZARE 16:42 În atacul asupra gării din Kramatorsk, în urma căruia și-au pierdut viața peste 50 de persoane care încercau să fugă din calea conflictului, au fost folosite bombe cu dispersie care sunt interzise prin Convenția privind Munițiile cu Dispersie, se arată într-o investigație BBC.
Bombele cu dispersie eliberează mai multe bombe mai mici care se răspândesc și explodează acoperind o zonă mult mai extinsă decât cea afectată de o bombă convențională.
Atacul de la Kramatorsk, în care au murit 57 de persoane și alte 109 au fost rănite, reprezintă unul dintre cele mai sângeroase incidente din întreg războiul din Ucraina, scrie The Guardian.
Niciun soldat nu era prezent în zona gării în momentul în care două rachete Tochka-U au explodat deasupra mulțimii de oameni care așteptau să vină trenurile cu care să fie evacuați. Cei mai mulți erau copii și femei.
Refuzul lui Zelenski de a-l primi pe preşedintele Germaniei provoacă nemulțumire la Berlin: „Decizia este complet de neînțeles”
ACTUALIZARE 16:38 Mai mulţi politicieni din coaliţia guvernamentală de la Berlin şi-au exprimat iritarea după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a refuzat vizita omologului său german, Frank-Walter Steinmeier. Președintele Germaniei intenţiona să se deplaseze miercuri la Kiev împreună cu preşedinţii Poloniei, Lituaniei, Letoniei şi Estoniei, însă partea ucraineană a indicat că l-ar prefera ca oaspete pe cancelarul țării, Olaf Scholz.
Incidentul a avut loc în contextul tensiunilor dintre Berlin şi Kiev în privinţa ajutorului pentru Ucraina în războiul cu Rusia. Încă din primele săptămâni ale invaziei ruse, ucrainenii au criticat Germania pentru atitudinea prea îngăduitoare faţă de Moscova, pentru ezitarea în privinţa livrărilor de armament şi pentru reticenţa de a accepta un embargou asupra exporturilor de combustibili fosili din Rusia, relatează dpa şi AFP, citate de Agerpres.
Refuzul lui Zelenski de a-l invita pe Steinmeier "este mai mult decât supărător", a apreciat Nils Schmid, expert în politică externă al Partidului Social Democrat (SPD), formaţiunea cancelarului Scholz. "Suntem ţări aliate şi ar fi fost un semn bun dacă Steinmeier ar fi mers la Kiev împreună cu alţi şefi de stat", a declarat el postului de radio Deutschalndfunk, apreciind că decizia părţii ucrainene este "complet de neînţeles" pentru mulţi germani
Un rus a încercat să intre în Ucraina pentru a lupta de partea Kievului. A fost arestat de FSB
ACTUALIZARE 16:33 Serviciul Federal de Securitate al Rusiei a reţinut un rus care voia să meargă în Ucraina pentru a lupt împotriva trupelor ruse.
Potrivit agenției de presă ruse TASS, bărbatul, identificat drept Maksim Dmitrienko, este acuzat de „participare pe teritoriul altui stat la o formaţiune armată neprevăzută de legislaţia ţării şi având scopuri contrare intereselor Federaţiei Ruse”, relatează EFE, citată de Agerpres.
Tribunalul din Lefortovo a decis arestarea preventivă pentru două luni a lui Dmitrienko, care timp de trei ani a fost operator al unui vehicul de luptă de infanterie al Legiunii Străine franceze, potrivit documentelor acuzaţiei, citate de TASS.
Procuratura rusă a spus că Dmitrienko s-a prezentat la Ambasada Ucrainei din Paris pentru a se înrola, însă a fost respins pe motiv că este cetăţean rus. Din această cauză - potrivit versiunii oficiale, citate de TASS - bărbatul a vrut ulterior să pătrundă pe teritoriul Ucrainei dinspre Rusia. Când a încercat să treacă în Ucraina, Dmitrienko a fost reţinut de FSB.
Lukaşenko spune că Belarus nu va deveni parte a Rusiei. „Nu suntem proşti în relaţia cu Putin”
ACTUALIZARE 16:30 Liderul belarus Aleksandr Lukaşenko a exclus miercuri eventualitatea ca ţara sa să devină parte a Federaţiei Ruse, relatează dpa.
„Nu suntem proşti în relaţia cu (preşedintele rus Vladimir) Putin încât să folosim vechile metode. Noi, spun eu, construim o asemenea unitate între două state independente încât oamenii vor învăţa de la noi", a declarat el miercuri în oraşul rus Vladivostok din Extremul Orient rus, potrivit agenţiei de ştiri belaruse de stat Belta.
Putin a fost acuzat în mod repetat că vrea să reconstruiască Uniunea Sovietică, care s-a prăbuşit în urmă cu 30 de ani, intenţie pe care o neagă, conform Agerpres.
Mulţi oameni din cele două ţări, care construiesc deja o uniune, se tem de asemenea că Rusia ar putea anexa Belarus, care este complet dependent de Moscova din punct de vedere economic.
Citește și: Un pod feroviar din Rusia folosit de armata lui Putin pentru a invada Ucraina a fost aruncat în aer
Președinții Poloniei și statelor baltice au ajuns la Kiev
ACTUALIZARE 14:40 Cei patru șefi de stat au ajuns la Kiev, cu trenul. Ei au fost întâmpinați de premierul Ucrainei, Denis Șmigal.
Prezydenci Polski @AndrzejDuda, Estonii @AlarKaris, Łotwy @valstsgriba i Litwy @GitanasNauseda są już w #Kijów. pic.twitter.com/BpyVveNlcc
— Kancelaria Prezydenta (@prezydentpl) April 13, 2022
Zelenski acuză Rusia că a folosit bombe cu fosfor în Ucraina
ACTUALIZARE 14:35 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că Rusia folosește bombe cu fosfor în Ucraina și a acuzat Moscova că desfășoară tactici teroriste împotriva civililor, relatează Reuters.
Adresându-se parlamentului estonian, Zelenski a declarat: „Armata rusă folosește toate tipurile de artilerie, toate tipurile de rachete, bombe, în special bombe cu fosfor, împotriva districtelor rezidențiale și a infrastructurii civile. Acestea sunt tactici teroriste împotriva populației civile”.
Oficial din Dnipro: Avem patru congelatoare pline cu cadavre ale soldaților ruși
ACTUALIZARE 14:25 În Dnipro sunt patru congelatoare pline cu cadavre ale soldaților ruși, a declarat viceprimarul orașului, care le-a cerut mamelor acestora să vină să le ia.
Viceprimarul orașului Dnipro a spus că este vorba despre peste 1.500 de cadavre ale soldaților ruși, care nu sunt revendicate și care sunt ținute în congelatoare.
"Acum, în morgile din Dnipru sunt mai mult de 1500 de cadavre ale soldaților ruși pe care nimeni nu vrea sa le ia. Ele stau în congelatoare. Noi sperăm că unele mame din Rusia vor putea veni să-și ia copii pe care i-au crescut toată viața.
Noi avem deja patru congelatoare pline cu soldați ruși.
Ei sunt copii cuiva. Ei au fost crescuți de mame, au mers împreună în prima zi de școală. Noi vom organiza totul, doar să vină să ia cadavrele copiilor lor", a fost mesajul lui Mihail Lisenko.
Rușii susțin că peste 1.000 de soldați ucraineni s-au predat în Mariupol, Ucraina spune că nu are informații
ACTUALIZARE 14:06 Ministerul Apărării ucrainean a transmis miercuri că „nu are informaţii” despre presupusa capitulare a 1.026 de puşcaşi marini în oraşul-port asediat Mariupol, aşa cum a susţinut partea rusă, transmite EFE, potrivit Agerpres.
„Nu avem cunoştinţă despre aceste informaţii”, a dat asigurări un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării ucrainean, într-un mesaj difuzat de portalul Kyiv Independent.
Ministerul Apărării rus a afirmat în raportul său de dimineaţă că 1.026 de militari ucraineni ai Brigăzii 36 de Infanterişti Marini au depus armele şi s-au predat.
Mariupol, port strategic la Marea Azov, se află sub asediul ruşilor de circa şase săptămâni.
Primarul oraşului, Vadim Boicenko, a estimat că, de la începerea invaziei ruse, la 24 februarie, circa 21.000 de civili şi-au pierdut viaţa pe fondul luptelor care au loc în Mariupol.
Marţi s-a reuşit evacuarea din oraş a circa 200 de civili, care s-au deplasat cu ajutorul unor automobile particulare către Zaporojie.
Autorităţile ucrainene au anunţat că nu vor putea deschide niciun culoar umanitar miercuri din cauza încălcărilor armistiţiului de către trupele ruse.
Ucraina a dejucat un atac cibernetic rus ce viza una dintre instalaţiile sale energetice
ACTUALIZARE 13.00 Ucraina a dejucat un atac cibernetic rus ce viza una dintre cele mai mari instalaţii energetice ale sale, au anunţat autoritățile de la Kiev, care au precizat că se aşteaptă la o ofensivă militară majoră a Moscovei în est, informează miercuri AFP.
Potrivit „pompierilor cibernetici” de la Computer Emergency Response Team (CERT) ucrainean, atacul a fost întreprins de Sandworm, un grup de piraţi informatici cu legături cu serviciile de informaţii ruse.
Atacul era menit să lase „milioane” de ucraineni fără electricitate şi urma să lovească în două valuri, a precizat marţi această agenţie guvernamentală. Un prim atac a avut loc în februarie, iar al doilea, dejucat, era prevăzut să aibă loc pe 8 aprilie.
Chiar dacă acest malware al grupului a reuşit să pătrundă în sistemul de gestionare al instalaţiei, el nu a dus la nicio pană de curent, a declarat în timpul unei conferinţe de presă Victor Jora, un înalt responsabil ucrainean, transmite Agerpres.
Atacul a utilizat un malware denumit Industroyer2, a adăugat Jora, versiune actualizată a unui malware utilizat în decembrie 2015 împotriva instalaţiilor electrice ale ţării şi care a lăsat fără electricitate mai multe sute de mii de gospodării ucrainene.
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, ministrul-adjunct al dezvoltării digitale al Ucrainei, Farid Safarov, a susţinut că progresele înregistrate în materie de apărare cibernetică i-au permis ţării să anticipeze atacul, admiţând totodată că este imposibil să protejezi sistemul 100%.
În zilele care au precedat invazia rusă pe 24 februarie, Ucraina a afirmat că făcea obiectul unor atacuri cibernetice continui şi în creştere. Acestea au făcut temporar inaccesibile mai multe site-uri guvernamentale, în special cel al Parlamentului, Ministerului Afacerilor Externe sau al serviciilor de securitate.
HĂRȚI. Cum arată ofensiva rusească în estul Ucrainei și cum ar putea schimba cursul războiului Lupta pentru Donbas
ACTUALIZARE 12.32 Rusia își întărește forțele pentru un nou asalt asupra regiunii Donbas din estul Ucrainei, pregătind scena pentru o luptă prelungită care va provoca cu siguranță pierderi grele de ambele părți, se arată într-o analiză publicată de Reuters.
Orașul port Mariupol nu a fost încă cucerit de ruși, chiar dacă au continuat atacurile, trupele ucrainene rămase în orașul port fiind încercuite. Între timp, trupele mutate de ruși din zona Kiev nu ar fi fost trimise deocamdată înapoi în Ucraina. Rușii încearcă să regrupeze forțele avariate în zonele Belgorod și Voronej, susțin experții de la Institute for The Study of War.
Analiștii militari se feresc să prezică cine va câștiga bătălia pentru inima industrială a Ucrainei, Donbas, un conflict crucial care va fi probabil brutal și va defini în cele din urmă cursul războiului.
„Rezultatul bătăliei ar putea fi ca ambele părți să sufere pierderi semnificative, până în punctul în care niciuna nu va putea conduce o ofensivă sau o contraofensivă”, a declarat Konrad Muzyka, directorul companiei de consultanță militară Rochan, din Polonia. „Ucrainenii își vor apăra pământul până la ultimul om. Rușii vor suferi pierderi semnificative”, spune acesta.
Un conflict „înghețat” ar putea apărea și poate dura luni de zile cu amenințarea constantă a unui nou atac al Moscovei, a spus Muzyka. Rusia își descrie campania, care a început în februarie, drept o „operațiune specială” de anihilare a capacităților militare ale Ucrainei și de „denazificare”.
O bătălie prelungită ar nărui orice speranță pentru Vladimir Putin de a declara o victorie decisivă în data de 9 mai, când Rusia sărbătorește victoria asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial cu o paradă militară uriașă la care liderul de la Kremlin este prezent în fiecare an.
Mai poate rezista Mariupolul?
La marginea de sud a regiunii Donețk, pe Marea Azov, Rusia pare pregătită să preia controlul deplin asupra orașului-port asediat Mariupol, unde pușcașii marini ucraineni au fost încercuiți.
„Cu excepția situației în care înaintarea Rusiei are probeleme de logistică și moral, cred că, din păcate, Mariupolul va cădea... Dacă Mariupol cade, eliberează multe trupe care pot fi folosite în alte părți ale avansului (Rusiei)”, spune analistul Nick Reynolds.
În Mariupol, luptele încă continuă, rușii nu au controlul întregului oraș-port, spun cei de la Institute for The Study of War. Aceștia precizează însă că ucrainenii nu vor putea rezista la infinit, dar nu este clar cât de repede va putea Rusia să securizeze orașul.
Macron avertizează asupra unei „escaladări a cuvintelor”, după ce Biden l-a acuzat pe Putin de genocid
ACTUALIZARE 11.54 Preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat asupra unei „escaladări a cuvintelor", întrebat fiind de declarația făcută de omologul său american, Joe Biden, care l-a acuzat pentru prima dată pe Vladimir Putin de genocid în Ucraina, relatează CNN.
Într-o precizare pentru France 2 cu privire la declaraţiile lui Joe Biden, preşedintele în exercițiu al Franței a spus că vrea să fie „prudent cu termenii" și nu a utilizat cuvântul „genocid" în exprimarea sa.
„Aş spune că Rusia a declanşat de o manieră unilaterală un război brutal, că în prezent s-a stabilit că au fost comise crime de război de către armata rusă şi că acum trebuie găsiţi cei responsabili", a explicat Macron, atunci când a fost întrebat cu privire la faptul că Biden l-a acuzat pe Putin de genocid.
„Este o nebunie ceea ce se întâmplă, este de o brutalitate nemaivăzută (...), însă eu privesc în acelaşi timp faptele şi vreau să încerc cât de mult posibil să continui să pot opri acest război şi reconstrui pacea, prin urmare nu sunt sigur că escaladarea cuvintelor serveşte cauzei", a spus Macron.
Barack Obama, despre Putin: A fost dintotdeauna nemilos, inclusiv cu poporul său. Pericolul a fost mereu acolo
ACTUALIZARE 11.50 „Putin a fost dintotdeauna nemilos, inclusiv cu poporul său. Pericolul a fost mereu acolo”, spune Barack Obama pe liderul de la Kremlin. Sunt primele comentarii publice ale fostului președinte american despre războiul din Ucraina.
Obama a recunoscut că nu a anticipat că Putin poate fi într-atât de nesăbuit. Ela făcut declarațiile într-un interviu pentru emisiunea Today de la NBC.
Ucraina afirmă că riscul utilizării armelor chimice de către Rusia rămâne ridicat și că miercuri nu se vor deschide coridoare umanitare
ACTUALIZARE 11.10 Riscul ca Rusia să utilizeze arme chimice contra Ucrainei rămâne ridicat, a afirmat miercuri viceministrul apărării ucrainean Hanna Maliar, care a reluat astfel avertismentele de săptămâna trecută ale preşedintelui Volodimir Zelenski, transmite Reuters.
Maliar a spus că autorităţile ucrainene verifică informaţiile conform cărora Rusia ar fi folosit deja arme chimice în timpul asediului asupra oraşului Mariupol, port la Marea Azov, şi că există o teorie potrivit căreia au fost utilizate muniţii cu fosfor.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Ned Price, a declarat marţi că Statele Unite sunt îngrijorate de posibilitatea ca Rusia să recurgă la arme chimice în Ucraina, notează Agerpres.
Rusia a susţinut miercuri că afirmaţiile Washingtonului şi ale Kievului potrivit cărora ea ar putea folosi arme chimice în Ucraina „sunt dezinformări”, întrucât partea rusă şi-a distrus ultimele stocuri de arme chimice în 2017. Ambasada Rusiei la Washington a apus că „radicalii ucraineni” se pregătesc să însceneze provocări legate de folosirea armelor chimice şi că „Ned Price dezinformează”.
„Cerem Washingtonului să oprească răspândirea dezinformărilor. Încă o dată Ned Price se distinge prin afirmaţii neproductive, neacoperite nici măcar de o singură dovadă”, a reacţionat reprezentanţa diplomatică rusă.
Pe de altă parte, Ucraina a anunţat că nu va deschide niciun coridor umanitar miercuri, acuzând Rusia de „încălcarea normelor dreptului internaţional”. „Din păcate, nu vom deschide coridoare umanitare astăzi. În regiunea Zaporojie (sud) ocupanţii au blocat autobuzele şi în regiunea Lugansk (est) ei încalcă încetarea focului”, a declarat vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, pe Telegram.
Volodimir Zelenski ironizează afirmaţiile lui Vladimir Putin, care a declarat că războiul merge conform planului
ACTUALIZARE 11.04 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ironizat miercuri insistenţa cu care Moscova susţine că războiul împotriva ţării sale merge bine, întrebându-se cum a putut aproba preşedintele Vladimir Putin un plan care implică moartea a atâtor mulţi ruşi, informează Reuters.
Vladimir Putin a declarat marţi că Rusia îşi va atinge toate obiectivele„nobile” şi va continua „în mod ritmic şi calm” operaţiunea specială începută.
„În Rusia s-a spus încă o dată că aşa-numita lor operaţiune specială se presupune că merge conform planului. Dar, să fiu sincer, nimeni în lume nu înţelege cum chiar s-ar putea realiza un astfel de plan”, a declarat preşedintele Zelenski într-o înregistrare video.
„Cum s-ar putea concretiza un plan ce prevede moartea a zeci de mii de soldaţi proprii în puţin mai mult de o lună de război? Cine ar putea aproba un astfel de plan?”, s-a întrebat liderul de la Kiev.
Volodimir Zelenski a întrebat și câţi soldaţi ruşi morţi ar fi acceptabili pentru Putin, oferind un interval de la zeci de mii la sute de mii, transmite Agerpres.
SUA suplimentează cu 750 de milioane de dolari ajutorul militar pentru Ucraina
ACTUALIZARE 10.50 Guvernul Statelor Unite urmează să anunţe miercuri ajutoare militare suplimentare pentru Ucraina în valoare de 750 de milioane de dolari, informează Reuters.
Doi oficiali americani au declarat agenţiei că echipamentele respective vor fi transferate din stocurile de materiale şi servicii ale SUA, în cadrul atribuţiei prezidenţiale (Presidential Drawdown Authority, PDA) care permite astfel de operaţiuni fără aprobarea Congresului, în caz de urgenţă. Una din sursele respective afirmă că încă nu a fost definitivat conţinutul noului pachet de asistenţă.
Un funcţionar din Congres a precizat că vor fi probabil incluse sisteme de artilerie terestră grea, inclusiv obuziere, şi că unii congresmeni au fost informaţi în ultimele 24 de ore despre anunţul care va fi făcut cel mai târziu joi, scrie Agerpres.
Ucraina îl invită pe cancelarul Olaf Scholz la Kiev
ACTUALIZARE 10.30. Oficialii ucraineni l-au invitat pe cancelarul german Olaf Scholz la Kiev după ce au exclus o vizită a preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier, transmite miercuri dpa.
Am comunicat faptul că preşedintele meu şi guvernul ar fi foarte fericiţi dacă cancelarul Olaf Scholz ar vizita Kievul", a declarat marţi seara ambasadorul ucrainean în Germania, Andrii Melnik, pentru posturile de televiziune ProSieben şi SAT.1.
Vizita cancelarului german ar trebui, în viziunea ucraineană, să se concentreze asupra modului în care Germania poate ajuta Kievul cu arme grele în lupta împotriva Rusiei. „Preşedintele meu aşteaptă cu nerăbdare asta", a afirmat Melnik, conform Agerpres.
Președinții Poloniei și statelor baltice merg la Kiev pentru a se întâlni cu Zelenski
ACTUALIZARE 10.11 Președinții Poloniei, Lituaniei, Letoniei și Estoniei merg la Kiev pentru a se întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează CNN.
Prezydent RP @AndrzejDuda 🇵🇱 jest wraz z prezydentami 🇱🇹🇱🇻🇪🇪 @GitanasNauseda @valstsgriba @AlarKaris na Ukrainie i jedzie właśnie do Kijowa. Nasze kraje 🇵🇱🇱🇹🇱🇻🇪🇪 okazują w ten sposób wsparcie bratniej Ukrainie i jej prezydentowi @ZelenskyyUa 🇺🇦.
— Jakub Kumoch (@JakubKumoch) April 13, 2022
fot. @jakub_szymczuk pic.twitter.com/r5FzdsWE4j
Cele patru țări „își arată sprijinul față de Ucraina și față de președintele Zelenski”, a scris pe Twitter consilierul președintelui polonez Andrzej Duda, Jakub Kumoch.
Președintele polonez Andrzej Duda, președintele lituanian Gitanas Nauseda, președintele leton Egils Levits și președintele eston Alar Karis se vor întâlni cu Zelenski pentru a „arăta un sprijin puternic poporului ucrainean”, a spus și Alas Karis.
Subiectele care vor fi discutate în cadrul întâlnirii vor fi acordarea de ajutor civililor și militiarilor ucraineni și investigarea crimelor de război comise de militarii ruși în Ucraina.
Vizita șefilor de stat are loc la câteva zile după ce premierul britanic Boris Johnson a mers sâmbătă la Kiev, într-o vizită surpriză.
Și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și șeful diplomației europene, Josep Borrell, au fost săptămâna trecută în Ucraina. Ei au vizitat Bucha, orașul de lângă Kiev unde militarii ruși au torturat și ucis sute de civili.
Ministerul britanic al Apărării: evaluarea zilnică a războiului
ACTUALIZARE 10.00 Numirea generalului Alexander Dvornikov la comanda tuturor forțelor de invazie din Ucraina este o încercare de centralizare a comenzii trupelor Moscovei, arătând, în același timp, cât de slabă a fost planificarea dinainte de începerea războiului, spune ministerul britanic al apărării în evaluarea de miercuri dimineață.
Principalele concluzii ale evaluării sunt:
- Numirea de către Rusia a generalului de armată Alexander Dvornikov în funcția de comandant al războiului din Ucraina reprezintă o încercare de centralizare a comenzii și controlului. Incapacitatea de a coagula și coordona activitatea militară a obstrucționat invazia Rusiei până în prezent.
- La fel ca mulți generali ruși de rang înalt, Dvornikov are experiență anterioară de comandă în Siria. În plus, din 2016, el a comandat Districtul militar de sud al Rusiei, care se învecinează cu regiunea Donbas din Ucraina.
- Recent, mesajele transmise de Rusia au subliniat recent progresul ofensivei din Donbas, pe măsură ce forțele rusești se reorientează spre est. Numirea lui Dvornikov demonstrează și mai mult modul în care dârza rezistență ucraineană și planificarea ineficientă dinaintea războiului au forțat Rusia să își reevalueze operațiunile.
Latest Defence Intelligence update on the situation in Ukraine - 13 April 2022
— Ministry of Defence 🇬🇧 (@DefenceHQ) April 13, 2022
Find out more about the UK government's response: https://t.co/72z5bPsjSC
🇺🇦 #StandWithUkraine 🇺🇦 pic.twitter.com/I3B0nmROkx
Procurori ucraineni: 191 de copii au fost omorâți în război, cei mai mulți în ultimele zile
ACTUALIZARE 9.35. Procurorii ucraineni au declarat, miercuri, că 191 de copii au fost uciși și 349 au fost răniți în Ucraina de la începutul invaziei ruse din 24 februarie, scrie CNN.
Procuratura Generală a Ucrainei a declarat că mai mulți copii au murit în ultimele zile din cauza bombardamentelor din nord-estul și sudul Ucrainei.
Cadavrele arse ale unei fete de 16 ani și ale unui băiat de 10 ani au fost găsite în satele Borodianka, la nord-vest de Kiev, și Korolivka, în vestul Ucrainei, se mai arată în comunicat.
Copiii se află, de asemenea, printre victimele bombardamentelor din orașul Harkov, din nord-estul orașului, se arată în comunicat. O fată de 15 ani a fost, de asemenea, grav rănită în urma unei explozii în zona unui bloc de locuințe din sudul regiunii Herson.
ACTUALIZARE 9.20. Rusia grupează trupe și echipamente în cel puțin trei locuri de la granița cu Ucraina: în regiunile Belgorod și Voronej, peste graniță de Harkov, și în zona orașului Matveev Kurgan, din sud, aproape de granița cu regiunea Donețk.
Rusia folosește cele mai mari avioane din lume pentru a-și retrage tehnica militară din Siria
Bolojan, despre fricile privind agenda de tip LGBT: Nu e a țării noastre. Ce spune liderul PNL despre stagiul militar obligatoriu
Legăturile oamenilor lui Călin Georgescu cu Rusia
„Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial”. Avertismentul ministrului de Externe al Ungariei
„Pălăriile Patriei”. Profesoare din Rusia, păcălite să facă și să poarte coifuri din staniol. Motivul invocat de cel care a făcut farsa
Kievul vrea să recruteze încă 160.000 de soldaţi
Prețurile la carburanți au crescut pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu și din Ucraina. Expert: Urmează și alte scumpiri
Cea mai modernă dronă a Moscovei a fost doborâtă
Avertismentul șefului Poliției din R. Moldova după ce Rusia a plătit 130.000 de moldoveni să voteze anti-UE la referendum
Noi imagini din satelit arată cum se regrupează trupele rușilor.
Și în interiorul Ucrainei, Rusia își adună trupele în pregătirea ofensivei către est și sud-est spre Donbas și orașele de la Marea Neagră. De acolo, rușii pot avansa spre est sau sud-est în încercarea de a încercui un contingent de forțe terestre ucrainene.
Dacă Mariupol va cădea, rușii ar putea continua ofensiva spre nord, ținta fiind încercuirea trupelor ucrainene. Acolo însă, sunt unele dintre cele mai experimentate și mai bine echipate unități ucrainene, care sunt și bine ancorate în poziții cheie.
Propunerea lui Zelenski pentru Moscova: Medvedciuk, în schimbul ucrainenilor captivi în Rusia
ACTUALIZARE 8.45 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus Moscovei să îl ofere pe deputatul şi omul de afaceri ucrainean Viktor Medvedciuk, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin arestat recent, la schimb cu ucrainenii aflaţi în captivitate în Rusia.
„Propun Federaţiei Ruse să schimbăm acest bărbat cu băieţii şi fetele noastre care sunt în prezent în captivitate în Rusia. De aceea este important ca forţele noastre de ordine şi armata să ia în considerare şi această posibilitate”, a spus Zelenski, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Şi Medvedciuk să fie un exemplu pentru voi. Nu a scăpat nici fostul oligarh. Ca să nu mai vorbim de criminalii de o anvergură mai redusă din hinterlandul rus. Îi vom prinde pe toţi”, a adăugat şeful statului ucrainean.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV Cum se antrenează militarii NATO în poligonul de la Craiova
Cum a fost capturat aliatul lui Putin în Ucraina
ACTUALIZARE 8.30. Operațiunea de capturare a lui Viktor Medvedciuk, un important aliat de-ai lui Vladimir Putin în Ucraina și posibil înlocuitor al lui Volodimir Zelenski, în cazul cuceririi Kievului, a fost „fulgerătoare și periculoasă” și s-a desfășurat pe mai multe niveluri, potrivit directorului serviciului de informații al Ucrainei, Ivan Bakanov. Medvedciuk fugise din arestul la domiciliu în primele zile ale invaziei ruse în Ucraina și este acuzat de „înaltă trădare” pentru afaceri ilicite în peninsula Crimeea anexată de Rusia.
„Poți să fii politician pro-rus și să lucrezi ani la rând pentru statul agresor. Poți să fugi de justiție. Poți chiar să porți uniformă militară ucraineană, ca să te camuflezi... Dar te ajută asta să scapi de pedeapsă? Nicidecum! Cătușele te așteaptă”, au scris ofițerii de informații ucraineni pe pagina de Twitter a serviciului SBU, avertizând că aceeași soartă o vor avea și ceilalți „trădători ai Ucrainei”.
„Trădători pro-ruși și agenți ai serviciilor secrete ruse, amintiți-vă - crimele voastre nu au termen de prescripție. Și nici ascunzători, vă găsim oriunde!”, se mai arată în mesaj.
Directorul SBU, Ivan Bakanov, a precizat că Viktor Medvedciuk a fost capturat în urma unei operațiuni „fulgerătoare și periculoase”, care s-a desfășurat pe mai multe niveluri.
Prima doamnă a Ucrainei: Nu vă obișnuiți cu suferința noastră
ACTUALIZARE 8.10. Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, spune că ea și soțul ei nu s-au mai văzut de peste o lună și că locuiește separat împreună cu copiii, ca măsură de protecție, în timp ce Volodimir Zelenski a rămas la palatul prezidențial din Kiev, relatează BBC, care citează un interviu prin e-mail oferit de Olena Zelenska pentru CNN. Prima doamnă a Ucrainei a mai spus și că războiul nu trebuie să devină „ceva obișnuit”, iar morțile provocate de invazia brutală a Rusiei nu trebuie să devină „doar niște statistici”.
„Am știut întotdeauna că e un om de încredere și un sprijin pentru mine. A devenit apoi un tată minunat și sprijinul pentru familia noastră. Acum demonstrează aceleași calități.
Nu s-a schimbat. Dar acum și oamenii văd în el ceea ce am văzut eu întotdeauna”, a spus Olena Zelenska.
„Cel mai important lucru pentru Ucraina astăzi este ca lumea să ne audă și să ne vadă. Războiul nu trebuie să devină ceva normal, iar victimele lui nu trebuie să devină statistici. Nu vă obișnuiți cu suferința noastră!”, a spus ea.
Peste 720 de morți în Bucha și în alte suburbii ale Kievului
ACTUALIZARE 7.50 Peste 720 de persoane au fost ucise în Bucha și în alte suburbii ale Kievului, care au fost ocupate de trupele ruse, și peste 200 sunt considerate dispărute, a anunțat Ministerul ucrainean de Interne, citat de Sky News.
În Bucha, primarul Anatoli Fedoruk a declarat că au fost găsite 403 cadavre și că numărul ar putea crește.
Biroul procurorului general al Ucrainei a transmis că investighează, de asemenea, evenimentele din districtul Brovary, care se află în nord-est. Cadavrele a șase civili au fost găsite cu răni prin împușcare într-un subsol din satul Shevchenkove.
Citește și: ANALIZĂ. Ploaia de sancțiuni va încetini mașina de război a lui Putin, dar nu o va distruge
Zelenski, despre declarația lui Biden: Cuvintele unui lider adevărat
ACTUALIZARE 7.30. Catalogarea acţiunilor Rusiei în Ucraina de către Joe Biden drept genocid sunt cuvintele unui lider adevărat, a răspuns președintele ucrainean Volodimir Zelenski în cursul nopţii pe Twitter.
"A spune lucrurilor pe nume este esențial pentru a face față răului", a scris liderul de la Kiev.
În mesajul lui de la miezul nopții, Zelenski a spus că sunt tot mai multe mărturii și dovezi despre crimele comise de armata rusă.
"Nu toți violatorii în serie au atins nivelul de brutalitate al soldaților ruși", a spus președintele ucrainean. Pe de altă parte, el a luat în râs progresul cu care se laudă Rusia în invadarea Ucrainei.
Biden vorbește pentru prima oară de genocid în Ucraina
ACTUALIZARE 7.20. Joe Biden, în timpul discursului la tribună: Bugetul familiei voastre, capacitatea de a vă umple rezervoarele... Nimic din toate acestea nu ar trebui să depindă de un dictator care declară război și comite genocid pe cealaltă parte a lumii.
Înainte să urce în avion, Joe Biden a fost întrebat de reporteri ce l-a făcut să folosească cuvântul "genocid"?
Reporter: Domnule președinte, ați văzut dovezi suficiente pentru a declara genocid în Ucraina?
Joe Biden: "Da, am spus că este genocid, pentru că devine tot mai clar că Putin încearcă să șteargă pur și simplu ideea de a fi ucrainean. Tot mai multe dovezi ies la lumină despre lucrurile oribile pe care rușii le-au făcut în Ucraina. Și vom afla din ce în ce mai multe despre devastarea produsă. Vom lăsa avocații să decidă la nivel internațional dacă se califică sau nu, dar mie cu siguranță așa mi se pare. Mulțumesc".
Oficialii americani au mai acuzat și în trecut Rusia de comiterea de crime de război - Biden chiar l-a numit direct pe liderul de la Kremlin criminal de război. Dar este prima dată când Washingtonul merge atât de departe încât să folosească cuvântul genocid. Asaltat de întrebările reporterilor, la scurt timp după aceea, președintele american și-a menținut afirmația.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News