Live

28 de migranţi morți au fost găsiți pe o plajă din Libia, după ce barca lor s-a scufundat în larg

Data publicării:
Migranții cad victime încercărilor de traversare cu ambarcațiuni nepotrivite. FOTO: Getty Images

Corpurile neînsufleţite a 28 de migranţi au fost descoperite sâmbătă seara pe coasta de vest a Libiei, după ce ambarcaţiunea lor s-a scufundat, au declarat duminică surse de securitate.

"Echipele Crucii Roşii au recuperat 28 de cadavre ale unor migranţi morţi şi au găsit trei supravieţuitori, în două locuri diferite de pe plajele din Al-Allous", la 90 de kilometri de capitala Tripoli, a declarat pentru AFP un oficial local din domeniul securităţii.

"Starea cadavrelor în descompunere indică faptul că naufragiul a avut loc în urmă cu câteva zile", a adăugat el.

În imagini difuzate de presa locală se vede cum cadavrele sunt aliniate pe ţărm şi apoi puse în saci mortuari, scrie Agerpres.

Tragedia are loc la doar câteva zile după ce 160 de migranţi au murit într-o săptămână după ce ambarcaţiunile lor s-au scufundat în largul coastei de vest a Libiei, ridicând la 1.500 numărul deceselor pe această rută de la începutul anului, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

Mai mult de 30.000 de migranţi au fost salvaţi sau interceptaţi de la începutul acestui an în largul coastelor libiene, potrivit OIM.

Ţara nord-africană este un punct de trecere important pentru zeci de mii de migranţi care încearcă să ajungă în fiecare an în Europa prin coasta italiană, aflată la aproximativ 300 km distanţă.

Provenind în majoritate din ţări din Africa sahariană, aceşti viitori candidaţi la exil cad pradă traficanţilor, dacă nu mor în timpul încercării de traversare, scrie AFP.

Cufundată într-o criză politică majoră după căderea regimului lui Muammar Gaddafi în 2011, Libia se confruntă de mai multe luni cu multiple critici pentru relele tratamente aplicate migranţilor.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Şase militari italieni, acuzaţi de omor involuntar, după ce 94 de migranți au murit în naufragiul unei ambarcațiuni

Un pescar a prins în plasă un bebeluș mort. "În loc de pește, găsesc cadavre. Prima dată mi-a fost frică, dar m-am obișnuit"

18 migranţi găsiţi morţi într-un camion abandonat în apropiere de Sofia

Amnesty acuză Marocul şi Spania, după moartea a cel puțin 20 de migranţi care au vrut să intre în enclava spaniolă Melilla: Un masacru

Partenerii noștri