27 de morţi într-un atac în Afganistan. A fost ţintită o adunare politică
Focuri de armă au răsunat vineri în timpul unei adunări politice în vestul Kabulului, a anunţat un responsabil afgan, ceea ce ar fi primul atac din capitala Afganistanului după acordul încheiat între talibani şi SUA, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
„Forţele speciale afgane şi forţele poliţiei sunt la faţa locului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Nasrat Rahimi.
Atacul a avut loc în timpul unei adunări la care era prezent un important lider politic afgan, Abdullah Abdullah, acesta reuşind să scape fără a fi rănit.
„Atacul a început cu o explozie, aparent o rachetă care a aterizat în zonă, Abdullah şi alţi politicieni au scăpat din atac fără a fi răniţi”, a anunţat purtătorul de cuvânt al lui Abdullah, Fraidoon Kwazoon, care a fost şi el prezent la adunarea politică. Cel puţin 27 de persoane au fost ucise în atac.
Talibanii au negat orice implicare în acest atac, pe care l-au calificat drept „inacceptabil”.
Preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, a condamnat la rândul său atacul, calificându-l drept „o crimă împotriva umanităţii”.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News