Live

1.000 de oameni testați pozitiv cu Covid după un festival de muzică din Olanda

Data publicării:
Val de infectări după un festival din Olanda. Foto: Profimedia Images

Aproape 1.000 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19 după ce au participat un festival de muzică organizat în oraşul olandez Utrecht, iar cifra ar putea creşte, susțin autorităţile sanitare locale. La eveniment au luat parte aproximativ 20.000 de oameni.

Circa 20.000 de persoane au participat la festivalul Verknipt, care s-a desfăşurat timp de două zile, în aer liber, la 3 şi 4 iulie. În prima zi, au fost infectaţi cel puţin 448 de participanţi, iar în a doua zi alţi 516, potrivit agenţiei de ştiri ANP.

Organizatorii s-au declarat şocaţi după publicarea, marţi seară, a rapoartelor cu privire la acest focar şi au subliniat că au respectat toate măsurile de igienă.

Persoanele care au participat la festival au trebuit să prezinte dovada vaccinării sau un test negativ la coronavirus.

Potrivit organizatorilor, publicul a fost controlat cu stricteţe la intrare. De asemenea, au fost stabilite intervale orare pentru a se preveni aglomerările.

Olanda a renunțat la măsurile de relaxare după explozia numărului de cazuri

Olanda a ridicat iniţial aproape toate restricţiile asociate coronavirusului, începând din 26 iunie, şi a permis, de asemenea, evenimentele pe scară largă, participanţii fiind însă obligaţi să prezinte un rezultat negativ la testul pentru depistarea virusului sau dovada vaccinării.

În urma unei creşteri explozive a numărului cazurilor de infectare, s-a renunţat din nou la unele măsuri de relaxare.

Cel mai recent, au fost consemnate 8.000 de cazuri de infectare într-un interval de 24 de ore. Incidenţa pe şapte zile este de peste 300 de infecţii la 100.000 de locuitori.

Potrivit autorităţilor sanitare olandeze, în special adolescenţii şi adulţii tineri sunt responsabili de creşterea considerabilă a numărului de infecţii.

Focarele de infecţie au fost în principal festivalurile, discotecile şi restaurantele, notează DPA, citată de Agerpres.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nadal, glumeţ după ce a jucat, probabil, ultima partidă a carierei: Am pierdut primul meci de simplu din Cupa Davis şi ultimul

Guvernul Olandei e condus de un fost șef al serviciilor secrete și cuprinde un partid de extremă dreaptă. Implicațiile pentru UE

Datele de contact ale tuturor polițiștilor olandezi au fost furate în urma unui atac cibernetic

EURO 2024. Mesajul lui Iordănescu înainte de partida cu Olanda: E un meci de acum ori niciodată, cu care te întâlneşti o dată în viață

Partenerii noștri