Viorica Dăncilă încurajează investiţiile din Emiratele Arabe Unite în România
Executivul strânge legăturile cu investitorii arabi. Reprezentanți ai Guvernului, în prezența premierului Viorica Dăncilă, au semnat duminică seara un memorandum între Ministerul Transporturilor şi o companie de stat din Dubai. DP World este unul dintre marii operatori portuari din Constanţa.
Semnarea acordului de duminică seara a avut loc în contextul vizitei la Bucureşti a sultanului Ahmed Bin Sulayem, preşedintele Dubai Ports, Vămi şi Zona Liberă şi preşedinte al Autorităţii Maritime a oraşului Dubai. Memorandumul a fost semnat din partea României de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi din partea Emiratelor Arabe Unite de sultanul Ahmed Bin Sulayem.
La ceremonie au mai fost prezenți ministrul finanțelor, Eugen Teodorovici, dar și consilierul premierului, Darius Vâlcov:
Premierul și președintele PSD au spus în repetate rânduri că își doresc investiții și parteneriate economice în lumea arabă. Viorica Dăncilă a făcut, de altfel, anul trecut, câteva vizite oficiale în zonă.
Viorica Dăncilă și oficialul din Dubai au discutat duminică despre crearea unui parteneriat economic extins între cele două guverne. În luna februarie, compania DP World Constanța a semnat reînnoirea contractului de concesiune cu Administrația Porturilor Maritime Constanța pe 30 de ani, până în anul 2049. Obiectul concesiunii îl reprezintă cel mai mare terminal de containere din portul Constanța, deținut de firma din Dubai.
În octombrie 2018, Dăncilă a efectuat o vizită în Dubai, unde s-a întâlnit cu același Sultan Ahmed Bin Sulayem. Cei doi oficiali „și-au exprimat dorința de consolidare a relațiilor între mediile de afaceri dintre cele două state, accentul fiind pus pe cooperarea sectorială în domenii precum energie, agricultură, investiții, securitatea infrastructurii critice, turism și situații de urgență”, potrivit unui comunicat de la acel moment al Guvernului.
Duminică, Viorica Dăncilă a reiterat că România încurajează oamenii de afaceri din Emiratele Arabe Unite să investească în ţara noastră. „Astăzi deschidem calea unei colaborări mai extinse în domeniul transporturilor şi infrastructurii de transport, în contextul semnării la începutul lunii februarie 2019, a acordului de concesiune pe termen lung pentru operarea Terminalului de containere din Portul Constanţa. Experienţa dumneavoastră în acest domeniu va fi cu siguranţă un factor esenţial de acum înainte. Portul Constanţa are pentru noi o importanţă majoră. Are o poziţie strategică şi are un potenţial uriaş, care din păcate nu a fost folosit până acum la nivelul la care ar fi putut fi. Prin programul nostru de guvernare ne-am propus să devină port regional. De aceea, orice investiţie este mai mult decât binevenită. Este esenţial ca această zonă să devină dinamică şi să dobândească locul pe care îl merită la nivel internaţional. Suntem interesaţi de o prezenţă substanţială a companiilor emirateze în acest sector şi încurajăm oamenii de afaceri din Emiratele Arabe Unite să investească în România”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.
Şeful Executivului a reconfirmat sprijinul Guvernului de la Bucureşti pentru consolidarea relaţiilor între mediile de afaceri dintre cele două state şi a evidenţiat că ţara noastră are „un mediu de afaceri atractiv, îmbunătăţit prin schimbări legislative, precum cele aduse legii privind parteneriatul public-privat”.
În cadrul vizitei de lucru pe care premierul Viorica Dăncilă a efectuat-o în Emiratele Arabe Unite, în octombrie 2018, autorităţile române şi cele emirateze au agreat de comun acord instituirea unui cadru mai strâns şi mai activ de colaborare şi coordonare la nivel guvernamental şi astfel s-a convenit ridicarea relaţiei bilaterale la nivel de parteneriat economic strategic.
În acest sens, a fost adoptată „Declaraţia comună privind stabilirea unui parteneriat economic strategic între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite”.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News