Live

Uber este disponibil de azi în Iași, al cincilea oraș din România. Care sunt tarifele

Data actualizării: Data publicării:

Aplicația de ride-sharing Uber este funcțională de astăzi și în Iași, al cincilea oraș din România. Actorul Marius Manole este primul utilizator care a folosit serviciul în Iași. Compania a anunțat cu această ocazie și tarifele la Uber din Iași.

Aplicația Uber devine funcțională în Iași de joi la prânz, actorul Marius Manole fiind primul utilizator care a încercat serviciul în Capitala Moldovei, arată compania într-un comunicat. Potrivit sursei citate, prima cursă pentru utilizatorii noi este gratuită folosind codul „HelloIasi”.

„Uber, aplicația care conectează șoferii parteneri cu pasagerii în peste 600 de orașe din 64 de țări, este acum disponibilă și în Iași, inima Moldovei. Cei care nu au încercat serviciul până acum, vor beneficia de prima călătorie gratuită în limita a 10 lei, dacă își vor crea un cont Uber și vor folosi codul promoțional HelloIasi. Marius Manole, actor la Teatrul Național București, este primul utilizator care a încercat serviciul în Iași, orașul său natal”, precizează Uber.

„Agitația vieții de artist presupune, printre altele, și multe deplasări. Pentru mine, cele mai multe zile încep cu o repetiție și se termină cu unul sau două spectacole. Folosesc Uber atât în România cât și în străinătate și mă bucur nespus că Iași, orașul meu natal, a mai făcut un pas important spre modernizarea transportului urban”, a declarat actorul Marius Manole.

„Suntem bucuroși să lansăm serviciul în Iași, al cincilea oraș din România în care Uber este disponibil. Iași a ales Uber în aceeași măsură în care Uber a ales Iași - mii de ieșeni au deschis aplicația cel puțin o dată în ultimele șase luni. Astăzi, orașul Iași se alătură altor zeci de orașe europene care au Uber - Paris, Londra, Berlin, Praga, Amsterdam, Lisabona, Varșovia și multe altele. Ne dorim ca Uber să devină un partener al autorităților locale pentru a rezolva problema traficului aglomerat, pentru a reducere poluarea dar și pentru a face din Iași un oraș mult mai prietenos cu turiștii” a declarat Nicoleta Schroeder, General Manager Uber, România.

Cum funcționează Uber

  • Descarcă aplicația Uber pe telefonul tău și creează un cont

  • Aplicația se va deschide cu o întrebare simplă: "Încotro?"

  • După ce ai setat destinația, aplicația va estima prețul călătoriei

  • Comandă și urmărește în aplicație cum șoferul ajunge la tine

  • Poți trimite localizarea pe hartă și timpul estimat de sosire cu prietenii sau familia

  • Plătește numerar sau prin intermediul plății electronice

  • Oferă un rating și feedback șoferului partener

  • După finalizarea cursei, vei primi un e-mail cu o chitanță electronică, iar din contul tău Uber vei putea descărca factura fiscală

Tarifele UberX în Iași

Tarifele Uber sunt transparente și sunt afișate în aplicație înainte de a comanda o cursă. Toate plățile sunt înregistrate electronic, indiferent dacă sunt achitate cash sau card. Toate cursele vin cu o factură fiscală care poate fi descărcată de utilizatori din contul lor Uber.

Tarif de bază

Pe minut

Pe kilometru

Tarif minim

Tarif de anulare
(dacă pasagerul anulează cursa după 2 minute )

2.0 lei

0.3

1,8 lei

7 lei

7 lei

Astfel, o călătorie de la aeroport la Palatul Culturii va costa aproximativ 17 lei, în condiții normale de trafic. Dacă este prima dată când folosești aplicația Uber, adaugă codul promoțional HelloIasi (meniul din stânga, Plată - Adăugați promocod) pentru a te bucura de prima călătorie gratuită, în limita a 10 lei.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zboruri amânate cu până la trei ore pe aeroportul din Iași din cauza ninsorilor

Arheologii au făcut descoperiri „unice” pe șantierul viitorului spital din Iași. „Rămâne o enigmă care aşteaptă să fie descifrată”

Rămăşiţe umane şi vestigii arheologice din preistorie, descoperite pe şantierul Spitalului Regional de Oncologie Iași

Concurență mare la rezidențiat. În ciuda declaratei crize de medici, jumătate dintre candidați vor ajunge șomeri

Partenerii noștri