TAROM introduce două noi zboruri interne, săptămânale
TAROM va opera două curse săptămânale între Arad şi Bucureşti, îndepând cu 1 decembrie, conform unui anunţ făcut, miercuri, de parlamentarii PSD de Arad şi ministrul Apărării, Mihai Fifor, informaţie care a fost confirmată ulterior de conducerea aeroportului local. Acestea vor fi primele curse permanente de pasageri din ultimii aproape patru ani, după ce Wizz Air şi-a anulat zborurile pe ruta Arad – Milano.
„TAROM va opera curse Arad - Bucureşti, de la 1 Decembrie. Vestea bună am primit-o în această dimineaţă, la întâlnirea dintre parlamentarii PSD Arad şi directorul general al TAROM, Werner Wolf. Este încununarea unor demersuri pe care le facem de luni de zile, alături de colegii parlamentari PSD Arad şi un prim pas pentru repunerea Aradului pe harta transportului aerian din România. Vom avea două curse Tarom pe săptămână, Arad - Bucureşti şi retur. Începând cu 1 decembrie, ziua de suflet a tuturor românilor, Aradul, Capitala Politică a Marii Uniri de la 1918, va fi din nou la înălţime”, au anunţat, miercuri, parlamentarii PSD de Arad, dar şi ministrul Apărării, Mihai Fifor.
Aeroportul Arad nu a mai avut curse regulate din primăvara anului 2015
Informaţia a fost confirmată pentru News.ro de managerul aeroportului local, Ovidiu Moşneag.
Aeroportul Arad nu a mai avut curse regulate din primăvara anului 2015, când Wizz Air s-a retras, compania operând pânã atunci pe ruta Arad - Milano (Bergamo). Ulterior, şi operatorul de curse cargo DHL a renunţat la zborurile de pe pista locală.
Aeroportul deţine o aerogarã modernã, finalizatã în primãvara anului 2016, când a fost inaugurat un terminal nou, pentru plecări, care a costat aproape două milioane de euro.
În vara anului 2017, două mari agenţii de turism au lansat zboruri sezoniere (în perioada iunie - septembrie) între Arad şi Antalya, de două ori pe săptămână, fiind transportaţi turişti care au cumpărat vacanţe de o săptămână în destinaţia turcească.
Astfel, dacă în anul 2016 aeroportul arădean înregistra doar 381 de pasageri, în 2017, după introducerea curselor turistice, au fost înregistraţi 11.202, din care 10.830 au provenit din zborurile către Turcia.
Sursa: News.ro
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News