Live

Noul tren, anulat a doua zi după inaugurare. Alstom: Este complet funcţional. Se fac activităţi de confirmare a funcţionalităţilor

Data actualizării: Data publicării:
Foto: ARF/ Facebook

Trenul nou a fost anulat joi dimineaţa din cauza unor erori afişate de computerul de bord, călătorii fiind reprogramaţi pentru următorul tren, potrivit reprezentanţilor Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF).

ACTUALIZARE 11.30 Trenul Coradia Stream pus în circulaţie în urmă cu două zile este complet funcţional, dar pentru că au apărut pe computerul de bord mesaje de eroare cu privire la unele funcţii, la decuplarea trenului de la locomotiva de manevră, a fost luată decizia ca trenul să rămână în depou, potrivit reprezentanţilor Alstom. "După finalizarea cu succes a cursei inaugurale, la decuplarea trenului de la locomotiva de manevră au apărut mesaje de eroare cu privire la unele funcţii, pe computerul de bord. Trenul este complet funcţional, dar, dată fiind prioritatea acordată de Alstom siguranţei pasagerilor mai presus de orice, am decis să ţinem trenul în depou, pentru a efectua activităţi suplimentare în vederea confirmării funcţionalităţilor şi siguranţei", au menţionat aceştia, într-o poziţie trimisă Agerpres.

Ei dau asigurări că echipele Alstom sunt pe deplin mobilizate pentru a evalua cauzele şi a defini măsurile adecvate.

"Obiectivul companiei este repunerea trenului în serviciul comercial în cel mai scurt timp posibil şi respectarea angajamentelor comerciale", au susţinut aceştia.

Știre inițială: "Trenul nou a trebuit să fie anulat în aceasta dimineaţă în urma unor erori afişate de computerul de bord care nu s-au resetat în timp util, după tractarea la depou şi decuplarea locomotivei de manevră. Călătorii au fost redirijaţi către următorul tren programat cu 30 de minute mai târziu", au declarat reprezentanţii ARF.

Sursa citată de Agerpres a precizat că trenul Coradia Stream, preluat de ARF şi pus în circulaţie (din lotul de 37 trenuri contractate în martie 2022), nu are in prezent vreo rezerva tehnică, până la intrarea în parc a următoarelor trenuri.

CFR Călători a introdus în circulaţie, de miercuri, primul tren electric format din material rulant nou, rama RE-IR TS02 Alstom Coradia Stream.

Rama este alocată pentru exploatare operatorului naţional CFR Călători de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), proprietarul de facto al trenurilor Alstom achiziţionate pentru România.

Modelul Coradia Stream este primul tren furnizat de către firma producătoare Alstom Ferroviaria S.p.A. pentru transportul feroviar de pasageri din România, în cadrul contractului de achiziţie încheiat şi derulat de către ARF.

CFR Călători operează rama electrică Alstom pe ruta Bucureşti Nord - Ploieşti Vest - staţiunile de pe Valea Prahovei - Braşov ca tren Interregio şi cu tarif aferent acestui rang de tren, conform contractului de servicii publice încheiat de companie, cu ARF. Trenul trebuia să plece joi din Gara de Nord la ora 5:40.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grindeanu, după ce a mers cu primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani: Urmează să vină și alte 37 de garnituri noi

VIDEO Cum arată primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani. Azi a făcut prima călătorie

CFR Călători introduce în circulație primul tren electric nou, Alstom Coradia Stream. Pe ce rută va circula și cât costă un bilet

Secretar de stat: Se poate semna contractul pentru cea mai mare achiziţie de trenuri electrice, de 3,2 miliarde de lei

Partenerii noștri