Live

Îngrijorare privind cel mai lung pod rutier din România, după tragedia de la Genova

Data actualizării: Data publicării:

O tragedie care sta să se întâmple - aşa descriu gălăţenii situaţia viaductului care leagă Galaţiul de zona combinatului siderurgic. Aceştia cer autorităţilor locale să ia măsuri pentru consolidare, pentru a fi evitate tragedii precum cea din oraşul italian Genova, unde prăbuşirea unui pod a fost soldată cu zeci de victime, dar şi cu pagube materiale. Zilnic, viaductul gălăţean este traversat de sute de maşini şi mijloace de transport în comun, iar structura de rezistenţă a acestuia este pusă la grea încercare. Ultima lucrare de consolidare a fost finalizată acum trei ani.

Vechi de aproape 50 de ani şi cu o lungime de aproape un kilometru şi jumătate, viaductul gălăţean este cel mai lung pod rutier din România. Starea sa nu este, însă, foarte bună, iar acest lucru este observat atât de şoferii care îl tranzitează zilnic, dar şi de oamenii care sunt nevoiţi să îl parcurgă fie cu maşina personală, fie cu mijloacele de transport în comun.

Alexandru Profir - şofer de transport persoane: „Au fost perioade în care se faceau reparaţiile la timp, se făceau reparaţii ca lumea”

Autorităţile recunosc că au fost făcute sesizări, dar spun că totul depinde de buget.

Citiţi şi:

Compania Infrastructurii Rutiere: Podurile din România nu sunt în pericol să se prăbuşească

Cum au decurs primele apeluri la 112 care anunțau prăbușirea podului de la Genova

Raluca Ardean - purtător de cuvânt al Primăriei Galaţi: „Există câteva solicitări cu privire la realizarea unor lucrări de reparaţii pentru anumite porţiuni de drum în zona viaduct, aspecte care sunt în atenţia municipalităţii în acest moment”.

Constantin Buşilă - inginer constructor: „În solul în care este amplasat combinatul, deci şi viaductul, sunt posibile tasări, dar dacă sunt de mică anvergură ca să zic aşa, afectează puţin geometria podului care e făcut, dacă vreţi, din tronsoane independente unul de altul”.

În urmă cu doi ani, experţii au recomandat efectuarea unor lucrări urgente de reabilitare şi consolidare, însă momentan nu a fost luată nicio măsură.

Situația este una asemănătoare pentru podul de peste Olt, de la intrarea în municipiul Slatina, care a ieşit din garanţie de peste 27 de ani. Ar trebui să intre în reabilitare capitală la sfârşitul acestui an.

Localnic: „E pe ducă. După câte ştiu eu proiectul e românesc, forţa de muncă românească, dar o parte sunt austrieci şi ei ne-au trimis o adresă prin care ne-au spus că nu îşi mai asumă nicio responsabilitate cu acest pod"

Şofer: „(Vă temeţi când treceţi cu maşina? - rep:) Normal. S-a spus de 10 ani, de 20 de ani că se repară şi nu s-a făcut nimic"

Compania de drumuri a reuşit să gaseseasca fonduri pentru reabilitare abia acum. Lucrările care vor costa 20 de milioane ar trebui să inceapă în noiembrie. Deși acum există banii necesari, a apărut o altă problemă. Nu a fost indentificată o variantă ocolitoare care să poată prelua tot traficul.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Adina Vălean: În ultimii 5 ani, România a atras 12 miliarde de euro pentru infrastructură. Nu cred că va mai primi atât de mulți bani

Grindeanu: În 2024 vom avea cel puțin 250 de km de autostradă, mă țin de lucrul ăsta. Vom avea și centura A0 de sud a Bucureștiului

Ciolacu, pe șantierul Autostrăzii Sibiu-Pitești: Cred că este prima străpungere după perioada comunistă

Pasajul Doamna Ghica s-a deschis. Nicușor Dan: Atunci când primăria e serioasă şi plăteşte, există firme care se ţin de cuvânt

Partenerii noștri