Drumul pe care se circulă cu 20 km/h din cauza gropilor. Firmele ce transportă angajați refuză să circule pe această șosea
20 de kilometri pe oră. Este viteza cu care mașinile circulă pe un drumul care face legătura între satul bihorean Cenaloș și șoseaua Oradea - Marghita. Le obligă sutele de gropi și denivelările care au transformat drumul într-una aproape impracticabilă. Nici firmele de transport nu vor să circule pe șoseaua nereparată de 30 de ani. Edilii așteaptă banii europeni pe care i-au accesat ca să poată repara asfatul.
Șoferii dau de gropi imediat ce trec vama din Ungaria în România
Gropile, noul coșmar al șoferilor din București
Bucureștiul, plin de gropi. Până acum erau puse pe seama înghețului și a substanțelor folosite la deszăpezire
Gropi incredibil de adânci pe drumurile din Pantelimon
Autostrada Soarelui, plină de gropi. Pe ce dă vina Compania de Drumuri
Infrastructură de dat în gropi
Centura Capitalei, coșmar pentru șoferi
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Porţiunea de doi kilometri a drumului comunal care leagă satul Cenaloș de drumul național Oradea-Marghita nu a fost reparată integral în ultimii 30 de ani. Din când în când gropile au fost plombate, fără ca situația să fie însă rezolvată.
"Şoferii care tranzitează acest drum îl descriu ca fiind impracticabil. Atât iarna, cât şi vara în asfalt sunt foarte multe gropi, astfel că şoferii sunt obligaţi să facă numeroase manevre pentru a le evita. Chiar dacă sunt prudenţi, ajung frecvent cu maşinile în service", a relatat Claudiu Mihuţ, jurnalist Digi24 Oradea.
"- Sunt probleme, tot trebuie să mergem cu maşinile la reparat cu asemenea gropi.
- Conduci încet pe această porţiune?
- Da, maxim 10-20 de kilometri la oră", confirmă un șofer.
"A trebuit să schimb bucşele din cauza drumului şi m-a costat cam 2000 de lei", spune altul.
"Imaginaţi-vă dacă îşi ia cineva o maşină de 1000 de euro, mai trebuie să bage în ea cam tot atât ca să facă reparaţiile."
Până și găsirea unui loc de muncă este dificilă din cauza drumului. Firmele care asigură transportul angajaților din satul cu 150 de familii refuză să circule pe șoseaua plină de gropi.
"Nu vor să vină din cauza şoselei şi muncitorii nu au cum să meargă la lucru şi există o problemă din această cauză. Sunt nevoiţi să meargă pe jos la şoseaua principală sau în cealaltă parte de sat."
Primarul comunei Sâniob, Jozsef Molnar, susține că refacerea drumului comunal este cuprinsă într-un proiect cu fonduri europene în valoare de 1 milion de euro. Deocamdată, însă, banii nu au fost viraţi.
"Drumul respectiv a fost cândva drum judeţean şi are fundaţia potrivită - asta au spus specialiştii care l-au verificat. Este pregătit, îi lipseşte doar o serioasă reparaţie, compactarea şi asfaltarea", a precizat edilul.
În lipsa sumei de la Uniunea Europeană, edilul recunoaşte că nu are în bugetul local banii necesari pentru modernizarea drumului.
Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Florin Lucuţa
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News