Video De ce deraiază tramvaiele în București?
Deraierile și defecțiunile tramvaielor din București sunt la ordinea zilei. 26 din cei 130 de kilometri de șine nu au fost înlocuiți de mai bine de două decenii. Acestea s-au uzat în timp și sunt afectate puternic în zilele caniculare. O altă problemă este înierbarea liniilor de tramvai. Conducerea STB acuză primăriile că aduc gazon peste piatra spartă, înainte de repararea șinelor.
VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Accident grav pe un șantier din Capitală. O placă de beton a căzut peste un utilaj în care ar fi o persoană
Care sunt cele mai „instagramabile” locuri din București, anul acesta de Crăciun
„Exagerat de scumpe”. Cartierele din România cu cele mai mari costuri ale vieții
400.000 de dolari falși, schimbați la bancomate. Falsificatori de bani, vizați de percheziții în București și Giurgiu
Doi nevăzători, agresați într-o biserică din București, după ce au intrat cu câinii ghizi. „Ne-au amenințat că ne taie picioarele”
Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025
Incendiu puternic într-un bloc din Sectorul 3 al Capitalei. Două persoane au fost evacuate
Două tramvaie care circulau pe linia 32 au deraiat lângă stația Petre Ispirescu în mai puțin de două săptămâni. Accidentele au avut loc într-o zonă în care a fost plantat gazon și stropitori pentru irigație peste terasament.
Lipsa finanțării
„Pentru un vatman, vă dați seama, este un stres extraordinar de mare, având în vedere și patinajul, acea iarbă verde cu stropitorile îi pun în pericol. Nu poate să frâneze la timp și sunt cazuri chiar mușamalizate de tamponări. Și totodată, din lipsa pieselor, tramvaie învechite, infrastructură în care nu s-a mai investit de peste 20 de ani”, explică Valer Ciobănescu, sindicalist STB.
Infrastructură învechită
Probleme la tramvaie apar tot mai des și din cauza șinelor învechite și stricate.
20 la sută din calea de rulare din București este reprezentată de șină de tip Oțelul Roșu. Această este prinsă în dale de beton și fixată cu un cauciuc profilat. Uzina producătoare a falimentat, așa că ultima achiziție de șine de acest tip s-a făcut în 2001. De atunci, bulevarde precum Basarabia sau Nerva Traian nu au avut calea de rulare modernizată.
Canicula
În zilele caniculare, deraierile sunt mai dese. Asta pentru că şina de tramvai ajunge la temperaturi de peste 60 de grade, fapt ce afectează componentele vehiculelor.
„Din cauza diferențelor de nivel sau a rupturilor sau a dilatărilor ce pot apărea pe perioada aceasta este foarte necesar să avem mare atenție. În componența acestor boghiuri la echipamentele de rulare, există și foarte mult cauciuc. Orice cauciuc care e supus la diferențe de temperatură își schimbă proprietățile, deci clar vom avea probleme pe partea de silent-blocuri, la elementele elastice de la roată, suspensii ș.a.m.d. (...) Clar acestea presupun o mare atenție și o necesitate de înlocuire mai frecventă”, spune Emanuel Iancu, șeful Depoului Dudești.
Gazonul
„În ultimii 30 de ani a fost modernizată doar o treime din totalul infrastructurii căii de rulare. Sunt necesari încă 50 de km de cale dublă de rulare care trebuie modernizați în următoarea perioadă, asta în condițiile în care primele 100 de tramvaie o să vină de la anul. Ce s-a întâmplat în 2017, prin înierbarea liniei 32, s-a făcut fără respectarea legii. Hotărârea de Consiliu General prin care se aproba înierbarea s-a dat ulterior înierbării și avizele au fost date înainte de hotărârea de Consiliu General. Prin montarea gazonului, nu se mai poate interveni pe infrastructură”, susține Adrian Criț, directorul STB.
STB a înaintat o adresă Primăriei Sectorului 5 prin care cere plata prejudiciului pentru defecțiunile de pe linia 32.
Contactat de jurnaliștii Digi24, primarul Sectorului 5, a spus că înierbarea a fost făcută în baza unei hotărâri de Consiliu General, bazate pe avizele date anterior și că vechea conducere a Primăriei Capitalei ar trebui să fie atacată în acest caz.
„Avizele au fost date înainte, iar ulterior, în baza protocolului, Primăria Sectorului 5 a făcut înierbare, iar după Primăria Capitalei a legiferat prin hotărâre de Consiliu General această înierbare. Protocoalele sunt precursoarele HCGMB care a apărut ulterior. Dacă STB dorește primirea prejudiciului, nu are decât să atace vechea conducere a Primăriei Capitalei”, a răspuns Cristian Popescu-Piedone, primarul Sectorului 5.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News