Live

Compania de Drumuri a semnat contractul Centurii Bacău

Data publicării:

Asocierea Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL, deținute de Dorinel Umbărescu, va proiecta şi va construi varianta ocolitoare a municipiului Bacău, după ce acestea au semnat contractul.

Foto: Dorinel Umbrărescu și-a disputat îndelung contractul pentru centura municipiului Bacău cu firma turcă Ic Ictaaș

Varianta de Ocolire a Municipiului Bacău va avea o lungime de 30,8 km, din care 16,269 km vor fi construiţi la profil de autostrada, iar finanţarea va fi asigurată din fonduri europene. Asocierea Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL va proiecta şi va construi această Variantă Ocolitoare în termen de 36 luni, din care 6 luni sunt alocate  proiectării şi 30 luni execuţiei lucrărilor. Antreprenorul va oferi de asemenea o garanţie a lucrărilor de 7 ani. 

Contractul are o valoare de peste 668 milioane lei, fără TVA (echivalentul a 142 milioane euro), potrivit News.ro.

Varianta de ocolire a Municipiului Bacău va traversa lunca dintre râurile Siret şi Bistriţa, tranzitând zonele administrativ teritoriale ale localităţilor Luizi, Călugăra, Sărata, Nicolae Bălcescu, Letea Veche, Săuceşti, Iteşti şi Hemeiuş.

Pe traseu vor fi construite 12 poduri şi pasaje precum şi un nod rutier, la intersecţia cu DN 2F, care va asigura atât accesul spre şi dinspre autostradă cât şi legătura cu Centrul Municipiului Bacău.

Lucrarea este amplasată la sud, est şi nord de Municipiul Bacău şi presupune realizarea unui sector comun cu traseul Autostrăzii Moldova, a unor conexiuni cu DN 2 la sud şi la nord de municipiul Bacau şi a unor conexiuni cu DN 15 şi cu DN 11, la vest de acest Municipiu.

Varianta ocolitoare a Municipiului Bacău va facilita legăturile între localităţile aflate în vecinătatea Municipiului Bacău inclusiv pe DN2F, DN 2G, DJ 119 şi DJ 207F.

Prin construirea acestei Variante de Ocolire se doreşte în special devierea traficului greu în afara zonei urbane, cea ce va duce la fluidizarea traficului din zonă, reducerea degradării arterelor existente în municipiu, reducerea semnificativa a poluării şi creşterea gradului de siguranţă rutieră.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Firmele lui Dorinel Umbrărescu câștigă contractul pentru lotul 3 al Autostrăzii Târgu Mureș - Târgu Neamț

Drulă: Centura Bacăului, parte din A7 - Autostrada Moldovei, va fi dată în folosinţă integral în perioada imediat următoare

Mai mulți șoferi și-au distrus mașinile după ce au circulat pe prima autostradă din Moldova

Imagini cu primul tronson de autostradă din Moldova. Circulația se va desfășura cu restricții de viteză

Partenerii noștri