Live

Car-sharing-ul în România nu a murit, dar a ajuns în comă. Câte autorizații de transport alternativ au fost eliberate în București

Data actualizării: Data publicării:

Vineri a fost o adevarată provocare să găseşti un Uber, Bolt, Clever sau Yango. Şi asta din cauză că mulţi şoferi au preferat să stea acasă. Ei nu au reuşit să obţină autorizații și, potrivit unei ordonanţe aprobate de Guvern în iunie, şoferii nelicenţiaţi riscă amenzi de până la 9.000 de lei. Parlamentarii au făcut demersuri ca termenul să fie amânat, dar legea nu a fost, încă, promulgată de preşedinte.

Șofer: Am primit comanda, comanda este la 2 kilometri jumate (...) Nu pot să accept comanda pentru că pur şi simplu nu suntem în regulă, nici eu, nici partenerii.

Adrian Ghidiman este unul dintre şoferii care nu au reuşit să obţină autorizaţia de la Autoritatea Rutieră Română. A decis să nu mai iasă pe stradă, de frica amenzilor.

Adrian Ghidiman: „Comenzi primesc în continuare. Mulți şoferi acceptă, mulţi nu acceptă. Cei care acceptă merg pe barba lor. Deocamdată nu o să mai ies, o să aştept se reglementeze problema. Ni se cer ecusoane, dar ecusoanele se eliberează de ARR, dar ARR nu le-a eliberat. Sunt undeva la 100-110 lei pe zi pe care îi pierd”.

Parlamentul a adoptat, pe 22 octombrie, un proiect de lege care împinge termenul până în februarie, pentru că platformele de car-sharing au primit târziu avizele tehnice de la Ministerul Comunicaţiilor, iar mulţi şoferi nu şi-au primit autorizaţiile.

Catălin Codreanu, preşedinte Coaliţia pentru Economia Digitală: „Parlamentul a aprobat modificarea OUG 49, din textul legii cea mai importantă este împingerea termenului până la 1 februarie 2020. Timpul administrativ pentru ca toate procedurile să fie parcurse era foarte scurt. În momentul de faţă aşteptăm promulgarea legii şi adoptarea ei în monitorul oficial”.

Deocamdată, actul normativ nu a ajuns la Cotroceni, pentru a fi promulgat. Până atunci, şoferii de pe aplicaţiile de ride-sharing care nu au la ei copii de autorizaţie pentru transport alternativ şi ecusoane pentru maşinile pe care le conduc riscă sancţiuni drastice.

Pentru că încă este în vigoare OUG aprobată în această vară de guvern, autorităţile îşi permit dreptul de a-i amenda pe şoferii care nu sunt autorizaţi cu până la 9.000 de lei. Şoferii care nu respectă regulile riscă să rămână fără plăcute de înmatriculare pentru 6 luni.

Reprezentanţii unei aplicaţii spun că fac demersuri pentru ca toți şoferii lor să obţină autorizaţiile. Spun că sunt dispuși să plătească ei tarifele pentru emiterea documentelor, care însumează 408 lei pentru fiecare autoturism.

Anca Gherle, purtător de cuvânt Clever: „Peste 50% din șoferii alternativi sunt autorizați conform legii și sunt disponibili să ia precomenzi. Cei care nu au primit autorizație până în acest moment nu pot lucra pe aplicație, dar noi ne implicăm să își obțină toate autorizațiile fără costuri și să parcurgă acest proces”.

Potrivit Autorităţii Rutiere Române, până la 1 noiembrie au fost eliberate 3.815 copii conforme ale autorizaţiei de transport alternativ şi 171 ecusoane în ţară. În Bucureşti, au fost eliberate 1.985 de copii şi 8 ecusoane. Prin comparaţie, în ţară există peste 20.000 de şoferi care practică transport alternativ.

Situaţia autorizaţiilor de la ARR în ţară:

- numar de cereri pentru eliberarea autorizației pentru transportul alternativ: 1332

- numar autorizații de transport alternativ eliberate: 1044

- numar de cereri pentru copii conforme ale autorizației de transport alternativ: 7415

- numar copii conforme eliberate: 3815

- număr de cereri pentru eliberarea ecusoanelor:6130

- numar de ecusoane eliberate:171

Situaţia autorizaţiilor de la ARR în Bucureşti:

- număr de cereri pentru eliberarea autorizației pentru transportul alternativ: 721

- numar autorizații de transport alternativ eliberate: 547

- număr de cereri pentru copii conforme ale autorizaţiei de transport alternativ: 3600

- numar copii conforme eliberate: 1985

- număr de cereri pentru eliberarea ecusoanelor: 4875

- numar de ecusoane eliberate: 8

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un șofer din Ilfov a fost ucis de un client, care i-a furat mașina și apoi a incendiat-o pentru a scăpa de dovezi

Doi clienți Uber implicați într-un accident grav au descoperit că nu pot da în judecată compania pentru că au comandat o pizza

Un fost jucător de la PSG şi-a pierdut toţi banii la pariuri şi acum e nevoit să lucreze ca şofer de Uber

Uber trebuie să le plătească taximetriștilor din Australia 164 de milioane de euro pentru că le-a provocat pierderi

Partenerii noștri