Live

CA al TAROM explică de ce a dat-o afară pe Mădălina Mezei, directorul general interimar al companiei

Data publicării:
Mădălina Mezei. Foto: Facebook

Consiliul de Administraţie al TAROM a constatat nerespectarea contractului de mandat de către Mădălina Mezei şi a hotărât, cu unanimitate de voturi, revocarea acesteia din funcţia de director general interimar, se arată într-un comunicat TAROM remis joi Agerpres.

Potrivit sursei citate, Mezei a întârziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier şi nu a prezentat nicio informare cu privire la procesul de reducere a numărului total de posturi din companie.

"În şedinţa din data de 15.10.2019, Consiliul de Administraţie al CN TAROM a analizat activitatea directorului general şi a constatat nerespectarea contractului de mandat de către doamna Mezei Mădălina. Fostul director general al CN TAROM nu a reuşit să ducă la îndeplinire Hotărârile Consiliului de Administraţie şi Adunării Generale a Acţionarilor şi nici anumite obligaţii care îi reveneau potrivit Statului Companiei şi Contractului de Mandat", precizează sursa citată.

De asemenea, comunicatul subliniază că fostul director general al TAROM a întârziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier, una dintre componentele esenţiale în procesul de redresare al companiei, prin neimplementarea Memorandumului privind vânzarea în regim buy-back a vechilor aeronave ATR şi preluarea prin leasing operaţional a unor aeronave noi, tot de tip ATR.

Citiți și:
Acuzația fostului director TAROM: Cuc a vrut să țină avioanele la sol, ca parlamentarii să nu ajungă în Capitală și să voteze moțiunea

"O altă deficienţă constatată de către Consiliul de Administraţie a reprezentat-o lipsa oricărei informări cu privire la procesul de reducere a numărului total de posturi din companie. Pe cale de consecinţă, Consiliul de Administraţie al CN TAROM, cu unanimitate de voturi, a hotărât revocarea din funcţia de director general a doamnei Mădălina Mezei şi desemnarea unui nou director general provizoriu, în persoana domnului Valentin Nicolae Gvinda, care ocupa funcţia de Şef Departament ATR din cadrul Companiei", se mai arată în document.

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că potrivit unor reprezentanţi ai TAROM, directoarea companiei a fost demisă deoarece ar fi refuzat să ţină la sol aeronavele în ziua moţiunii de cenzură, având în vedere că peste 20 de parlamentari urmau să vină din ţară la Bucureşti. Ulterior, potrivit unor informaţii apărute în spaţiul public, Mădălina Mezei a confirmat această informaţie precizând, totodată, că i-ar fi spus ministrului că o astfel de decizie ar reprezenta un abuz.

Ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, a scris joi seara, într-o postare pe Facebook, că Mădălina Mezei ar fi trebuit să facă restructurarea companiei nu să încerce să facă anumite jocuri în favoarea unor grupuri din companie.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

TAROM își modifică temporar politica de bagaje. Ce echipamente sportive pot fi transportate gratuit în sezonul de iarnă

VIDEO. TAROM a scos din serviciu patru aeronave A318. Două sunt tăiate în fața hangarului de la Otopeni

Tarom menține suspendarea zborurilor către Beirut până pe 2 septembrie

Conducerea TAROM explică de ce a renunțat la zborurile spre Londra: „Facem o serie de concesii”

Partenerii noștri