TAROM lansează o promoție cu bilete de avion dus-întors de la 99 de euro
Compania TAROM lansează ofertele toamnei, la preţuri ce pornesc de la 99 de euro dus - întors pentru o serie de destinaţii, cu plecare din Bucureşti, Timişoara sau Sibiu, scrie Agerpres.
Conform unui comunicat al companiei, pentru a beneficia de ofertă, cei interesaţi trebuie să cumpere bilete prin aplicaţia TAROM sau pe site-ul companiei, în perioada 3-10 octombrie. Cu biletele achiziţionate la preţurile promoţionale se poate călători în în intervalul 1 noiembrie - 15 decembrie 2018 şi după 15 ianuarie 2019.
Preţul unic de 99 de euro, dus-întors, cu toate taxele incluse, vizează cursele între Bucureşti şi Atena, Istanbul, Roma, Salonic, Tbilisi, Odesa, între Timişoara şi Stuttgart şi între Sibiu şi Stuttgart.
De asemenea, la preţul de 119 euro, dus-întors, cu toate taxele incluse, pot fi achiziţionate bilete între Bucureşti şi Budapesta, Chişinău, Larnaca, Frankfurt, Hamburg, München, Viena, între Sibiu şi München, între Iaşi şi Tel Aviv, iar la preţul de 139 euro între Bucureşti şi Belgrad, Stockholm, Barcelona, Londra, Praga, Tel Aviv, Amsterdam, între Iaşi şi Luton.
Pentru cursele între Bucureşti şi Amman, Nisa, Paris, Madrid, Beirut, Bruxelles, preţul unic este de 159 euro, dus-întors, cu toate taxele incluse.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News