Live

România e cel mai mare producător de gaze din UE. Ce țară europeană a depășit

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Energiei dă asigurări că România e pregătită pentru ger: Vom trece iarna doar cu gaz românesc. FOTO: IINQUAM PHOTOS - Octav Ganea

România a devenit deja cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, cu o producţie de 2,3 miliarde de metri cubi de gaz în trimestrul al doilea, a anunțat ministrul Energiei Sebastian Burduja.

„Datele sunt aferente trimestrului al doilea din 2024 şi confirmă statutul de lider pe care ni l-am asumat la nivel european, cu o producţie de 2,3 miliarde de metri cubi de gaz. Am «detronat» Olanda, care a înregistrat o producţie de 2,2 miliarde de metri cubi. Faţă de anul trecut, producţia de gaz românesc a crescut cu 1%”, a scris Sebastian Burduja pe pagina sa de Facebook.

Ministrul PNL a adăugat că meritul principal este al Romgaz, compania din portofoliul ministerului energiei, care a avut la şase luni o producţie de gaz cu 5% mai mare, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Au pus în producţie 7 noi sonde anul acesta, inclusiv 100 Caragele, sondă pusă în producţie în doar 75 de zile, record absolut. Iar planurile de investiţii continuă. În 2024, Romgaz va aloca 600-800 milioane lei pentru creşterea producţiei de gaz românesc (la 6 luni, 1,25 miliarde lei, inclusiv investiţia în Neptun Deep)”, a mai precizat Burduja.

El a mai afirmat că, în aceeaşi perioadă, românii au beneficiat de al patrulea cel mai ieftin preţ la gaz, conform datelor Eurostat.

„Iar din 2027, prin gazele de mare adâncime din Marea Neagră, ne vom dubla efectiv producţia de gaz românesc. Vom avea un preţ şi mai bun la gaz, vom atrage şi mai multe investiţii în economie, şi vom susţine întreaga regiune să îşi reducă dependenţa faţă de gazul rusesc”, a conchis Sebastian Burduja.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

CE aprobă schema de ajutoare de stat a României pentru sprijinirea întreprinderilor mari consumatoare de energie

Marcel Ciolacu: Prelungim plafonarea preţurilor la energie şi gaze ca să protejăm cetăţenii vulnerabili

Ungaria se anunță pregătită să renunțe la petrolul rusesc. Care e însă prețul pe care UE ar trebui să-l plătească

Sebastian Burduja: „România astăzi nu are suficientă energie, pur și simplu”

Partenerii noștri